Actualitate

Controale cu sute de poliţişti în stradă la finalul săpămânii trecute

Poliţiştii, împreună cu jandarmi, au desfăşurat activităţi în sistem integrat pentru menţinerea climatului de siguranţă şi prevenirea faptelor ce pot fi comise cu violenţă.

Mai mulţi şoferi care au comis infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice sunt ­cer­cetaţi penal.

În cadrul activităţilor desfăşurate în cadrul planului de acţiune „Buzău în siguranţă”, în perioada 28 februarie – 1 martie, efective din cadrul Inspectoratului de Poliţie Jude­ţean Buzău, împreună cu jandarmi, au organizat şi desfăşurat acţiuni preventiv-reactive, atât în cele două municipii Buzău şi Rm. Sărat cât şi pe raza oraşelor Nehoiu, Pătârlagele şi Pogoanele şi a secţiilor de poliţie rurală.

La acţiunile desfăşu­rate au participat peste 470 de poliţişti din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, investigare a fraudelor, luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, de la Serviciul Criminalistic şi Biroul Arme Explozivi Substanţe Periculoase, precum şi 47 de jandarmi.

Au fost organizate două razii pe raza celor două municipii, au fost realizate 77 de filtre şi au fost efectuate 29 de controale pentru identificarea eventualelor abateri.

Echipele de scotocire şi control au fost prezente pe toate străzile din zonele închise şi au efectuat controale în apropierea a 100 de unităţi de alimentaţie publică şi au fost verificate peste 130 de obiective asigurate cu pază.

Au fost legitimate aproximativ 1.900 de persoane, dintre care 184 au fost avertizate cu privire la modul de comportare în locurile publice.

Echipajele care au acţionat în trafic au urmărit depistarea şi sancţionarea tuturor conducătorilor de autovehicule care săvârşesc abateri generatoare de evenimente rutiere, în acest sens fiind oprite pentru control peste 1.300 de maşini, cu privire la 356 dintre acestea fiind efectuate verificări în bazele de date speciale.

În urma activităţilor desfăşurate, au fost întocmite nouă dosare penale pentru comiterea de infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile ­pu­blice şi a unor infracţiuni de prejudiciere a fondului forestier şi au fost aplicate 807 sancţiuni contravenţionale, 38 pentru încălcarea preve­derilor Legii nr.12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, 58 la Legea nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 677 la O.U.G. nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 20 la ­Le­gea 333/2003 privind paza obiectivelor şi bunurilor, iar celelalte pentru nere­guli la alte acte normative.

Valoarea totală a amenzilor aplicate a fost de 245.811 de lei.

Totodată a fost luată măsura confiscării mai multor bunuri în valoare de peste 6.200 de lei, iar poliţiştii care au acţionat în trafic au reţinut în ve­derea suspendării 52 de permise de conducere şi 12 certificate de înmatriculare.

Un comentariu

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker