Administrație

Consiliul Județean: Turismul, pe locul II la alocări bugetare, după Sănătate

Marcel Ciolacu

Președintele Consiliului Județean, Marcel Ciolacu, a făcut o radiografie sumară în ce privește structura viitorului buget al județului, pentru care la ședința din ultima zi a lunii martie, consilierii județeni au votat un proiect de hotărâre pentru folosirea sumelor din excedentul bugetar pe 2025, astfel încât toate sectoarele de activitate să aibă acoperire la capitolul investiții.

„Am găsit, pe ultima sută, unele programe europene pe care le-am putea accesa astfel încât să putem investi și în Învățământ, și pe Sănătate și în zona Socialului și în Turism, și anticipând viitoarele deschideri de apeluri la MIPE (Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, n.r.), pe POS (Programul Operațional Sănătate, n.r.), în principal, o zonă pe care nu o avem acoperită suficient și mai ales suntem obligați în urma demersului de a avea un Consorțiu împreună cu Spitalul Universitar București”, a spus președintele Ciolacu, adăugând că anul acesta sunt șanse mari ca numai în Turismul buzoian să fie atrase fonduri europene, cu precădere, de peste 25 de milioane de euro.

Investiție majoră la Pietroasele

Componenta principală a proiectului de finanțare va fi alcătuită din intervenții specifice pentru punerea în valoare a sitului arheologic cunoscut ca termele și castrul de la Pietroasele. În plus, va fi întocmită o listă cu alte obiective din zonă – clădiri cu funcțiuni culturale, biblioteci, muzeu -, care vor beneficia de investiții pentru reabilitări structurale sau pentru eficientizare energetică. De asemenea, va fi dezvoltat un program de digitalizare care să cuprindă toate componentele cu încărcătură turistică din zonă.

În acest sens, Consiliul Județean a demarat procedura de selecție a partenerilor în scopul pregătirii cererii de finanțare a documentelor suport care vor sta la baza încheierii unui acord de parteneriat în vederea aplicării la un program european, prin care pot fi accesate finanțări dedicate valorificării potențialului turistic în zone non-urbane.

În Stațiunea Monteoru, se va investi în proiectul Dealul Murătoarea

„În perioada următoare, Consiliul Județean Buzău va pune un accent tot mai mare pe dezvoltarea turismului, atât prin promovare, cât şi prin investiţii şi parteneriate cu mediul local”, spunea președintele Ciolacu.

Una dintre zonele cu potențial turistic demonstrat este stațiunea balneoclimaterică Sărata Monteoru. Pentru a crește și mai mult atractivitatea stațiunii din Buzău, autoritățile județene au întocmit un proiect ce vizează amenajarea unei zone de petrecere a timpului liber pe Dealul Murătoarea, cel pe care se regăsesc principalele izvoare cu apă sărată. În urmă cu trei ani, Consiliul Județean Buzău a depus documentații tehnice la Agenția de Dezvoltare Regională Sud-Est (ADR-SE) Brăila, pentru atragerea unei finanțări din fonduri europene. Proiectul Buzăului a fost evaluat și declarat eligibil și, în funcție de punctajul acumulat, a primit o finanțare de 3,5 milioane de euro, procentul de cofinanțare asumat de Consiliul Județean fiind de 2% din total valoare, instituția buzoiană urmând să preia și cheltuielile cu caracter neeligibil. Documentațiile tehnice indică faptul că instituția județeană ar urma să susțină un total de cheltuieli în valoare de 124 de miliarde de lei vechi, în timp ce finanțarea nerambursabilă se ridică la 175 de miliarde de lei vechi.

Taberele școlare vor intra în circuitul turistic, ca destinații

Prin noua hotărâre adoptată marți, 31 martie, Județul Buzău, prin instituția Consiliului Județean, se obligă să mențină destinația actuală a imobilelor, respectiv tabără școlară și să asigure gratuitatea desfășurării activităților specifice Agenției Naționale pentru Sport și ale instituțiilor din subordinea sau coordonarea acesteia. De asemenea, instituția Consiliului Județean își asumă obligativitatea să întrețină și să modernizeze imobilele în termen de cinci ani de la data preluării și să le mențină la standardele de calitate privind desfășurarea activităților. Viitoarele investiții ar urma să fie finanțate prin proiecte accesate prin fonduri europene, sau guvernamentale, dar, atunci când este posibil, și din fonduri ale județului.

Vulcanii Noroioși și DJ 203K, ultimul tronson

Vulcanii Noroioși, cel mai vizitat obiectiv turistic din județul Buzău, se află în pragul unei schimbări istorice de management. Consiliul Județean Buzău a demarat procedurile oficiale pentru a prelua administrarea ariei protejate de la Ministerul Mediului, scopul final fiind accesarea fondurilor europene pentru modernizarea infrastructurii de vizitare, blocată de decenii într-un vid legislativ și administrativ.

Pe de altă parte, președintele Marcel Ciolacu a amintit inclusiv despre ultimul tronson din Drumul Județean 203K, prevăzut pentru reabilitare și modernizare, segmentul care traversează zona montană a județului având o încărcătură turistică importantă. „Avem un tronson de drum DJ 203K, începem și acolo demersurile pentru că am mai găsit o sursă de finanțare, am reproiectat pe un traseu mai scurt, pentru că în forma inițială ar fi fost peste puterile financiare ale bugetului județului Buzău, în așa fel ca toate celelalte zone să se poată desfășura normal. Nu în ultimul rând, este și investiția Episcopiei, pentru că există turism ecumenic și avem obiective extraordinare, Mănăstirea de la Ciolanu și Mănăstirea Bradu, două obiective prinse de Arhiepiscopie. În jur de 25 de milioane de euro vor fi investite numai în Turismul buzoian”, a încheiat președintele Ciolacu prezentarea despre viitorul investițional în Turismul buzoian pentru anul în curs.

Articole similare