Actualitate

S-a semnat contractul pentru „Orbitalul” de la Buzău

Realizarea unui sistem „orbital”, o centură de 26,4 kilometri ce va înconjura orașul și care va face legătura atât cu viitorul drum expres Buzău – Brăila, cât și cu viitoarea autostradă A7, va deveni realitate în curând, iar astăzi s-a semnat contractul pentru preluarea unui tronson de 9,06 km de către Ministerul Transporturilor. La conferința de presă de astăzi s-au aflat președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, ministrul Transporturilor și Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, Cristian Ovidiu Cătălin Pistol, directorul Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) și primarul Buzăului, Constantin Toma.

„Prin ceea ce se semnează astăzi, respectiv, trei tronsoane din ceea ce numim orașul de tip radial concentric, Buzăul va avea patru centuri. Primele trei sunt definite prin Planul Urbanistic General, la care lucrăm și suntem foarte avansați. A patra centură, sistemul orbital, 25,59 km, din care astăzi se pot prelua de Ministerul Transporturilor 9,06 km, respectiv, de la Podul de la Mărăcineni – este drumul care duce spre Focșani -, Podul de la Vadu Pașii, trecem pe sub el, ajungem până aproape de autostradă, dar nu intrăm și vom ajunge până la intersecția cu drumul expres Buzău-Brăila (…) Această configurație ajută toată regiunea. Vor mai fi legate prin centura, să zicem, de est, chiar acolo la Podul Mărăcineni, și Valea Buzăului – DN 10 care duce la Brașov -, dar și Valea Slănicului și ar mai trebui adăugat (…) șapte comune, plus aerodromul militar de la Boboc, vor fi legate de viitoarea Autostradă A7”, a declarat primarul Toma.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu a fost de acord cu primarul Toma în ceea ce privește amplasarea geografică a Buzăului, care fac orașul unul deosebit de important, ceea ce va atrage după sine investiții semnificative în anii următori. De lucrările pentru realizarea  „Orbitalului” se va ocupa Primăria Buzău, iar costurile vor fi suportate de Ministerul Transporturilor, după cum a mai declarat ministrul Grindeanu.

„Dincolo de ceea ce ați semnat astăzi, să știți că toată această zonă este extrem de importantă din punctul nostru de vedere, al Ministerului Transporturilor și o zonă în care se va investi extrem de mult în anii viitori. Ăsta este și argumentul pentru care am hotărât și s-a hotărât la nivelul CNAIR înființarea unei Direcții Regionale la Buzău, iar ceea ce s-a întâmplat astăzi este, cred, al patruzecilea protocol semnat de CNAIR cu autoritățile locale. Acest lucru l-am pornit din dorința de a descentraliza toate aceste lucrări. Sigur că am încredere și văd tot ceea ce se întâmplă în Buzău. Toate aceste lucrări vor fi făcute”, a transmis Sorin Grindeanu.

Mai multe detalii în OPINIA de mâine

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker