Politic

Ciolacu, la Chișinău: „Locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană”

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, liderul Partidului Social Democrat, a declarat, luni, pe parcursul vizitei oficiale la Chişinău, că locul Republicii Moldova este în Uniunea Europeană, iar obligaţia României este de a ajuta Republica Moldova pentru tot acest parcurs. El a spus, pe parcursul conferinţei de presă pe care a susținut-o alături de preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, că Republica Moldova nu are nevoie de un ajutor militar, în schimb, este nevoie de securizarea frontierelor, lucru benefic pentru întreaga Europă.

Împreună cu președintele Parlamentului, Igor Grosu

„Cred că Republica Moldova nu are nevoie de un ajutor militar. Din câte cunosc eu, Constituţia Republicii Moldova oferă o neutralitate. În schimb, este nevoie de securizarea frontierelor, lucru benefic pentru întreaga Europă şi aici cred că este o zonă în care România trebuie să se implice şi mai mult alături de Republica Moldova”, a spus Marcel Ciolacu. „Ca să fiu mai exact, cu adevărat România este un scut pentru Republica Moldova şi aşa trebuie să fie”, a mai spus Ciolacu.

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, s-a întâlnit, luni, la Chişinău, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează, și cu preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu. El a reiterat angajamentul României de a sprijini procesul de integrare al Republicii Moldova în UE şi obţinerea rapidă a statutului de ţară candidat. În cursul zilei, acesta a fost primit şi de premierul moldovean Natalia Gavriliţă, căreia i-a transmis că România sprijină ferm extinderea asistenţei financiare a UE pentru Republica Molvdova.

Alături de premierul Natalia Gavrilița

„Am reiterat astăzi preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, angajamentul României de a sprijini procesul de integrare al Republicii Moldova în UE şi obţinerea rapidă a statutului de ţară candidat”, a transmis preşedintele Camerei Deputaţilor. El a menţionat și că „România este mai mult ca oricând alături de Republica Moldova în actualul context tensionat de securitate”.

Preşedintele Camerei Deputaţilor s-a întâlnit în cadrul vizitei şi cu Natalia Gavriliţa, prim-ministru al Republicii Moldova. „Discuţii aplicate pentru identificarea unor soluţii comune cu Natalia Gavriliţă, premierul Republicii Moldova. România sprijină ferm extinderea asistenţei financiare a UE pentru Republica Molvdova. Parlamentul Româniai susţine analizarea cu celeritate a solicitărilor de finanţare primite de la autorităţile de la Chişinău”, a scris Ciolacu pe Twitter, după discuţiile cu premierul moldovean.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker