Sport

Chinuită la Tg. Jiu, dar singură în fruntea clasamentului!

CSM Tg. Jiu – Gloria Buzău 26-28 (14-14)

O singură echipă are punctaj maxim în Liga Naţională de handbal feminin după primele trei etape! După o victorie de „serviciu” cu CSM Slatina şi după ce a trecut la scor de campioana Rapid, ambele meciuri la Sala Sporturilor, Gloria a avut parte de mari emoţii la Tg. Jiu duminică, pe terenul nou-promovatei CSM, în prima deplasare a sezonului. Experienţei şi valorii superioare evidente ale oaspetelor, gorjencele au opus mult curaj, ambiţie şi determinare, rezultând un meci extrem de echilibrat, cu numeroase răsturnări de situaţie pe tabela de marcaj.

Gazdele au început foarte bine jocul, tot timpul la conducere şi nu întâmplător aveau un avans de două goluri la jumătatea reprizei, 7-5. Gloria a realizat că nu-i de glumă, s-a regrupat din mers şi în numai şapte minute, după cinci reuşite consecutive, a trecut în avantaj, 7-10. Jiul n-a cedat, a restabilit egalitatea mai întâi la 11, apoi la pauză, 14-14.

Scenariul s-a păstrat şi după reluarea jocului, cele două echipe trecând pe rând la conducere, până cu nouă minute înainte de final când experienţa buzoiencelor în astfel de jocuri avea să-şi spună cuvântul. Gloria s-a desprins şi la trei goluri (22-25), gazdele au încercat din nou să revină, s-au apropiat la un singur gol, 26-27 cu un singur minut înainte de final, dar în cele din urmă fetele lui Adrian Chiruţ au izbutit să gestioneze ultimele secvenţe, au mai înscris o dată şi au pus capăt jocului: 26-28! Motiv suplimentar de satisfacţie după victoria de la Tg. Jiu, Gloria a rămas singura echipă cu punctaj maxim în funtea Ligii Naţionale, poziţie pe care vrea să o păstreze şi după etapa viitoare, când la Sala Sporturilor vine Măgura Cisnădie, meci programat duminică, de la ora 18.00.

Chiruţ, surprins de replica Jiului

La finalul meciului de duminică, antrenorul Gloriei a avut numai cuvinte de laudă pentru echipa din Târgu Jiu, fiind de părere că CSM, dacă va ţine acest ritm de joc, are toate şansele să rămână în Liga Naţională. „Mă aşteptam la un meci greu. Le-am urmărit în partida cu Mioveni şi ştiam că ne aşteaptă o partidă grea, dar nu chiar atât de grea. Noi venim şi după un meci în care s-a depus un efort enorm. S-a terminat cu bine, am luat cele trei puncte şi asta e cel mai important, sper să recuperăm cât mai bine şi mai repede, pentru că urmează alte etape grele. Aveţi o echipă tânără, ambiţioasă, şi mai ales arţăgoasă pe apărare. Dacă va juca aşa în continuare, va pune probleme multor echipe şi are şanse foarte mari să rămână în Liga Naţională”, a declarat Adrian Chiruţ.

CSM TG. JIU: Dzhukeva, Marica-Bercu, Popovici – Pavlovic – 5 goluri, Bucă (4), Gavrilă (4), Zinatullina (4), Pal (3), Cioca (2), Ciolan (2), D. Necula (1), Boian (1), Chiriţă, Toader, F. Ilie, Andrei. Antrenori: Liviu Andrieş, Andrei Enache

GLORIA: Batinovic, Kelemen, Nenezic – Harabagiu – 5 goluri, Ilyina (5), Iuganu (3), Moroianu (3), Petrovic (3), Burlachenko (2), Czeczi (2), Zamfirescu (2), Vasileuskaya (2), Blazevic (1), Prkacin, A. Ilie, Drăgunoiu. Antrenor: Adrian Chiruţ

Liga Naţională – Etapa a 3-a:

  • Măgura Cisnădie – CSM Bucureşti 25-34
  • Minaur Baia Mare – CSM Galaţi 32-22
  • HC Zalău – Dacia Mioveni 29-27
  • CSM Tg. Jiu – Gloria Buzău 26-28
  • Rapid Bucureşti – CSM Slatina 26-22
  • SCM Rm. Vâlcea – Dunărea Brăila 35-27
  • SCM Craiova – Gloria Bistriţa 27-28

 Clasament

  1. GLORIA – 9 p.
  2. Rm. Vâlcea – 7 p.
  3. CSM Bucureşti – 7 p.
  4. Bistriţa – 7 p.
  5. Craiova – 6 p.
  6. Baia Mare – 6 p.
  7. Rapid – 4 p.
  8. Brăila – 4 p.
  9. Cisnădie – 4 p.
  10. Zalău – 3 p.
  11. Tg. Jiu – 3 p.
  12. Mioveni – 0 p.
  13. Slatina – 0 p.
  14. Galaţi  – 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker