Sport

Cine va reprezenta fotbalul buzoian la barajul pentru Liga a 3-a? Ce variante are AJF

AJF Buzău este printre puţinele din ţară care nu a luat încă o decizie oficială în privinţa încheierii Ligii a 4-a şi, implicit, a desemnării campioanei judeţene, echipa care ne va reprezenta la mini-turneul de baraj pentru promovarea în Liga a 3-a.

Multe dintre AJF din teritoriu au hotărât să suspende campionatul, iar lidera clasamentului din acel moment, dacă întrunea condiţiile necesare, a fost desemnată campioană şi reprezentanta judeţului ­res­pectiv la baraj. La Buzău, AJF are în plan să organizeze un play-off între primele patru clasate în momentul întreruperii întrecerii:

  1. CSM Rm. Sărat 53 p.
  2. Voinţa Lanurile 52 p.
  3. Team Săgeata 48 p.
  4. Gloria Vadu Paşii 48 p.

O variantă care nu se ştie dacă va putea fi şi pusă în aplicare. Condiţiile ce trebuie respectate de aceste echipe, în cazul în care vor relua antrenamentele, sunt foarte stricte, chiar şi pe fondul unor relaxări mai ample ce ar putea fi permise la acest nivel. Şi intervalul de timp în care acest play-off ar trebui să aibă loc ar fi limitat, AJF fiind obligată să desemneze campioana până pe 27 iulie.

Varianta de rezervă este, evident, şi în cazul Buzăului, desemnarea râmnicenilor drept campioni judeţeni.

CSM Rm. Sărat, pregătită pentru orice decizie

Lidera Ligii a 4-a, CSM Rm. Sărat, aşteaptă şi ea o decizie din partea AJF Buzău. Râmnicenii şi-au reluat pregătirile în condiţiile permise, cu antrenamente în grupuri de patru jucători, iar de pe data de 15, odată cu noile relaxări, pregătirea se face cu câte nouă jucători. „Aşteptăm să vedem ce va hotărî AJF, prin Comitetul Executiv. La noi nu sunt probleme, suntem pregătiţi şi de baraj, dacă vom fi desemnaţi campioni, şi de play-off. Ne-ar prinde bine câteva jocuri înaintea barajului, întrunim, oricum, toate condiţiile (n.r. CIS, bază materială etc), să vedem ce se va decide. Am vorbit şi cu Ilie Stan, dacă nu vor fi probleme până atunci, pe data de 4 iulie, inten­ţionăm să jucăm cu ei şi un meci amical”, a declarat, pentru OPINIA, antrenorul echipei râmnicene, Tănase Lăptoiu.

Baraj în trei pentru desemnarea promovatelor din Liga a 4-a, între 1-9 august

FRF a modificat modul de promovare în Liga a 3-a în această vară. Forul condus de Răzvan Burleanu a anulat jocurile stabilite la începutul anului pentru baraj şi va reface tragerea la sorţi, în urma căreia nu va mai promova o echipă din două, ci una din trei.

FRF va efectua o nouă tragere la sorţi pentru stabilirea a 14 mini-turnee, fiecare de câte trei echipe. Fiecare formaţie dintr-o grupă va juca împotriva celorlalţi doi adversari, iar prima clasată va fi desemnată nou-promovată. Astfel, în loc de 21 de echipe vor promova doar 14, însă, în cazul în care seriile de Liga a 3-a din noul sezon nu vor fi complete, atunci FRF va permite şi celor mai bune locuri 2 din aceste mini-turnee să acceadă pe locurile vacante din al treilea eşalon, pe baza unor criterii stabilite cu golaveraj, cartonaşe galbene etc.

Noul sezon de Liga a 3-a va avea cinci serii a câte 18 echipe, în loc de 16, câte au fost în ultimele ediţii.

Zone geografice păstrate, Buzău, în Regiunea 7 Sud Est

Cele şapte zone geografice stabilite iniţial vor fi păstrate şi pentru noua tragere la sorţi care va stabili mini-grupele de baraj. Astfel, fiecare regiune dintre cele şapte va da câte două mini-grupe de promovare în Liga a 3-a. Reprezentanta Bu­zăului face parte din Regiunea 7 Sud Est, alături de judeţele Tulcea, Constanţa, Vrancea, Galaţi şi Brăila.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker