joi, 21 ianuarie 2021

Chiar că devenise un drog! Sumă uriaşă pariată de fotbalistul Gloriei Marius Ioniţă, în ultimele două luni

Noi dezvăluiri în scandalul momentului în fotbalul românesc! Pro Sport a prezentat, ieri, noi dovezi ale implicării fotbalistului Gloriei, Marius Ioniţă, în jocurile de pariuri, practică strict interzisă de regulamentele în vigoare. Conform declaraţiilor oferite Pro Sport de fosta sa iubită, Ma­rius Ioniţă avea mai multe conturi la casele de pariuri online, însă toate erau pe numele fetei. Fotbalistul depunea de pe cardul personal, pe care îşi primea salariul, bani în conturile de pariuri respective. Pro Sport a prezentat un istoric de pariere de pe unul dintre conturile online ale unei case de pariuri, din care reiese că, în perioada 1 octombrie – 18 decembrie 2020, Marius Ioniţă ar fi mizat 44.620,37 lei (9.200 de euro) şi ar fi câştigat 35.230,01 lei (7.200 de euro)! Pro Sport a dezvăluit, sâmbătă, că fundaşul Marius Ioniţă (29 de ani) a fost demascat de fosta iubită că ar fi pariat de mai multe ori împotriva echipei sale. Aceasta a pus la dispoziţia jurnaliştilor mai multe bilete jucate de fotbalist, dar şi mesaje schimbate pe WhatsApp de cei doi. Concret, Ioniţă ar fi pariat pe trei meciuri pe care Gloria le-a susţinut în toamnă, în Cupa României şi în campionat:

  • 21 octombrie 2020, Cupa României, turul IV

Dacia Unirea Brăila – Gloria Buzău 1-2

Miza: 100 lei pe egal – cotă 1.70 (plus alte meciuri) – ­pariu pierdut

Marius Ioniţă nu a fost în lot.

  • 31 octombrie 2020, Liga a 2-a, Etapa 10

CSM Slatina – Gloria Buzău 0-2

Miza: 100 lei pe scor corect 2-1 (cotă 19.00) – pariu pierdut

Miza: 200 lei pe egal (cotă 3.85) – pariu pierdut

Miza: 100 lei pe egal la pauză şi victorie Slatina la final (cotă 6.15) – pariu pierdut

Miza: 500 lei Slatina câştigă meciul (cotă 2.75) – pariu pierdut

Marius Ioniţă a fost integralist în acest meci.

  • 15 noiembrie 2020, Liga a 2-a, Etapa 12

FC U Craiova – Gloria Buzău 1-1

Pariul: prima repriză egal plus alte meciuri. La pauză scorul a fost 0-0 – pariu câştigat.

Marius Ioniţă a fost integralist în acest meci.

Fosta iubită a lui Ioniţă: „Pariurile deveniseră pentru el un drog!”

Fosta iubită a fotbalistului, căreia ProSport i-a prezentat doar iniţiala prenumelui, I., ar fi făcut aceste dezvăluiri din răzbunare, după ce l-a surprins pe fotbalist în pat cu o altă femeie, chiar în timpul când cei doi erau încă împreună. De ­altfel, Ioniţă a şi fost avertizat că dovezi compromi­ţătoare despre activitatea sa la pariuri vor fi prezentate public. „Nu mi-aş fi imaginat în viaţa mea că fix bărbatul pe care l-am iubit cel mai mult, l-am ajutat cât şi cum am putut eu, cel mai mult l-am susţinut în viciul lui. Probabil nu este foarte demn pentru o femeie, dar ajunsesem să îi fac jocurile, să pariem în tandem, să ne sfătuim, să stau să aştept informaţii sau sfaturi. Eram conştientă că nu se va ajunge nicăieri cu pariurile, dar îl iubeam şi simţeam că asta aducea linişte raportului nostru şi îl vedeam fericit în momentele acelea. La el deja e drog, nu poate să treacă o zi fără să pună măcar un bilet. Din acest motiv am ajuns să îl împrumut cu o sumă destul de mare pe care nu am mai recuperat-o. Pro­blema mare nu era că juca, ci că paria pe meciurile propriei echipe sau îmi furniza informaţii în funcţie de lot sau discuţiile de la şedinţa tehni­că, să pot juca online. Uneori primeam mesaje şi la pauza dintre repri­ze. Acum e tardiv să mai spunem sau să facem ceva. Îmi pare rău că nu a avut măcar respect să termine cu mine înainte să meargă la ea. Să îţi găseşti bărbatul iubit în casă cu altă femeie e şocul vieţii, mai ales când nu te aştepţi la asta”.

Ioniţă, mesaj către fosta iubită: ,,O să fii cea mai fericită dacă nu o să mai joc fotbal, să înţeleg?”

În momentul în care iubita înşelată l-a ameninţat că va dezvălui presei legătura sa cu pariurile, Marius Ioniţă s-a arătat resemnat şi pare că-şi recunoaşte vina, după cum reiese dintr-unul dintre mesajele schimbate între cei doi: „Suport, frate, în p*** mea, suport că nu am de ales. O să văd ce o să fac. Îţi doreai din suflet, cred, să fie ceva de genul ăsta la felul cum vorbeşti. Asta e de fapt gândirea ta şi felul cum eşti, nu cum te arătai ca să cred eu că faci şi dregi. O să fii cea mai feri­cită că nu mai joc eu fotbal să înţeleg, dacă e să fie aşa? Asta e, văd ce va fi. Acţionează cum spui. Ţi-am spus cu frumosul la mulţi ani, dacă nu răspundeam eram fraier şi dacă am răspuns te-am luat la mişto. Fă ce crezi şi cum doreşti, ţi-am tot spus asta şi vedem ce va fi. Felul cum îmi vorbeşti acum îmi demonstrează cât am putut fi de fraier să am încredere în cineva cu care consideram că pot să vorbesc orice, oricând, la orice oră, care acum mă aşteaptă la colţ să arate de fapt cum a gândit mereu. Nu are rost să continui să îţi spun chestii de genul, că nu sunt aşa!”.

Ioniţă, suspendat de club până la finalizarea anchetei interne

După dezvăluirile Pro Sport, SCM Gloria Buzău a anunţat că va demara propria anchetă, prin Comisia de Etică şi Disciplină, iar până la finalizarea investigaţiilor, contractul lui Ioniţă a fost suspendat.

,,În urma articolului publicat pe site-urile www.prosport.ro şi www.liga2.prosport.ro, în data de 2 ianuarie 2021, cu privire la sportivul Marius Ioniţă, care ar fi implicat în jocurile de pariuri sportive, conducerea clubului Sport Club Municipal Gloria Buzău face următoarele precizări:

– Sport Club Municipal Gloria Buzău este un club polisportiv, înfiinţat în anul 2017, care nu are legătură cu fostul club FC Gloria Buzău;

– Clubul se dezice de astfel de practici (de a nu participa sub nicio formă, personal sau prin rude şi / sau interpuşi la jocurile de pariuri sportive organizate de FRF / LPF / UEFA / FIFA), deoarece clauzele contractuale ale fiecărui sportiv interzic acest lucru, fapt care duce la suspendarea contractului de activitate sportivă, inclusiv rezilierea unilaterală a acestuia;

– Comisia de Etică şi Disciplină din cadrul clubului a demarat imediat o anchetă internă, prin care se va verifica veridicitatea informaţiilor apărute în articolul respectiv;

– Până la finalizarea anchetei, sportivului Marius Ioniţă i se va suspenda contractul de activitate sportivă, conform clauzelor contractuale.

De îndată ce situaţia se va clarifica şi se vor decide măsurile ce vor fi luate în acest caz, vom reveni cu un comunicat în care vom prezenta mai multe detali”, se arată într-un comunicat emis de SCM Gloria Buzău, semnat de directorul Ion Cazan.

Ce riscă Ioniţă?

Dacă va fi găsit vinovat,   cariera lui Marius Ioniţă va fi, practic, încheiată. Sancţiunea cumulată în cazuri de acest gen este o amendă de 3 miliarde de lei vechi şi o suspendare din activitatea sportivă pe o perioadă de 2 ani.

Conform Regulamentului Disciplinar al Federaţiei Române de Fotbal,

Articolul 60, alin. 5: „Fapta persoanei care participă direct sau indirect la pariuri sau alte activităţi similare care privesc jocurile din competiţiile organizate sub egida FIFA/UEFA/ FRF/LPF/AJF sau care are un interes financiar direct sau indirect în astfel de activităţi se sancţionează cumulativ cu:

a)interzicerea oricărei activităţi legate de fotbal pentru 2 ani;

b)penalitate sportivă de 300.000 de lei”.

loading...
error: Content is protected !!