Concertele anului 2022 în România (I)

Artiștii Sting, Celine Dion, Kiss, Iron Maiden, W.A.S.P. Hooverphonic, Dream Theater, Placebo, Whitesnake, Judas Priest, Uriah Heep se numără între cei care vor concerta anul acesta în România. Marile festivaluri și-au anunțat deja o parte din capetele de afiș, scrie news.ro. Unii dintre artiști ar fi trebuit să concerteze în 2021 însă show-urile lor au fost amânate din cauza pandemiei de Covid-19.
Dacă 2021 a fost marcat de Festivalul „George Enescu”, o lună de concerte și evenimente, anul 2022 va fi al concertelor rock. Între cele mai importante formații, unele pentru prima dată în România, se numără Kiss, Iron Maiden, W.A.S.P, Judas Priest, Placebo, Dream Theater, Tarja Turunen, Foreigner, Evanescence, Pet Shop Boys, Hooverphonic.
Muzicianul englez Sting va concerta pe 15 martie 2022 la Cluj-Napoca alături de basistul Joe Sumner, fiul său. The Cherrytree Music Company, Live Nation, Emagic și Backstage Production au anunțat că Sting va susține un concert special „My Songs” în Cluj-Napoca, la BT Arena, începând cu ora 19.00.
Concertul Pink Martini este programat pe 9 aprilie, la Sala Palatului, de la ora 20.00. Tot aici va cânta și violonistul David Garrett, pe 17 mai, iar pe 20 mai, la Cluj-Napoca, pe scena BT Arena.
Formația americană W.A.S.P. va susține pe 17 mai 2022 un concert special la Romexpo, în București. Evenimentul va face parte din cadrul turneului „40th Anniversary World Tour”. Artista olandeză Sharon Kovacs, cunoscută publicului larg prin numele său de scenă, Kovacs, va cânta pe 21 mai 2022 la Form Space din Cluj Napoca. Evenimentul va respecta toate normele în vigoare la data desfășurării acestuia. Se pun în vânzare doar 500 de bilete.
Concertul Hooverphonic a fost programat pe 24 mai 2022, la Arenele Romane. Biletele deja achiziționate rămân valabile. Hooverphonic vine din Belgia și în cei peste 20 de ani de activitate a lansat 10 albume și hit-uri precum „Mad About You”, „Eden” sau „2 Wicky”, combinând trip hop-ul cu rockul alternativ și cu muzica electronică. Cel mai recent material discografic este „Looking For Stars” care a fost lansat în 2018.
Legendara trupă britanică Iron Maiden revine în România pe 26 mai 2022, la Romexpo. Noul concert ce va promova albumul „Senjutsu”. În deschidere va cânta trupa germană Lord Of The Lost. Evenimentul va respecta normele în vigoare la momentul desfășurării acestuia, anunță organizatorii.
Formația Dream Theater va ajunge la Romexpo pe 29 mai 2022, pentru a prezenta live publicului din România noul produs discografic intitulat „A View From The Top Of The World”, care a fost lansat pe 22 octombrie 2021. Grupul american Foreigner revine în România cu un concert programat pentru 29 mai 2022 la Arenele Romane din București, în aer liber. Evanescence, una dintre cele mai iubite și apreciate trupe rock americane, revine la București, cu un concert ce va avea loc pe 7 iunie 2022, la Arenele Romane.
Nick Mason’s Saucerful Of Secrets a fost programat pentru 9 iunie 2022 la Arenele Romane. Celebrul toboșar Pink Floyd va cânta primele două albume Pink Floyd alături de trupa sa. Aceasta îi include și pe cunoscuții Gary Kemp din Spandau Ballet și pe Guy Pratt (basist live Pink Floyd și David Gilmour, Michael Jackson, The Smiths, Coverdale – Page, Iggy Pop sau Tom Jones) la bass și voce.
Retro Music Festival va avea loc în perioada 24-26 iunie 2022. Au fost anunțați: C.C. Catch, Lian Ross, La Bouche, Corina Chiriac, Arabesque, Corona, Stela Enache, Baccara, Fun Factory, Dida Dragan, Ice Mc, Milli Vanilli, Mirabela Dauer, Las Ketchup, Adrian Daminescu, Samantha Fox sau Jenny Berggren de la Ace of Base. (Va urma)


