Politic

Ciolacu nu renunță la impozitul progresiv. Cum sunt impozitate veniturile în Uniunea Europeană

Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, este convins că România va ajunge la impozitare progresivă, „cum este peste tot în lume”, o susține în mod categoric, dar admite că o astfel de măsură nu se va implementa în cursul acestui an.

Marcel Ciolacu

„Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume. Am văzut că şi Cehia a renunţat la taxa unică şi ei chiar aveau unică. Deci acesta este trendul, am mai rămas noi şi Estonia. Şi eu am văzut mesajul preşedintelui României care a fost unul foarte corect. Acelaşi mesaj l-am avut şi noi: anul acesta nu se modifică nicio taxă. Cred că anul acesta trebuie să ne vedem de capacitatea ANAF şi a serviciului vamal de reorganizare şi readaptare, pentru a colecta mult mai bine – ştiţi foarte bine că avem cea mai mare evaziune din Uniunea Europeană –,  cred că ăsta e primul pas de făcut. Şi să ne facem totuşi, ceva predictibil şi să discutăm cu cei interesaţi şi cu publicul şi să găsim soluţiile cele mai bune. Din punctul meu de vedere, România va ajunge la impozitare progresivă, cum este peste tot în lume. Anul acesta categoric nu”, a declarat Marcel Ciolacu.

De altfel, Partidul Social Democrat este un susținător fervent al introducerii impozitării progresive în România. Liderul social-democrat Marcel Ciolacu spune chiar că este normal să existe o astfel de discuție, susținând că aceia care au adoptat acest sistem fiscal – cum e cazul Spaniei, Olandei, Germaniei sau SUA – „nu sunt toți tâmpiți”.

Iată câteva sisteme de impozitare progresivă:

Germania

Principala economie a Uniunii Europene se folosește de impozitarea progresivă în funcție de venituri. Impozitul se aplică doar pentru cetățenii care câștigă anual peste 9.408 de euro. Veniturile care depășesc această sumă și ajung până la 57.050 de euro (pentru o persoană singură) sunt impozitate cu o cotă care începe de la 14 la sută și ajunge la 41 la sută. Veniturile care depășesc 57.050 și ajung la 270.500 de euro sunt impozitate cu 42 la sută, iar veniturile de la 270.501 de euro sunt impozitate cu 45 la sută.

Germania permite o mulțime de deduceri din impozit, ceea ce reduce povara de pe umerii familiilor. Astfel, familiilor care au copii, care au cheltuieli medicale pe termen lung, care trebuie să plătească chiria beneficiază de anumite reduceri din impozit.

Franța

În Franța, impozitul pe venit este taxat cu 11 la sută, pentru veniturile mai mari de 10.225 de euro, și poate ajunge până la 45 la sută pentru veniturile mai mari de 160.336 euro. Însă calculul nu este atât de simplu.

Impozitul progresiv din Franța se aplică pe mai multe etape. La un venit de 30.000 de euro, al unei persoane singure, nu se aplică direct taxa de 30 la sută, ci impozitul se calculează pe pragurile de venit. Primii 10.225 de euro vor fi scutiți de impozit. Apoi se calculează 26.070-10.225=15.845 euro și pe această sumă se aplică un impozit de 11 la sută (1.742 euro). Ultima etapă, 30.000 – 26.070 = 3.930 euro și pe această sumă se aplică un impozit de 30 la sută (1.179 euro). În total, pentru 30.000 de euro se va plăti 2.921 de euro, adică aproape 10 la sută.

În schimb, dacă o persoană singură câștigă 90.000 de euro pe an, atunci impozitul plătit va fi de 14.842 de euro, ceea ce înseamnă circa 16 la sută din salariu.

Calculul diferă foarte mult pentru o familie cu copii. Pentru un venit de 90.000 de euro, al unei familii cu doi copii, venitul se divide în trei părți (o parte pentru fiecare adult și o parte pentru copii). 90.000/3=30.000 de euro. Impozitul se calculează pentru fiecare 30.000 de euro, apoi se înmulțește cu numărul părților. La 30.000 de euro, se va plăti un impozit de 2.921 de euro. 2.921×3=8.763 de euro, impozitul pe care îl va plăti toată familia, pentru cei 90.000 de euro, ceea ce înseamnă aproape 10 la sută din venitul total.

Italia, impozit dublu față de Franța

În Italia este aproape același calcul ca și în Franța, însă taxele sunt mult mai mari. Cota impozitului nu se aplică direct pe venit, ci în funcție de pragurile de impozitare. Astfel, pentru un venit anual de 30.000 de euro în Italia, al unei persoane singure, se va calcula 23 la sută pentru 15.000 euro, apoi 25 la sută pentru următorii 13.000 de euro și în final 35 la sută pentru cei 2.000 de euro. În total, se va plăti un impozit de 7.400 de euro în Italia, dintr-un venit de 30.000, ceea ce înseamnă circa 25 la sută din venit și o sumă dublă decât în Franța.

Spania

Pentru sumele până în 6.000 de euro, se plătește 19 la sută impozit, pentru 6.001-50.000 de euro se calculează 21 la sută impozit, între 50.000 și 200.000 se aplică 23 la sută, iar peste 200.000 impozitul e doar 26 la sută. Sistemul de impozit din Spania este mult mai blând cu cei care au salarii mari.

De asemenea, impozitare progresivă se mai aplică în Danemarca, Olanda, Portugalia, Slovenia, Lituania, Belgia, Austria, Grecia, Finlanda. Impozitarea progresivă este dominantă în Uniunea Europeană, iar în aceste țări muncitorii cu salarii mari plătesc mai mult decât cei care câștigă salariul minim pe economie.

 

 

 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker