Educație

Cine sunt câștigătorii concursului „Bătălia Cărților”

Biblioteca Județeană „V. Voiculescu” a găzduit finala concursului „Bătălia Cărților”, ediția 2023. Competiția organizată în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean are ca scop promovarea lecturii în rândul elevilor și s-a desfășurat pe două secțiuni: secțiunea Copii și secțiunea Adolescenți. Elevii au putut concura fie la „concursul de lectură în limba română”, fie la „concursul de lectură în limba franceză”. După ce s-au înscris în competiție începând din luna aprilie, concurenții au avut de citit zece cărți, cinci la secțiunea franceză incluse în concurs, pentru fiecare grupă de vârstă, până la sfârșitul lunii septembrie. În finală au ajuns 18 elevi de gimnaziu și liceu care au parcurs cele două probe: cea scrisă, cu întrebări din cărțile citite și cea orală, intitulată „Convinge-mă să citesc!”, sub forma unei pledoarii în favoarea celei mai interesante cărți citite în concurs.

Juriul care a desemnat câștigătorii concursului Bătălia Cărților 2023 a fost format din bibliotecari și din inspectorul de limba română în cadrul IȘJ, profesoara Adina Ionescu.

„Cititorul anului” la secțiunea „Copii” în cadrul concursului organizat de Biblioteca Județeană „Vasile Voiculescu” a fost desemnată în acest an  o elevă a Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Nehoiu, Sara-Elena Băcescu. Cea mai bună pledoarie la aceeași secțiune a avut-o însă Ioana – Teodora Ghinea de la Școala Gimnazială „George Emil Palade” Buzău. Cea mai bună fișă de lectură a întocmit-o Sara-Elena Stroie (Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” Nehoiu.

La secțiunea „Adolescenți” s-a evidențiat Iulia-Maria Ghinea (Colegiul  Naţional  Pedagogic „Spiru Haret” Buzău), care a primit  premiul „CITITORUL ANULUI”. Celelalte premii au fost adjudecate de elevi ai Colegiului Național „Mihai Eminescu”. Astfel, Elena-Alexandra Neagoe a fost răsplătită cu premiul „Cea mai bună fișă de lectură”, Valentina Drăgan a primit premiul „Cea mai bună pledoarie”, iar Claudia-Georgiana Scîntee și-a adjudecat premiul „Cea mai bună fișă de lectură la secțiunea „Concursul în limba franceză”. Câștigătorii au primit diplome și premii în bani. 

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker