Actualitate

CFR Cluj-FCSB, la Buzău. Așa se întâmplă când ajungi stăpân peste bunuri realizate din bani publici

Partida care va decide titlul de campioană a României, care se va disputa între CFR Cluj și FCSB, nu se poate desfășura pe unul din multele stadioane noi, construite de România în ultimii ani. Aceasta pentru că ambiții, meschinării și lipsa unui management profesionist în sport trimit finala campionatului la Buzău, pe un stadion construit acum 70 de ani, se arată într-o analiză „Newsweek România”.

Dacă de autostrăzi, școli și spitale nu s-a îngrijit, România a construit stadioane noi într-o veselie. Toate din bani publici și, mai ales, prin intermediul Companiei Naționale de Investiții. Noile stadioane au dus fotbalul românesc și mai mult în jos, prezența echipei naționale sau a cluburilor în Europa fiind inexistentă. O explicație: în loc să investească sutele de milioane în sportul de masă, România ridică stadioane de zeci de mii de locuri pentru partide la care asistă sute de spectatori. În loc să investească în copii, bagă bani în partide de Liga 1 și Liga 2 la care nu se uită nimeni. Pentru orgoliul local al unor primari sau politicieni.

Mai mult, pe unele stadioane nou contruite joacă echipe de divizie inferioară, precum la Alexandria, Turnu Măgurele, Târgu Jiu. Pe stadioane ultramoderne joacă echipe de ligă secundă, ca Universitatea Cluj sau Steaua București. La Ploiești, echipa a ajuns anul acesta în prima ligă după mai mulți ani de încercări. Pe altele joacă echipe fără pretetenții europene precum Rapid. Din cele două echipe din Craiova, unde există de asemenea stadion nou, una e în play-out, cealaltă va trebui să dispute un meci de baraj pentru a ajunge să joace în cupele europene.

La Târgoviște se fac două stadioane, deși Chindia nu a scăpat de grijile retrogradării, fiind la baraj. Și la Sibiu se face o arenă nouă, echipa intrând anul acesta în prima divizie. La Sibiu se contruiește un stadion din bani publici. Echipa a intrat, anul acesta, în prima divizie. În următorii ani, vor apărea stadioane noi în București (Dinamo) și Timișoara.

Paradoxal, echipele care se bat pentru câștigarea campionatului sunt și singurele care nu au primit cadou stadioane noi din partea statului: CFR Cluj și FCSB. Partida se va juca la Buzău pentru că în Ghencea nu vrea Armata, în Giulești se opune galeria, la Craiova e prea mare rivalitatea. Așa se întâmplă când ajungi stăpân peste bunuri realizate din bani publici. Astfel că partida din ultima etapă, care va decide titlul, se va juca pe arena din Buzău și pentru că Arena Națională nu e disponibilă în acea dată. Stadionul din Buzău are doar 13.000 de locuri, a apărut în anii ’40 și a fost modernizat în 2008.

Autostrăzi nu, stadioane într-o veselie

Într-o țară care nu are nici măcar 1.000 de kilometri de autostradă, în care nu s-a construit niciun mare spital în 30 de ani, iar școlile cad pe copii, statul român alocă miliarde pentru stadioane unde joacă echipe (cică) profesioniste, echipe care joacă doar pentru orgoliul local, pentru că România nu contează în Europa.

 

Un comentariu

  1. Domnule Calin Bostan,
    Toate marile edificii, culturale, sociale, sportive, au fost sau sunt facute din bani publici sau fonduri europene, toate au un beneficiar / administrator care poate fi : un minister, o primarie, un consiliu judetean, un agent economic si care este direct raspunzator de buna functionare / intretinere / exploatare a obiectivului respectiv.
    Cine il obliga, conform legii, pe respectivul beneficiar / administrator, in cazul de fata CSA Steaua, sa inchirieze stadionul, oricand si oricui, pentru desfasurarea unui meci de fotbal cu mare doza de risc (tribune devastate de spectatori, lupte intre galerii, scaune rupte sau incendiate, gazon devenit impracticabil in urma unei ploi torentiale etc), care ar putea sa scoata stadionul din circuitul sportiv o perioada de timp iar chiria incasata sa nu acopere pagubele ? Ce act normativ obliga M.Ap.N / CSA Steaua sa inchirieze noul stadion pe care l-a primit in administrare, unei echipe de fotbal cu care este in litigiu de multi ani in ceea ce priveste sigla, palmaresul, numele etc ?
    Concluzie : O echipa de fotbal de liga I-a, ar trebui ( conditie de licentiere ) sa aiba stadion propriu sau sa faca dovada ca are stadion inchiriat , unde sa poata juca toate meciurile considerate acasa.
    Intrebare : Este obligata Primaria Buzau (proprietarul stadionului) sa inchirieze stadionul FCSB-ului ?

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker