
Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente fotbalistice buzoiene, Cupa Satelor, a ajuns la final. În ultimul act, copiii din Ziduri s-au impus în fața celor de la Gălbinași cu 3 la 1, astfel că trofeul poposește, pentru cel puțin un sezon, în comuna din estul județului.
Final-four-ul s-a disputat pe terenul de rugby „Prințul Ghica”, cele patru echipe calificate fiind Pătârlagele, Săhăteni-Vintileanca, Gălbinași și căștigătoarea Ziduri. Cupa Satelor este o competiție națională organizată de Federația Română de Fotbal, dedicată tinerilor practicanți ai fotbalului din mediul rural. Echipele participante reprezintă satele și comunele din România. Obiectivele strategice ale acestui proiect sunt:
- Configurarea fotbalului ca vector social în comunitățile rurale și întărirea legăturii fotbal – comunitate;
- Promovarea fotbalului în mediul rural și creșterea atractivității acestuia în satele și comunele din România;
- Descoperirea tinerelor talente fotbalistice din zone rurale;
- Creșterea numărului de practicanți ai fotbalului prin implicarea copiilor din mediul rural într-o competiție națională;
Evoluțiile celor mai talentați dintre copiii prezenți la Cupa Satelor nu au trecut neobservate. Ediția trecută, Eduard Nedescu, component al echipei din Dumbrăvița, câștigătoarea ediției 2022, a fost transferat la Academia Gheorghe Hagi.
Mediul rural a constituit, de-a lungul timpului, filonul principal pentru fotbalul românesc. Conform statisticilor, cei mai mulți dintre componenții echipei României la Campionatele Mondiale din 1990 și 1994 s-au născut în provincie.