Venirea prințului Carol de Hohenzollern-Sigmaringen în România și proclamarea sa, de către Parlamentul român, la 10/22 mai 1866, principe constituțional sub numele de Carol I, a marcat începerea unei etape de mari progrese pentru România în plan demografic, economic, social, administrativ, politic și cultural. Chiar dacă primii ani de domnie s-au caracterizat printr-o acută instabilitate politică, principele Carol I s-a pronunțat, în plan extern, pentru menținerea și consolidarea statutului internațional de stat autonom, iar în plan intern, pentru modernizarea structurilor economice, politice și militare ale țării.
România avea, în 1866, 4.115.818 locuitori, iar în 1914 ajunsese la 7.771.341 locuitori, după cum scrie agerpres.ro. În 1867 a fost adoptată moneda națională și în 1870 a fost fondată Monetăria statului, când s-au bătut primele monede de argint, iar în 1880 a fost înființată Banca Națională a României. În 1869, a fost inaugurată oficial linia de cale ferată București-Giurgiu, respectiv prima gară a Bucureștilor, Gara Filaret, urmată în 1872 de inaugurarea Gării de Nord din București, care s-a numit până în 1888, Gara Târgoviștei.
Construită în timp record și cu costuri mai mici
Lipsa unei legături directe între Buzău și Mărășești s-a resimțit, pentru prima oară, în cazul transporturilor militare din timpul Războiului de Independență (1877-1878). Imediat după război, la inițiativa prim-ministrului Ion C. Brătianu, s-a hotărât să se încredințeze inginerilor români construcția căii ferate Buzău-Mărășești, care devenise o prioritate politică, strategică și economică.
Prin Legea nr. 591, promulgată de principele Carol I, linia Buzău-Mărășești era declarată de „utilitate publică”. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial la 30 martie 1879. Proiectele urmau să fie întocmite de Ministerul Lucrărilor Publice, în acest sens fiind înființat, în aprilie 1879, Serviciul liniei de fier Buzău – Mărășești.
Linia de cale ferată, în lungime de 90 kilometri, a fost proiectată și executată în perioada mai 1879-iunie 1881, sub coordonarea inginerului Dimitrie Frunză, care absolvise, în 1856, Școala de Poduri și Șosele din Paris și fusese în serviciul Întreprinderii Gouil-loux la construcția liniei Ploiești-Predeal. Alături de acesta au contribuit la realizarea liniei de cale ferată Buzău-Mărășești alți 22 de tineri ingineri români.
La 14/26 martie 1881, Parlamentul a proclamat România regat și domnitorul Carol I a fost încoronat rege al României, moment care a coincis cu împlinirea a 15 ani de domnie. În același an, la 18/30 octombrie, a fost inaugurată oficial linia de cale ferată Buzău-Mărășești, prima linie de cale ferată proiectată și construită de ingineri români. Evenimentul a avut loc în prezența regelui Carol I și a reginei Elisabeta, a prim-ministrului Ion C. Brătianu, a membrilor guvernului, a conducătorilor Direcției Generale CFR și a unui numeros public.
Traseul a fost bine ales, cu multe aliniamente, dintre care cel mai lung avea 18 km. Au fost construite opt poduri de lemn, însă costurile au fost mult mai mici față de oricare altă țară din Europa: costul mediu al liniei a fost de 93.214 lei aur pe kilometru, pe când liniile construite de companiile străine costaseră 306.000 lei aur pe kilometru.
În cei doi ani cât a durat construcția liniei Buzău-Mărășești au avut loc evenimente importante pentru căile ferate din România. Astfel, în anul 1880 statul român a răscumpărat de la Societatea Acționarilor C.F.R. (înființată în locul consorțiului Strus-sberg) cei 921 km de cale simplă (inclusiv material rulant și toate instalațiile) pe care aceasta îl exploata. La 11/23 aprilie 1880 a fost înființată administrația de stat a căilor ferate, sub denumirea de Direcțiunea princiară a Căilor Ferate Române, instituţie care a consacrat inițialele C.F.R., însărcinată cu construcția și exploatarea căilor ferate în Principate. Aceasta răscumpăra, sechestra și unifica rețeaua de căi ferate de pe teritoriul României, fie de stat, fie concesionate.
La început, circulația pe linia Buzău-Mărășești era permisă numai trenurilor cu o viteză maximă de 65 km/h și o sarcină maximă pe osie de opt tone. După numai trei ani, circulația trenurilor pe această cale ferată a fost întreruptă din motive de siguranță; opt poduri mari de lemn au fost înlocuite cu poduri metalice de oțel. Între anii 1940-1942 a avut loc dublarea liniei de pe această cale ferată, iar pe data de 28 mai 1978 întreaga secțiune Ploiești-Suceava a fost electrificată. În prezent, această linie de cale ferată face parte din Magistrala 500 a Căilor Ferate Române, București — Suceava.
