Politic

Ciolacu, după ce Banca Mondială a inclus România în rândul țărilor cu venituri mari: „Ca în Greierele și Furnica: unii muncesc tot timpul, alții cântă la chitară toată vara”

Liderul interimar al Partidului Social Demo­crat, Marcel Ciolacu, a afirmat că guvernul liberal știe doar să risipească, iar Banca Mondială a scos la iveală, vineri, diferența „dintre politicile PSD și gogoșile electorale ale PNL”. Acesta precizează că venitul mediu pe locuitor a crescut în perioada 2017-2019 de la 9.650 la 12.630 de dolari, fapt pentru care Banca Mondiala a încadrat Ro­mânia în rândul țărilor cu venituri mari.

„Guvernul PNL știe doar să fure și să risipească. Istoria se repetă cu Iohannis în loc de Băsescu! Dife­rența dintre politicile PSD și gogoșile electorale ale PNL e scoasă astăzi la iveală de Banca Mondială”, a scris Marcel Ciolacu, vineri, pe Facebook.

Președintele interimar al PSD a adăugat că PNL a venit la guvernare și a distrus tot, după ce PSD a majorat venitul mediu pe locuitor în intervalul 2017-2019: „În perioada 2017-2019, venitul mediu pe locuitor a crescut de la 9.650 la 12.630 de dolari. Asta a făcut ca România să fie încadrată în rândul țărilor cu venituri mari. Ce a făcut PNL? A distrus tot. A prăbușit economia, veniturile și nivelul de trai al oamenilor. A crescut deficitele până la cer. S-a împrumutat într-un ritm amețitor. 86 de milioane de euro pe zi care nu au ajuns nici în economie și nici la oameni. Doar în buzunarele clientelei liberale. |n acest timp, de la lună la lună avem zeci de mii de români care îngroașă rândurile șomerilor și mii de firme care și-au tras deja obloanele. Niciun sprijin concret din partea Guvernului, doar promisiuni că va fi bine peste 10 ani! Acum înțelegeți de ce am spus că PNL a copiat prost de la PSD?!”, a mai explicat Ciolacu.

Acesta a comparat guvernarea PNL cu fabula „Greierele și furnica”: „Mărturie e istoria: întotdeauna PSD la guvernare a clădit bunăstare, în timp ce dreapta a risipit tot, ge­nerând austeritate, sărăcie și șomaj. E ca în Greierele și Furnica: sunt unii care MUNCESC tot timpul, în timp ce alții care cântă la chitară toată vara, se distrează pe la chermeze guvernamentale și trag de halbe pe la terase cu prietenii „RISIPESC tot”, a conchis șeful Camerei De­pu­taților.

România a fost promovată în rândul țărilor cu venituri mari, de peste 12.535 dolari brut pe an, pe cap de locuitor, ca urmare a rezultatelor economice din 2019. Clasificarea prezentată de Banca Mondială centralizează date din anul 2019 și nu iau în calcul perioada în care epidemia de coro­na­virus a avut impact asupra economiei globale. Este pentru prima dată când țara noastră a fost inclusă în această categorie. România avea, la finele lui 2019, un venit brut national pe cap de locuitor de 12.630 dolari, față de 11.290 dolari în 2018, potrivit datelor prezentate de Banca Mondială. Calculul se bazează pe venitul național brut.  Șapte țări au fost promovate în categorii superioare anul acesta, res­pectiv România, Benin, Indonezia, Mauritius, Nauru, Nepal și Tanzania.  Algeria, Sri Lanka și Sudan au fost retrogradate pentru că venitul brut național s-a diminuat. Banca Mondială clasează țările în patru categorii în funcție de ve­nitul brut pe cap de locuitor: venituri mici (sub 1.036 dolari); venituri medii inferioare (1.036 – 4.045 dolari); venituri medii superioare (4.046 – 12.535 dolari); venituri mari (mai mult de 12.535 dolari).

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker