Administrație

Constantin Toma: „Sistemul centralizat e un cal mort!”

Situația complicată a companiilor de termoficare din marile orașe, precum Timișoara sau Constanța, a fost unul dintre subiectele abordate de către primarul Constantin Toma, invitat la o emisiune pentru postul Digi24. Sistemul centra­lizat de termoficare nu furnizează suficientă căldu­ră locuitorilor, iar mulți oameni tremură de frig în propriile case, plătind și sume exorbitante la facturi, pe deasupra. Situația este dramatică, mai ales pentru bolnavii din spitale care, pe lângă suferința fi­zică, mai îndură și frigul, dar și pentru elevi, care sunt nevoiți să stea îmbrăcați în clase, pentru a face față temperaturilor scăzute.

Buzăul e un caz fericit, iar cetățenii nu îndură frigul, precum cei din alte orașe, motiv pentru care, primarul Toma a fost întrebat cum a reușit. Edilul a mărturisit că și orașul nostru s-a aflat într-o situație similară, acum câțiva ani, dar Primăria a decis montarea centralelor pe gaz în școli, pentru a preîntâmpina eventualele probleme. De asemenea, mulți locatari au ales să își monteze centrale de apar­tament, sătui de ­pro­blemele cauzate de sistemul centralizat de termoficare, dar și de costurile ridicate.

Astfel, în acest moment, doar cartierul Micro XIV a mai rămas legat, în mare parte, de încălzirea centralizată. „În casele buzoienilor e temperatura pe care proprietarii și-o doresc. Dacă vor mai multă căldură, dau mai tare centrala. Am fost și noi într-o situație similară cu cei din Constanța și Timișoara, acum câțiva ani. Dar am declanșat o campanie amplă de debranșare, am oferit și bani locuitorilor pentru a se debranșa. Acum am rămas cu un singur cartier, Micro XIV, la sistemul centra­lizat, în restul orașului, buzoienii au centrale de apar­tament. Am făcut investiții mari și la școli, primăria a montat centrale pe gaz la toate unitățile de învăță­mânt din oraș, nu mai avem probleme”, a declarat Constantin Toma, pentru Digi24.

În opinia primarului Buzăului, sistemul centra­lizat de încălzire este de­pășit și nu mai dă randament, motiv pentru care nici nu merită investiții suplimentare, dat fiind că oamenii aleg montarea centralelor pe gaz. „Sunt zeci de orașe din România care au renunțat complet la sistemul centralizat și de atunci o duc foarte bine. Sistemul centralizat e un cal mort. Ba, unii, se încăpățânează să nu-l lase să moară și continuă să bage bani în el. Și peste cinci – zece ani, vor constata că lumea s-a debranșat ori­cum, iar acei primari au aruncat banii pe fereastră, în loc să-i investească în lucruri utile pentru comunitățile lor”, a mai declarat Toma, pentru aceeași sursă.

Constantin Toma a abordat, totdată, și problema centralelor de apartament, despre care spune că nu poluează chiar atât de mult precum se crede. Răspunsul edilului vine în urma anunțului ministrului Mediului, Tánczos Barna, care a declarat că nu se va mai permite montarea centralelor pe gaz în blocurile noi, din cauza noxelor ­eli­minate de acestea, care contribuie la poluarea mediului.

Edilul Buzăului este de părere că adevărata ­pro­blemă o reprezintă multitudinea de mașini second hand, importate din alte țări, cărora li se permite să circule pe străzile din țară. „Centralele murale sunt acum moderne, în condensare, poluează foarte puțin. Nu asta-i problema Româ­niei sau e o falsă problemă. Haideți să ne uităm la ­mi­lioanele de rable aduse de afară și care poluează în fiecare zi orașele și satele României. Asta-i cu ade­vărat o problemă de mediu pentru România, nu centralele de apartament”, a declarat acesta.

Primarul Toma este în plin proces de ecologizare a orașului, achiziționând, în acest sens, mai multe autobuze electrice, care vor circula pe străzile Buzăului începând din această primăvară. Tot în planuri este și amenjarea mai multor spații verzi, dar și reabilitarea străzilor, pentru ca buzoienii să aleagă mersul pe jos în defavoarea mașinilor, iar, astfel, să se reducă poluarea de la nivelul orașului.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker