ActualitateCultură

Constantin Toma, întâlnire cu buzoienii din afara granițelor

Primarul Constantin Toma a participat la ediția italiană a Festivalului de Muzică Populară ,,Benone Sinulescu”. A fost un moment de bucurie reeditarea în Italia, în preajma Zilei Naționale a României,  a festivalului care la Buzău are loc în perioada Drăgăicii. Festivalul i-a prilejuit edilului buzoian întâlnirea cu mulți români, mare parte plecați la muncă în afara granițelor țării. „M-am întâlnit cu români din toate colțurile țării și din Basarabia, care muncesc în Italia, dar m-am bucurat și mai mult să mă întâlnesc cu foarte mulți buzoieni.

Mulți dintre ei doresc să se întoarcă acasă, în condițiile în care lucrurile au început să se schimbe în bine și la Buzău, dar și în România”, a spus primarul Constantin Toma.

Evenimentul din Italia a fost organizat de un italian, cu suflet românesc, Emanuele Latagliata, cu sprijinul Departamentului Românilor de Pretutindeni, din cadrul Guvernului României.

Pentru acest demers cultural, primarul Constantin Toma îi adduce mulțumiri, mai ales că acest festival a devenit o tradiție și la Roma, nu numai în Buzău. Lista artiștilor români, prezenți la acest eveniment, a fost deschisă de Traian și Valeria Ilea, Traian Ilea fiind și președintele juriului Festivalului Național Concurs de Muzică Populară ,,Benone Sinulescu”.

De asemenea, primarul Constantin Toma a adresat mulțumiri și artiștilor prezenți, „pentru că au contribuit în mod deosebit la sărbătorirea Zilei Naționale, în avans, făcând mulți români fericiți, aici, departe de țară”.

Muzica populară adevărată, mai spune edilul buzoian, „ este moștenirea lăsată de marele nostru artist, Benone Sinulescu și trebuie să întreținem în permanență această valoare identitară a poporului român”.

 

 

Articole similare