Cine sunt hasdeienii care au prezentat Ambasadorului Marii Britanii problemele comunității în care trăiesc

Zece elevi ai Colegiului Național „B. P. Hasdeu”, îm­preună cu colegii lor din alte licee din țară cu care au format echipă în cadrul proiectului Youth Voice Matters!, lansat de Asociația EXPERT FORUM,  au avut ocazia să prezinte Ambasadorului Marii Britanii în România, Andrew Noble, ce probleme au identificat în comunitățile din care fac parte și ce propuneri au pentru rezolvarea acestora. Prezentarea  a avut loc online și copiii au demonstrat că pe parcursul derulării proiectului și-au însușit multe cunoștințe în ceea ce privește rolul lor în comunitate, că au înțeles că se pot implica chiar ei pentru rezolvarea unor probleme și că au înțeles cum pot apela la instituțiile publice. În prezentările făcute, tinerii au demonstrat că au identificat în comunitățile din care fac parte probleme care au constituit, de multe ori, teme de dezbatere în spațiul public: hărțuirea stradală, violența domestică, sănătatea mintală în rândul adolescenților, lipsa educației sexuale în viața tinerilor, adopția animalelor în România, implicarea politică a tinerilor, drepturile elevilor și respectarea lor în școli, prezența redusă a tinerilor la vot și educația pentru democrație, abandonul școlar, limitele sistemului de educație on-line în România.

„Copiii de la școlile care s-au implicat au lucrat împreună pentru a realiza un discurs și două infografice, dar un singur copil a prezentat discursul.

S-a pus accent pe conținut, pe realizarea discursului și pe realizarea infograficelor. Toți elevii din fiecare echipă au muncit cot la cot și, după ce au realizat prezentarea, și-au desem­nat un reprezentant care să țină discursul. Acesta a fost prezentat în acea întâlnire găzduită de Ambasada Marii Britanii la București. Youth Voice Matters! este un proiect care ne-a mulțumit pe toți. Ne-au plăcut cum au mers lucrurile, și în primul rând le-au plăcut copiilor activitățile,  ceea ce este important”, precizează profesor dr. Dănuț Solcan din cadrul C.N.„ B.P. Hasdeu”.

„Public speaking” pentru argumentarea și susținerea de activități și programe de interes comunitar

Pandemia a declanșat o revoluție în învățare, care are toate șansele să producă mari transformări, mai ales în ceea ce privește educația copiilor. Mai înainte de a se produce această perturbare în sistemul educațional, cadrele didactice ale Colegiului Național „B.P. Hasdeu” au înțeles că trebuie să răspundă unei provocări de neconceput până în urmă cu un deceniu, și anume că trebuie să pregătească copii pentru meserii care încă nu există, dar care se vor crea în timp și vor apărea pe piață. De asemenea, ei s-au simțit datori să țină cont de noile tendințe potrivit cărora copiii își doresc  poate în proporție mai mare decât în urmă cu zece ani – când cele mai râvnite profesii erau cele de medic, avocat sau în domeniul bancar -, să fie social media influencer, inginer de software ori data scientist etc. De asemenea, pentru ca elevii să-și atingă potențialul într-o lume în continuă schimbare, cadrele didactice de la C.N. „B.P. Hasdeu” au înțeles că trebuie să le deschidă apetitul pentru activități și programe de interes comunitar, astfel încât să aibă o percepție mai bună a problemelor societății, a comunităților din care fac parte și chiar să își pună chiar ei problema rezolvării lor. În acest sens au identificat parteneri de proiecte, care mai de care mai interesante și mai ofertante.

„Proiectul le-a oferit elevilor șansa de a învăța într-un mod practic despre rolul fiecăruia dintre noi în comunitate, despre instituțiile publice la care pot apela, dar și despre modalitățile concrete prin care tinerii se pot implica în comunitate. Ei au fost încurajați să identifice problemele importante din comunitatea lor și au învățat să lucreze împreună pentru a găsi posibile soluții”, transmit organizatorii.

În cadrul proiectului au participat în total 70 de elevi coordonați de prof. Dan Solcan, Colegiul Național „Bogdan Petriceicu Hasdeu”, Buzău, prof. Daniel Zamfir, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan Odobleja”, Drobeta Turnu Severin, prof. Claudia Portase, Colegiul Național “Mihai Eminescu”, Constanța, prof. Isabela Miron, Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, Galați, prof. Mihaela Arhip, Colegiul Național „Spiru Haret”, Tecuci, prof. Iulian Isac, Colegiul Național ”Vladimir Streinu”, Găești, și prof. Angela Avramuț, Liceul Teoretic ”Nikolaus Lenau”, Timișoara.

Zece din cei 70 de elevi au fost de la colegiul buzoian și au lucrat în acest proiect în echipe mixte cu colegii lor din Drobeta Turnu Severin, Galați, Tecuci, Găești, Ti­mișoara și Constanța, sub coordonarea cadrelor didactice. Fiecare echipă a ales o problemă din comunitate pentru care au fost identificate soluții și pentru care  au fost realizate următoarele materiale: un discurs de trei minute despre problema aleasă și soluțiile identificate, un infografic despre problema aleasă și un infografic despre soluțiile găsite. Ei au fost consiliați pe parcurs  de persoane specializate și au participat la mai multe activități în care au putut să-și formuleze și în final să-și exprime propriile opinii cu privire la problemele identificate în comunitatea din care fac parte. Odată identificate și puse în context, problemele au fost prezentate sub forma unor filmulețe documentate și argumentate. Despre această parte de pregătire a proiectului, organizatorii au explicat că „elevii au participat la ateliere online cu următoarele teme: Ce este o comunitate și care este rolul meu în această comunitate? Cum se scrie un discurs și cum construim infografice? Administrația publică din România: cine are putere de decizie asupra problemei mele?”, precum și la antrenamente online pentru finalizarea materialelor pregătite de echipe și o dezbatere cu decidenții. „La această dezbatere au participat Ambasadorul Marii Britanii în România, E.S. dl. Andrew Noble, europarlamentarul Victor Negrescu și senatorul Ștefan Pălărie, care au ascultat discursurile echipelor și au dezbătut împreună cu participanții problemele și soluțiile identificate”, mai transmit organizatorii.

Materialele rezultate în urma activității celor zece echipe au fost evaluate la final de un juriu independent format din trei membri: Septimius Pârvu, expert electoral din partea Asociației Expert Forum, Andrada Petrache, ofițer de proiecte din partea Ambasadei Marii Britanii din România, și Ioana Burtea, jurnalist, Decât o Revistă (DoR).

„Copiii au fost punctați și pentru tipul de soluție pe care îl propun pentru problemele identificate și prezentate; pentru că dacă propun ceva utopic, chiar dacă sună foarte frumos, nu primesc puncte. Trebuie să propună soluții realiste, în ton cu posibilitățile lor. Noi putem să încercăm o promovare a ideilor lor prin Clubul 3,14, prin toate mijloacele pe care le avem la îndemână. Concursul a luat această linie, să fim atenți la comunitate. Dacă nu reușim în faza finală, nu am făcut mare lucru. E important ca elevii să recunoască problemele, să cunoască problemele și să-și imagineze soluții, dar dacă nu se implică în punerea în practică a soluțiilor  este insuficient. Soluțiile copiilor sunt realiste și  de foarte multe ori soluțiile constau în informare”, spune profesorul Dănuț Solcan, coordonatorul elevilor hasdieni implicați în competiție.

Juriul a decis ca primele trei locuri să fie atribuite grupelor care au prezentat tema hărțuirii stradale, a violenței domestice și cea privind sănătatea mentală. Astfel, locul 1 a fost ocupat de  echipa nr. 5,  cu tema: „Hărțuirea stradală”, formată din elevii: Mario Daniel Stoian (Galați), Francisc Dâncă (Constanța), Anghel Ian  (Ti­mișoara), Bodea L.M. Vanessa (Tecuci), Iulia Sturzu (Buzău), Riana Valentina Potecă (Drobeta Turnu Severin), Andrei Tudor (Gă­ești). Locul al II-lea a fost atribuit echipei nr. 4, formată din elevii Ana-Maria Calciu (Galați), Diana Sălcianu (Constanța), Diana Tulin (Buzău), Theodor Socate (Drobeta Turnu Severin), Alexandra Mustață (Găești), echipă care a dezbătut tema „Violența domestică”. Locul  al III-lea a revenit echipei nr. 9 care a prezentat tema „Sănătatea mentală” și a fost formată din elevii Marta Iuliana Focșa (Galați), Robert Pivodă (Constanța), Sandra Vitu (Timi­șoara), Raul Cătănescu (Timi­șoara), Adriana-Elisabeta Patrichi (Tecuci), Alessia Rotaru (Teuci), Andreea Soare (Bu­zău).

O provocare și pentru coordonatori

 Proiectul a reprezentat o provocare și pentru coordonatori. „Youth VoiceMatters este un proiect cu și despre tineri în care aceștia au avut șansa să își exprime liber părerile, și poate cel mai important este că au fost ascultați. Cu răbdare și profesionalism, Expert Forum mi-a oferit oportunitatea să îmi dezvolt calități atât de necesare în viitor: am reușit să mă descotorosesc de timiditatea care mă împiedica să fac un pas în față și să spun ceea ce cred, mi-am însușit tehnici de bază ale vorbitului în public  și cel mai mult mă mândresc cu faptul că am transmis mai departe ceea ce am învățat adolescenților aflați la început de drum, în care avem încredere că vor construi un viitor mai bun”, spune coordonatorul Bianca Stoian.

„Deși este un răspuns ușor de intuit, nu mă feresc să spun că experiența de a fi coordonator în Youth VoiceMatters m-a scos în totalitate din zona de confort. Deși am mai fost pusă în situația de a ghida o echipă, în cadrul acestui concurs mi-au fost puse la bătaie toate abilitățile cumulate până acum: mi-a fost încercat modul prin care comunic și mă exprim, cum îmi gestionez emoțiile, maniera în care lucrez și iau decizii sub presiune, iar, nu în ultimul rând – răbdarea. Cea mai încercată calitate (în formare, aș putea spune) a fost de departe răbdarea. Toate aceste greutăți au fost însă imediat uitate din momentul în care începeau întâlnirile și vedeam chipurile entuziasmate, curioase și dornice de muncă ale participanților”, a precizat coordonatorul Miruna Florentina Ilie.

Cum percep hasdeenii experiența participării la un asemenea proiect

Câțiva dintre adolescenții Colegiului Național „B.P. Hasdeu”, participanți la acest proiect, ne-au împărtășit din experiența pe care au trăit-o în cadrul Youth Voice Matters!. Din relatările lor a reieșit că, așa cum a fost construit, proiectul  le-a sporit încrederea în forțele proprii, a promovat solidaritatea prin organizarea lucrului în echipă, a  îmbunătățit rezultatele proiectelor lor prin reformulări până spre potențialul lor maxim, i-a învățat pe adolescenți să acționeze pentru identificarea și rezolvarea problemelor din comunitate astfel încât în calitate de viitorii cetățeni să își dorească și să  ia atitudine și să se implice pentru a avea o viață de calitate și nu în ultimul rând a contribuit la dezvoltarea conștiinței că fiecare dintre ei sunt în același timp membrii și actorii societății.

Diana Tulin: „<În ianuarie o să înceapă un proiect de Public Speaking, coordonat de EFOR (Expert Forum, n.r.). Credem că ți s-ar potrivi, te bagi?>. Fiindcă mi s-a părut o oportunitate foarte interesantă, am zis clar că da. Două luni mai târziu, la final de martie, am fost anunțați că echipa din care am făcut și eu parte a luat premiul 2. Deci proiectul a fost cu happy-end și, fără îndoială, am avut multe de câștigat în urma lui. Experiența concursului Youth Voice Matters! este una complexă, plină de momente frumoase, discuții nesfârșite pe Zoom și memorie umplută, însă toate merită din plin. Să gândesc de la zero un discurs despre o problemă de mare impact, să formez o echipă cu oameni din toate colțurile țării și să ajung în momentul în care <concertul din duș> să fie înlocuit cu repetarea discursului, sunt câteva exemple care mă conving că întregul proiect și-a atins scopul”.

Alexandra Nițu: „Ideea de a face un discurs și de a-l livra în fața unui public mare sau, în cazul pandemiei, de a-l filma și posta pe un grup cu foarte multe persoane era departe de mintea mea. Mi se părea imposibil să fac asta și cumva m-am trezit într-un grup foarte mare, cu oameni cunoscuți sau total străini, învățând împreună cum se face un discurs. La început o luasem ca pe un joc, îmi plăcea să stau la ateliere, să mă joc cu informațiile și argumentele, iar apoi am clipit și eram la al treilea discurs pe care îl făceam în cadrul competiției. Nu știu să vă spun când a trecut timpul. Nu l-am simțit. Eram prinsă în vraja aia de a scrie și filma cel mai bun discurs. Era ireal pentru mine că îmi poate face plăcere să vorbesc. Cea care se ferea mereu să vorbească în public pentru că știa că nu va putea menține un argument clar până la final, dispăruse. Mă uitam în oglindă și făceam cunoștință cu o nouă persoană care știa să-si exprime părerea, cum să caute informațiile, ce ton să folosească și cum să fie convingătoare. Acea persoană încă avea probleme cu bâlbâiala și debitul verbal, dar se schimbaseră două lucruri la ea: prinsese curaj și era gata să exerseze discursul acela până ce avea să nu se mai bâlbâie și căpătase experiența vorbitului în public. O experiență diferită, ținând cont că e pandemie, dar era o experiență ce o făcea să continue și să vrea mai mult. Asta este ceea ce a învățat-o public speaking-ul: să vrea mai mult”.

Alexia Pufu: „Am fost atât de fascinată de prezența tinerilor de vârsta mea din toate colțurile țării, încât am început să aștept cu nerăbdare întâlnirile de duminică. Mi-ar fi plăcut să pot vorbi cu fiecare dintre cei 80 de copii în parte, însă proiectul nu era conceput astfel. Am putut lucra, totuși, cu zece dintre ei, cu cei alături de care am format o echipă, în adevăratul sens al cuvântului. Ne-am organizat surprinzător de bine și ne-am împărțit sarcinile strategic, astfel încât să putem fi gata la timp. Am ales o temă de actualitate, o problemă asupra căreia am considerat că trebuie să tragem un semnal de alarmă. Discursul a fost întors pe toate părțile, returnat de cinci ori, schimbat constant, însă, în final, a fost dus la bun sfârșit, iar cele două infografice le-au atras atenția juraților. Am fost foarte mulțumiți de munca noastră, chiar dacă nu am fost fruntași în clasament. Uneori, în urma unei experiențe ca YVM, e mult mai important ce informații și abilități noi ai dobândit. Din documentarea pentru realizarea discursului am rămas cu cele mai multe lucruri, dar și work-shopurile din timpul proiectului, susținute de diferiți oameni din domeniul dreptului și al politicii, au fost foarte de ajutor. Nu ai prea des ocazia de a vorbi deschis cu astfel de persoane și de a le adresa întrebări. Youth VoiceMatters! nu m-a învățat doar că lucrul în echipă e cel mai eficient mod de a duce ceva la bun sfârșit, ci și că deciziile luate pe moment ajung să te surprindă cel mai tare”.

Cum a început povestea la Hasdeu

Youth Voice Matters! este cel de-al treilea proiect de tipul public speaking la care hasdienii au participat în ultimul an de zile. Totul a pornit, relatează profesor dr. Dănuț Solcan, în urmă cu mai bine de un an, printr-o colaborare cu cadrele didactice de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza”, din Focșani. Proiectul de public speaking a fost inițiat cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei și a continuat pe rețelele de socializare. „Am făcut repede un grup pe Facebook, în martie, unde am început să lucrăm cu copiii din Buzău și din Focșani. La acest grup s-a adăugat EXPERT FORUM, o organizație foarte puternică în domeniul societății civile și al drepturilor omului, cu doi reprezentanți, care s-au implicat foarte mult, Cezara Grama și Maria Cezar”, își amintește profesorul de istorie Dănuț Solcan.

De atunci și până în prezent s-au inițiat patru competiții de public speaking, fiecare cu specificul ei. „Au fost două concursuri de public speaking anul trecut, iar Youth Voice Matters! este primul concurs de anul acesta, care s-a terminat acum, și un al doilea, aflat în desfășurare, se va încheia la sfârșitul lui aprilie. Concursul abia terminat este o variantă nouă, în care se încearcă  foarte mult promovarea lucrului în echipă”, mai spune profesorul de istorie, care anunță intenția organizatorilor, care se pliază pe cea a profesorilor, de a li se da posibilitatea și copiilor de gimnaziu de a participa la astfel de competiții. „Am avut o discuție cu cei de la EXPERT FORUM și cu profesorii implicați, de la alte colegii, și căutăm soluții pentru a extinde proiectul. Am avut un copil, pe Dara Ciubotaru, care a câștigat premiul I la primul concurs, alături de alți copii. Au fost atunci trei premii I și unul a fost al ei, deși se afla în competiție cu copii de liceu, iar ea era, în momentul acela, clasa a V-a. A fost un premiu cât se poate de corect, în condiții de jurizare riguroasă”, a explicat profesorul.

Cine este EXPERT FORUM

EXPERT FORUM este o organizație foarte apreciată la Buzău pentru toate proiectele pe care le realizează, dar cel mai mult pentru cele destinate elevilor. Organizația are un proiect foarte cunoscut în România care se numește „Școala pentru democrație”, un proiect în care reprezentanții organizației lucrează foarte mult cu elevii din școli. De ani de zile ei merg în școli și reușesc să facă activități în care se pune mult accent pe latura practică. Profesorul de istorie al Colegiului „B.P. Hasdeu” Dănuț Solcan ne reamintește de întâlnirea copiilor cu consilierul pe probleme de corupție al Statelor Unite pe zona România Bulgaria, Jessica H. Kim, care a fost facilitată de vicepreședintele organizației, Sorin Ioniță: „I-au pus pe copii în situația de a vorbi cu diferite personalități, precum consilierul pe probleme de corupție al Statelor Unite pe zona România Bulgaria, Jessica H. Kim, cu care  au avut o conversație cât se poate de interesantă; au făcut ateliere pentru vot în perioada aceea de început de toamnă, pentru că foarte puțini tineri votează (și mă refer aici la tineri în general), din păcate, și trebuie să înțeleagă că aici este un drept al lor foarte important”.

De altfel, pe pagina organizației, https://expertforum.ro/expert-forum/, sunt enumerate câteva dintre parteneriatele pe care organizația le-a avut pe parcursul  proiectelor pe care le-au dezvoltat: „Am beneficiat de sprijin de la parteneri internaționali pentru promovarea transparenței și bunei guvernări în România și în regiune (Croația, Serbia, Moldova) pentru monitorizarea administrării corecte și transparente a bugetelor publice. De asemenea, am obținut sprijinul Ambasadei SUA pentru proiecte în zona de justiție în România; ambasada Marii Britanii din Zagreb a finanțat o serie de proiecte de asistență tehnică pentru implementarea legii accesului la informații publice în Croația, iar Ambasada Marii Britanii ne-a sprijinit în proiectele noastre referitoare la reforma sectorului energiei”. De asemenea, se face referire și la implicarea experților lor în  politici publice și reforma administrației. „Membrii noștri sunt frecvent solicitați să participe în grupuri de lucru pentru structurarea de strategii și proiecte legislative de către Guvernul României. Suntem membri în mai multe coaliții pentru apărarea statului de drept și consolidarea justiției, reforma administrativă sau cea electorală. La nivel european, președintele EFOR, Sorin Ioniță a fost membru al CESE (organ consultativ al UE) în secțiunile Transport-Energie și Mediu-Agricultură; Laura Ștefan face parte din comisia de 17 experți pentru monitorizarea statelor membre UE privind politicile anti-corupție și transparență și este președintă a Regional Anti-corruption Initiative. Otilia Nuțu este membră a Steering Committee al Eastern Partnership Civil Society Forum”, se mai arată pe pagina organizației.

Toate materialele create de tinerii Youth Voice Matters pot fi consultate pe paginile de social media ale Expert Forum și pe pagina programului școlii pentru Democrație:

https://www.instagram.com/scoalapentrudemocratie/

https://www.facebook.com/scoalapentrudemocratie

Pentru mai multe detalii despre proiect puteți să vizitați https://expertforum.ro/consolidarea-retelei-de-profesori-si-lansarea-competitiei-youth-voice-matters/

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker