Sport

Cine sunt cele șapte handbaliste care vor părăsi Gloria

Speculațiile din ultima vreme, conform cărora câteva dintre cele mai importante jucătoare ale Gloriei vor pleca, au avut, în cele din urmă, acoperire. Lista sportivelor care vor pleca de la Buzău a fost publicată, joi seară, pe pagina de wikipedia a grupării. Conform sursei citate, Marta Batinovic, una dintre cele mai apreciate sportive ale Gloriei, în ultimele două sezoane, s-a înțeles deja cu CSM Măgura Cisnădie. Pentru goalkeeperul cu origini croate, va fi al treilea stagiu românesc, după experiențele de la Buzău și Râmnicu Vâlcea.

La Râmnicu Vâlcea va pleca celălalt portar al Gloriei, Raluca Kelemen. Tânăra de 24 de ani alesese să semneze cu Buzăul în 2022, după ce fusese ofertată de mai multe echipe din România, dar și din străinătate. Conform declarațiilor lui Gheorghe Tadici, angajamentul acesteia s-ar fi ridicat la 5.000 de euro lunar.

Lista plecărilor de la Buzău este completată de alte nume importante: Alina Czeczi, Alexandra Subțirică, Natalia Vasileuskaya și Alina Ilie sunt date ca și plecate. Lor li se adaugă căpitanul Carmen Stoleru. Nu sunt publicate, însă, destinațiile sportivelor menționate mai sus.

Cine vine la Buzău

La capitolul sosiri, Tea Pijevic este cel mai rezonant nume. Cu 35 de apariții în națională, portărița croată evoluează, din 2020, la Fehervar. Concurența pe post va fi asigurată de Ana Măzăreanu, sportivă venită de la Bistrița. Cu Gloria s-ar mai fi înțeles Daria Bucur, de la Râmnicu-Vâlcea și Raluca Nicolae, de la Mioveni.

Pariul șefilor de la secția de handbal este, totuși, Tamara Pal. Tânăra de 22 de ani a fost inclusă, în 2018, pe lista celor mai promițătoare tinere handbaliste ale Europei. Și-a făcut debutul în naționala maghiară anul trecut, într-o partidă cu Portugalia. A evoluat la Gyor și ulterior la MTK Budapesta, sub formă de împrumut.

Lista venirilor rămâne deschisă la Gloria. Cel puțin alte trei jucătoare, zice-se, se vor alătura, lotului buzoian, din vară.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker