Actualitate

Comitet și socrul acestuia, puși sub acuzare pentru răspândirea COVID 19 în Buzău

La data de 27 mai, poliţiştii de investigații criminale de la Poliția municipiului Buzău au înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău referatul cu propunerea de punere în mișcare a acțiunii penale și de luare a măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile față de doi bărbați de 41 și 51 de ani din Buzău, respectiv Ialomița, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor. Este vorba despre bărbatul de 41 de ani, Gheorghiță Constantin zis Comitet, considerat sursa răspândirii COVID 19 în cartierul Poștă, și socrul acestuia, cunoscut ca Gongoi din Bărbulești.

Din cercetările efectuate de poliţişti a rezultat că, în perioada 18-19 aprilie, cei doi nu au respectat în totalitate prevederile legale și măsurile instituite pentru prevenirea și limitarea răspândirii virusului SARS-COV2. Ulterior, atât cele două persoane, dar și alți membri ai familiilor acestora au fost diagnosticate cu virusul în cauză.
Astfel, prin nerespectarea prevederilor legale, cei doi bărbați au încălcat măsurile privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infectocontagioase, fapt ce a avut ca urmare răspândirea bolii.

Anchetatorii au stabilit că pe 18 aprilie, Gongoi- bărbatul de 51 de ani – și-a vizitat fiica la Buzău. Deplasarea s-a făcut cu declarație pe propria răspundere deși astfel de vizite erau interzise în starea de urgență, acesta fiind chiar oprit în trafic de Poliție. A doua zi, Comitet a plecat cu socrul său în Ialomița, deplasarea fiind făcută tot în baza declarației pe propria răspundere pe care au bifat necesitatea asigurării cu alimente și alte bunuri de strictă necesitate.  A fost, de asemenea, oprit în trafic și verificat de poliție, dar a motivat că își duce socrul acasă pentru că urma să păstreze mașina acestuia.

Câteva zile mai târziu, bărbatul de 51 de ani ajungea la spital cu infecție COVID 19. Pe 28 aprilie ajungea la spital și Comitet cu probleme la plămâni, fiind ulterior diagnisticat și el cu SARS-CoV 2. Bărbatul a fost internat pe 1 mai la Spitalul Victor Babeş din Capitală, fiind diagnosticat cu infecţie cu coronavirus, iar sâmbătă 8 mai a fost externat, ajungând acasă la orele serii. În total, 30 de persoane au fost infectate din rândul contacţilor săi, din cartierele Poştă, Mihai Viteazu şi Dorobanţi. Se presupune că virusul a ajuns astfel și în Policlinica Titulescu.

Procurorul de caz a dispus luarea măsurii controlului judiciar pentru 60 de zile față de cele două persoane.

În cauză vor fi continuate cercetările urmând ca, după administrarea întregului material probator, dosarul să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecăroria Buzău, cu propunere legală.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker