Administrație

Consiliul Judeţean va moderniza drumul spre Muzeul Chihlimbarului

Preşedintele în exerciţiu al Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu, are în pregătire o nouă investiţie pe zona infrastructurii rutiere, în perioada următoare fiind propuse lucrări pentru reabilitarea şi modernizarea drumului de acces către comuna Colţi şi obiectivele turistice unicat la nivel naţional: Muzeul Chihlimbarului şi aşezările rupestre de la Aluniş. În teren, este vorba despre modernizarea a două tronsoane de drum, care însumează aproximativ 1.000 de metri, locaţia unde constructorul va trebui să facă dovada competenţelor profesionale fiind exact în vecinătatea muntelui de diatomită.

„Este o promisiune mai veche a domnului preşedinte Neagu şi iată că de data aceasta va fi pusă în practică. Cât despre beneficiu, dincolo de faptul că localnicii vor beneficia de confortul utilizării unui drum modernizat, am în vedere zona turismului şi folosirea la maxim a valorilor locale pe acest segment. Sunt convins că numărul vizitatorilor va creşte, odată ce lucrările vor fi terminate… cred că ne putem aştepta ca viitorul şantier să funcţioneze inclusiv pe toată durata anului viitor, pentru că este vorba despre o zonă <sensibilă”> cu terenuri instabile, de aceea consider că proiectantul are în vedere lucrări cu oarecare complexitate”, spune primarul comunei Colţi, Gheorghe Ştefan.

În ceea ce priveşte abordarea lucrărilor în zona cu terenuri instabile, din proximitatea muntelui de diatomită, va fi vorba despre execuţia unei reţele de canale, rigole şi baraje, un complex de proceduri tehnice care să asigure, într-un procent însemnat, stabilitatea terenului. Instituţia Consiliului Judeţean va asigura finanţarea lucrărilor de la bugetul propriu al judeţului, iar în ce priveşte organizarea de şantier şi eliberarea Ordinului de execuţie, acestea sunt operaţiuni ce vor fi demarat imediat ce vor fi terminate lucrările la drumul spre cascada Caşoca din comuna Siriu.

„Reabilitarea acestui drum, alături de cel spre Cascada Cașoca, va facilita accesul turiștilor români și străini către obiectivele turistice din zona Pătârlagele – Nehoiu – Siriu. Zona Colți este renumită pentru Muzeul Chihlimbarului, acolo unde pot fi admirate aproximativ 200 de piese, printre care și un bulgăre de chihlimbar, cu o greutate de 1.840 de grame. Un interes turistic deosebit prezintă și Biserica Aluniș, care datează din anul 1274. Aceasta face parte din circuitul monumentelor rupestre din România, fiind unul din cele mai vechi lăcașuri de cult din țara noastră”, spune preşedintele Consiliului Judeţean Buzău, Petre Emanoil Neagu.

Primarul Gheorghe Ştefan este convins că, după reabilitarea şi modernizarea drumului judeţean spre Colţi şi obiectivele turistice din zonă, numărul turiştilor va creşte. De reţinut că pe durata anului trecut zona Colţi a fost vizitată de peste 20.000 de turişti, români
şi străini.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare