Actualitate

Condamnată pentru fraudă cu bani europeni, trimisă la muncă pentru primăria condusă de soțul ei

Condamnată și trimisă la muncă în folosul comunității la primăria condusă de soțul ei, deși a achitat prejudiciul de care a fost acuzată. Este cazul soției primarului comunei Calvini care, miercuri, și-a aflat sentința la Tribunalul Buzău în dosarul în care a fost trimisă în judecată de către Direcția Națională Anticorupție pentru fraudă în formă continuată cu fonduri europene obținute de la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Nicoleta Bîtu a fost condamnată în primă instanță la 2 ani de închisoare cu suspendare, fără acord de recunoaștere a vinovăției, pe un termen de încercare de 3 ani, termen ce se va calcula de la data rămâne­rii definitive a hotărârii. Instanța a dispus ca aceasta să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Calvini. Hotărârea Tribunalului Buzău poate fi atacată cu apel la 10 zile de la comunicare.

Nicoleta Bîtu, soția primarului Valeriu Bîtu, a fost trimisă în judecată în luna iulie a anului trecut, iar în august dosarul a trecut de Camera preliminară. În decembrie 2020, avocatul acesteia a cerut amânare pentru achitarea prejudiciului de 28.585,69 lei către Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură – Centrul Județean Buzău, ceea ce s-a și întâmplat până la termenul pronunțării sentinței pe fond. ,,Condamnă pe inculpata Bîtu Nicoleta la 2 ani închisoare și aplică pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a, b, g, k cod pen. (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptul de a fi administrator al unei societăți comerciale, dreptul de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public), pe o durată de 1 an. În baza art. 91 c. pen., dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de încercare de 3 ani, termen ce se va calcula de la data rămâne­rii definitive a hotărârii. În baza art. 93 alin. (1) C. pen. obligă inculpata, pe durata termenului de ­suprave­ghere, să respecte urmă­toarele măsuri de supra­veghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depă­șește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență. În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen. impune inculpatei să execute următoarea obligație: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de Serviciul de Probațiune. În baza art. 93 al. 3 cod penal, dispune ca aceasta să presteze 90 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Primăriei Calvini”, se precizează în minuta hotărârii.

Dosarul de corupție în care Nicoleta Bîtu a fost trimisă în fața judecătorilor are la bază o plângere depusă în urmă cu patru ani la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție de doi localnici, frați, cărora, pe vremea când era primar al comunei Calvini, Valeriu Bîtu le-a refuzat reconstituirea dreptului de proprietate. Cerce­tările în acest dosar au dus însă către unele ilegalități cu terenuri de pe raza comunei de care ani de zile nu se interesase nimeni. Așa s-a ajuns la soția fostului primar Bîtu, care, printr-o societate pe care o admi­nistra, a încheiat contracte fictive de arendă pentru mai multe suprafețe de teren, iar în baza acestor contracte a cerut subvenții de la APIA.

Întreaga afacere a ieșit la iveală când ginerele ­unuia dintre proprietari, stabilit în Galați, a venit să-și revendice moștenirea după ce socrul său a decedat. Bărbatul era mort de vreo patru ani, însă apărea ca fiind semnatarul unuia dintre contractele de arendă încheiat de firma familiei primarului de la Calvini. Ancheta a stabilit că astfel de contracte „semnaseră” și alți câțiva localnici, însă aceștia habar n-aveau de existența acestora. De unde avea femeia informații despre terenurile nefolosite, au aflat anchetatorii.

Din cauza acestor contracte de arendă „inventate”, Nicoleta Bîtu a fost trimisă în judecată pentru infracțiuni de corupție: „Folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul gene­ral al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și inter­zicerea unor drepturi”.

Soțul, primul primar buzoian condamnat pentru corupție

În legislatura 2016-2020, Valeriu Bîtu a fost viceprimar la Calvini doar un an de zile, funcția sa fiind și motivul dizolvării Consi­liului Local al comunei. Bîtu nu a vrut să-și dea demisia, iar primarul de atunci, Nicolae Curelea, nu a avut numărul de voturi necesare pentru a impune un alt viceprimar, așa că acesta din urmă a cerut în instanță dizolvarea deliberativului local. Valeriu Bîtu a câști­gat alegerile locale în septembrie 2020 din partea PNL.

Problemele lui Valeriu Bîtu cu legea sunt vechi și au fost cauzate tot de „inginerii” cu terenuri, el fiind și primul primar buzoian condamnat penal. Pe când era primar PSD, Bîtu a fost condamnat de Judecă­toria Pătârlagele la șase luni de închisoare cu suspendare pentru comiterea infracțiunilor de fals în înscrisuri oficiale și uz de fals.

Primarul Valeriu Bîtu a fost trimis în judecată după ce a înstrăinat un teren revendicat de urmașii unei vechi familii de moșieri, unor localnici. Urmașii ­fa­mi­liei de boieri Catrinoiu și-au revendicat imediat după apariția legilor fondului funciar proprietățile deți­nute de înaintași. Noti­ficările trimise Comisiei locale de fond funciar vizau întreaga moșie: 63 hectare de pădure și 66 hectare de teren arabil. Din spusele moștenitorilor, Primăria din Calvini le-a retrocedat doar 10 hectare de teren arabil, 50 hectare de pădure și imobilul în care au locuit moșierii Catrinoiu.

Bîtu a modificat un proces verbal al Comisiei locale de stabilire a dreptului de proprietate asupra tere­nurilor, în care a mai adăugat o suprafață din centrul comunei, fără ca nimeni să știe. Folosind acel document falsificat, primarul a reușit să vândă terenul, aflat în proprietatea publică, unui localnic, iar acesta, la rândul său, l-a vândut mai departe. Numai că acea suprafață era deja revendicată de familia Catrinoiu încă din anii ‘90. Imediat, Corneliu Catrinoiu a depus plângere împotriva primarului. Procesul a început în anul 2009, iar în 2011 primarul din Calvini a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare.

Corneliu Catrinoiu era unul dintre cei cinci moștenitori, toți frați, ai unei vechi familii de moșieri din Calvini. Familia res­pectivă a fost „dislocată” de regimul comunist, în anul 1948, în baza celebrului Decret 83, care prevedea și confiscarea averii „exploatatorilor”, chiaburi și moșieri, în cazul celor de la țară. Familia Catrinoiu a pierdut, atunci, printre altele, 63 hectare de pădure și 66 hectare de teren arabil, pe care moște­nitorii încearcă, și acum, să le redobândească. Conform lui Corneliu Catrinoiu, Primă­ria le-a retrocedat fizic doar 10 hectare de teren arabil și 50 hectare de pădure, însă celelalte proprietăți se lăsau așteptate. Printre ele, un teren de 2.915 metri pătrați, situat vizavi de fostul sediu al Primăriei, pe care se află patru imobile, cu suprafața totală de aproximativ 600 metri pătrați. Acesta este, de fapt, terenul de la care i s-a tras condamnarea primarului Valeriu Bîtu, teren a cărui soartă a avut un traseu cel puțin ciudat, vânzarea acestuia către ultimul proprietar fiind intermediată de soția lui Valeriu Bîtu.

Corneliu Catrinoiu a spus atunci că, deși res­ponsabilii Primăriei Cal­vini aveau cunoștință că terenul și clădirile sunt revendicate, Comisia locală de aplicare a legilor fondului funciar a eliberat acte de proprietate unui sătean, căruia i s-ar fi spus că este vorba despre un teren situat la… Padina! Apoi, susține Catrinoiu, proaspătul proprietar a înstrăinat terenul – tot știind că este situat la Padina – unui consătean, printr-o tranzacție intermediată de… soția primarului Valeriu Bîtu. Iar ultimul ­posesor a început să construiască o clădire pe terenul în cauză.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker