Administrație

Contre politice pe marginea unei străzi din Râmnic

Strada Jitia din Râmnicu Sărat a ajuns subiectul unei dezbateri aprinse între râmniceni și autorități, iar starea jalnică în care se află a fost imortalizată în mai multe fotografii și clipuri video care au circulat pe rețelele de socializare. În discuții au intervenit și politicienii locali, iar președintele liberalilor buzoieni, Gabriel Avrămescu, a criticat, de asemenea, administrația locală social-democrată din Râmnicu Sărat pentru starea în care se află în prezent strada din municipiu.

Supărarea râmnicenilor este cu atât mai mare cu cât zăpada căzută în urmă cu câteva săptămâni s-a topit și a lăsat în urmă băltoace imense și noroi cât cuprinde, iar deplasarea a devenit un calvar. Una dintre problemele apăsătoare ale municipiului Râmnicu Sărat o reprezintă infrastructura, iar oamenii se plâng de starea străzilor din mai multe cartiere, fiind nevoiți să circule pe drumuri neasfaltate ori pline de gropi, iar unii cetățeni spun chiar că drumurile sunt mai rele decât cele de la sat.

Asfaltarea, amânată din cauza unui proiect al Companiei de Apă

În urmă cu ceva timp, Primăria Râmnicu Sărat anunța că strada Jitia va fi asfaltată, iar în câteva luni oamenii vor putea circula în condiții decente. Numai că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, căci un alt proiect important a dat peste cap planul inițial. Așa se face că s-a constatat faptul că două rețele de apă și branșamentele tuturor locuințelor din zonă trebuie schimbate, dat fiind că erau foarte vechi și prezentau riscul să cedeze.

Sorin Cîrjan

Primarul Râmnicului, Sorin Cîrjan, spune că s-a luat decizia de a se implementa mai întâi proiectul Companiei de Apă, iar mai apoi să se treacă la asfaltare, pentru a nu face o treabă de două ori.

„În cazul în care strada ar fi fost asfaltată fără a se înlocui aceste coloane, ea ar fi ajuns foarte repede în situația altor artere din oraș, care imediat după asfaltare au suferit zeci de avarii și intervenții care au distrus stratul de asfalt. Exemplul Străzilor Principele Ferdinand, Drăgăicii, Alexandru Sihleanu, 22 Decembrie etc., străzi care au fost asfaltate, fără a fi înlocuite mai întâi rețelele de apă, este elocvent! Așadar, motivul pentru care Strada Jitia nu a fost asfaltată până acum nu a ținut de lipsa de implicare a autorităților ci, dimpotrivă, de decizia autorităților locale de a se executa lucrări durabile. La insistențele noastre, Strada Jitia a fost inclusă în Planul de Investiții al Companiei de Apă în anul 2019 și după parcurgerea tuturor procedurilor de autorizare și achiziție a lucrărilor, rețelele au fost schimbate în perioada septembrie 2021 – aprilie 2022”, a transmis edilul municipiului Râmnicu Sărat.

Două milioane lei de la bugetul local pentru asfaltare

Primarul Sorin Cîrjan promite că lucrurile nu vor rămâne ca în prezent și spune că nu a uitat de strada cu pricina; ba mai mult, în cadrul bugetului Primăriei pe anul acesta, două milioane lei au fost rezervate modernizării acestei străzi, care se va face până la finalul anului. Starea străzii a fost agravată și de intervențiile efectuate de Compania de Apă, în urma cărora a fost înlăturat mare parte din stratul de pietriș, ceea ce a favorizat acumularea apei în băltoace.

„Imediat a fost demarat procesul de achiziție a serviciilor de expertizare și a DALI, iar în bugetul anului 2023 a fost aprobată suma de două milioane de lei pentru modernizarea acestei străzi. Practic, în acest moment, mai sunt de parcurs câteva etape procedurale, dar lucrările vor fi executate până la finalul anului.

Este important de știut că săpăturile ample care s-au executat pe parcursul înlocuirii rețelelor de apă și a realizării branșamentelor au făcut ca strada să piardă mare parte din stratul de piatră și deși au fost făcute mai multe intervenții din partea Administrației Domeniului Public, de reprofilare și balastare locală, în situația unor ploi abundente sau a dezghețului stratului de zăpadă, strada se umple de apă și noroi, așa cum este și în acest moment!”, a transmis primarul Cîrjan.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker