Consiliul Județean caută surse de finanțare pentru „blocul medicilor”
Prima variantă, avansată în urmă cu patru ani, presupunea implementarea proiectului cu finanțare de la bugetul propriu al județului

Propunerea pentru construirea unui bloc de locuințe, la dispoziția medicilor care ar fi acceptat să lucreze la Buzău, a fost avansată încă de pe timpul fostului președinte al Consiliului Județean, Petre Emanoil Neagu. La una dintre ultimele întâlniri cu presa locală, președintele în funcție, Lucian Romașcanu, a readus în discuție, cel puțin la nivel de intenție, varianta ofertei locative destinată medicilor, care ar putea fi o soluție viabilă, cu atractivitate. Cât despre orizontul de timp în care lucrurile ar putea prinde contur,
s-ar părea că Executivul Consiliului Județean prospectează programele ofertate de finanțatorii europeni, dar sunt luate în calcul și finanțări guvernamentale, Programul Național „Anghel Saligny” putând fi una dintre soluții.
Componenta sigură în ce privește implementarea unui astfel de proiect este legată de locație. Terenul se regăsește în zona fostei maternități, jumătate fiind deja cedat Ministerului Justiției, pentru construirea unei judecătorii, pe cealaltă jumătate urmând să fie amenajat imobilul ce ar conține 20 de locuințe, cu apartamente din două și trei camere, într-o clădire cu parter și cinci etaje, inclusiv cu spații de depozitare și uscătoare.
Proiectul, abandonat din stadiul de idee pe timpul fostului președinte Petre Neagu, pe considerentul că ar fi necesitat costuri prea mari, a fost abordat, la un moment dat ca o tranzacție imobiliară, instituția Consiliului Județean urmând să achiziționeze apartamentele respective de pe piața liberă. Numai că și această variantă a fost abandonată, elementul determinant fiind, de asemenea, costurile ridicate.
În tot acest timp, la Buzău s-a resimțit criza de medici în cea mai mare unitate spitalicească, nu de puține ori asupra unora dintre departamente planând riscul suspendării activității, motivul principal fiind lipsa personalului medical de înaltă calificare. Fostul manager al Spitalului Județean de Urgențe Buzău, Claudiu Damian, a dezvoltat un program continuu de recrutare a medicilor, astfel că împreună cu conducerea Consiliului Județean, sub tutela căruia funcționează unitatea spitalicească, a fost luată în discuție inclusiv construirea unul bloc, unde să fie puse la dispoziție locuințe medicilor care ar fi acceptat să aibă locul de muncă stabil la Buzău.
Președintele Consiliului Județean Buzău, Lucian Romașcanu a lăsat să se înțeleagă, la una dintre ultimele întâlniri cu presa locală, că sunt șanse mari ca un astfel de proiect să fie readus în atenția specialiștilor din aparatul propriu. În varianta propusă de fostul președinte, finanțarea proiectului ar fi fost doar bugetul județului, pentru că la acel moment, respectiv în urmă cu cel puțin patru ani, pentru astfel de proiecte nu existau finanțări, fie din surse europene, fie guvernamentale. De data aceasta, președintele Romașcanu a cerut un nou exercițiu de identificare a surselor de finanțare, altele decât bugetul județului, aceasta fiind etapa în care sunt angajați specialiștii Consiliului Județean Buzău.




SARACII MEDICI NU AU BANI SUFICIENTI SA PLATEASCA CHIRIILE! SI LA CASA CASATORIILOR SUNT CATEVA APARTAMENTE ,DAR NU ESTE FACUT PUBLIC CINE LOCUIESTE ACOLO.NU MAI STIE P.S.D.-UL DE UNDE SA SCOATA BANI!