Politic

Ciolacu: PSD, plângeri penale împotriva lui Orban, Cîțu, miniștrilor și prefecților pentru o anexă la bugetul de stat 2021

Liderul Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a anunțat că social-demo­crații au decis să facă plângeri penale fostului premier Ludovic Orban, actualului prim-ministru Florin Cîțu, miniștrilor și prefecților care au semnat fundamentarea unei anexe la bugetul de stat pe 2021 prin care au fost alocați bani administrațiilor locale ale Partidului Națio­nal Liberal. El a adăugat că este o premieră în ultimii 30 de ani, și, că suma de 380 milioane a fost alocată numai administrațiilor locale ale celor trei partide care formează coaliția de guvernare.

„Am discutat despre proiectul de buget al României care a intrat în linie dreaptă spre aprobare în Parlament. S-a discutat foarte mult în spațiul public în ceea ce privește componenta din buget a oportunității. Când e oportun să dublăm alocațiile? Am văzut că Guvernul a spus că nu este oportun. Cât este de oportun să respectăm Legea pensiilor? A venit Guvernul și a spus că nu este oportun. Cât de oportun este să avem un buget mai mare la Sănătate sau la Educație? A venit Guvernul și a spus că nu este oportun și s-au tăiat 2,6 ­mi­liarde euro de la Sănătate, iar Educația, după ce au fost închise un an de zile școlile, are cel mai mic buget ca și procent din istoria postdecembristă”, a afirmat Marcel Ciolacu la finalul ședinței Biroului Permanent Națio­nal al PSD de luni.

Acesta a mai spus că și pe vremea când era premier Ludovic Orban au fost alocați bani din Fondul de ­rezervă al prim-ministrului pentru „mită electorală către autoritățile PNL”: „Cealaltă componentă este cea a legalității. Aici am avut o discuție și cu juriștii din inte­riorul partidului și cu autoritățile locale. Știm că anul trecut domnul Orban, împreună cu domnul Cîțu, care era ministru de Finanțe și era avizatorul principal al cheltuielilor din Fondul de rezervă al premierului, a folosit banii din Fondul de rezervă pentru mită electorală către autoritățile PNL preponderent, deoarece în acel moment era un Guvern minoritar. Au venit alegerile generale și în ultimele ședințe de Guvern, înainte de alegeri, au mutat aproape 2 miliarde către autoritățile locale, tot ale PNL. Fondul de rezervă al premierului are cu totul și cu totul altă destinație, pentru calamități sau intervenții de urgență, în caz de inundații, cutremure etc., sub nicio formă pentru mită electorală. Cu toate că acest procedeu nu le-a folosit la nimic, deoarece au pierdut alegerile, au venit acum cu o faimoasă anexă 7.03 la bugetul de stat, pentru prima oară în 30 de ani, cu alocări de aproximativ 380 milioane numai către cele trei formațiuni politice care creează actuala coaliție de guvernare. Cei care au pierdut alegerile s-au unit și conduc Guvernul României”, a completat Ciolacu.

El a mai precizat că această Anexă la bugetul de stat este evident o infracțiune și Florin Cîțu trebuie să ofere explicații la Parchet: „Împreună cu cole­gii mei am hotărât foarte clar: vom face plângeri penale tuturor prefecților care au fundamentat cheltuielile din timpul lui Orban, tutu­ror prefecților care au fundamentat cheltuielile din Fondul de rezervă din timpul mandatului domnului Ciucă. Singurul element comun al celor doi premieri este actualul prim-ministru domnul Cîțu, care era principal avizator, fiind ministru de Finanțe. Vrem să facem plângeri clare tuturor miniș­trilor care au avizat aceste cheltuieli prin Hotărâre de Guvern. Vrem să știm cum a trecut prin ședința de Guvern această anexă la buget, 7.03, ce criterii s-au luat în considerare, deoarece aici nu vorbim de banii cuiva de acasă, vorbim de banii României și banii noștri strânși din impozite și taxe. Cum fundamentează și care au fost criteriile legale de a se aloca acești bani discreționar numai către anumite autorități? Este evidentă infracțiunea și vom face plângeri penale. Dacă nu a fost oportun să se găsescă bani pentru studenți, pentru elevi, pentru sănătate. Când vine vorba despre aceste tipuri de cheltuieli, domnule Cîțu, nu veți mai veni la Parlament, ci veți merge la procuratură pentru explicații”, a conchis liderul PSD.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker