Actualitate

Cercul de Donatori Buzău se pregătește să sprijine inițiative locale în a treia sesiune

• 31 martie, termenul-limită de depunere a proiectelor

Mai sunt doar câteva zile până pe 31 martie, dată până la care  buzoienii își pot înscrie proiectele la concursul organizat de Cercul de Donatori Buzău și să obțină, astfel, finanțare din partea comunității din care fac parte. La acest concurs, ideile care ar putea schimba în mai bine comunitatea buzoiană pot căpăta consistență și pot deveni realitate. Au demonstrat-o proiectele finanțate în cele două ediții anterioare, din 2019 și 2020.

Și amintim aici, dintre proiectele care au captat interesul donatorilor, pe cel al Asociației Kara Dog Search & Rescue, care vizează sprijinirea comunității și a instituțiilor publice care gestionează și au res­ponsabilități în domeniul situațiilor de urgență sau proiectul promovat de profesorul de matematică Mo­nica Mocanu, „Tandemo”, care a dat posibilitatea creării unei platforme care, printre multe alte facilități, oferă intermedierea unor întâl­niri/intervenții video (prin Skype) în școli, între elevi și invitați cu idei și resurse valoroase din afara spațiului școlar. Și acestea nu sunt singurele proiecte care au prezentat interes pentru buzoieni și au obținut finanțare.

Cercul de Donatori Buzău, ediția a III-a, este un eveniment de crowdfunding ce aduce la un loc proiecte cu impact social în comunitatea buzoiană și donatori ce vor să susțină aceste proiec­te. Acest mecanism de strân­gere de fonduri face parte din rețeaua națională TFN România, o inițiativă adusă în Buzău de Fundația Comunitară Buzău, pentru localnici care iubesc comunitatea buzoiană și cred în schimbările aduse de implicarea socială a fiecăruia. Cercul Donatorilor este un concept dezvoltat de către cei de la The Funding Network din Marea Britanie care vizează crearea unei comunități de oameni care vor să susțină financiar proiecte sustenabile în care cred.

Cercul Donatorilor adu­ce împreună prieteni ai fundației interesați de comunitățile mici și de inițiative locale și oameni din aceste comunități dornici să producă schimbări vizibile la ei acasă. „Conceptul evenimentului  este să se aleagă trei proiecte din cele depuse. Jurizarea  proiec­telor va fi internă. În urma înscrierilor, toate proiectele se centralizează și vor fi notate în baza unui barem de notare care ține cont de criterii;  pentru fiecare criteriu se vor acorda note de la 1 la 5. Proiectele selectate vor fi prezentate online. Noi, la edițiile anterioare,  am realizat evenimentele acestea cu câte 100 de persoane; prezentarea din acest an va fi online, pe o platformă crowdcast pentru astfel de evenimente. Fiecare va prezenta proiectul, iar donatorii, participanții, vor urmări ceea ce se prezintă și au ocazia să interacționeze, să intervină cu întrebări sau să anunțe donația, susținerea”, explică repre­zentantul Fundației Comunitare Buzău, Narcisa Dumitru, modalitatea de selectare și de prezen­tare a proiectelor.

Cei selectați vor beneficia de sprijin din partea reprezentanților Fundației Comunitare pentru promovarea ideilor lor înainte de sesiunea de prezentare. „Fiecărui proiect i se va pune la dispoziție o platformă online  unde să-și facă fun dating (întâlniri cu fanii, n.r.) separat, cu două-trei săptămâni înainte de eveniment, în care să se promoveze și să strângă bani, donații online pe platforma respectivă (pe Galantom). În seara evenimentului va avea loc prezentarea efectivă; vor intra live și își vor prezenta proiectul, iar donatorii, participanții pe platformă vor putea dona; va urma o perioadă scurtă și după eveniment în care se vor  mai putea face donații”, mai spune Narcisa Dumitru.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker