Economic

Cercetătorii de la Banca de Gene Buzău readuc pe piață  roșiile românești cu gustul de altădată

Roșiile românești cu gustul pe care ni-l amintim din copilărie vor ajunge din nou la raft și, implicit, pe mesele românilor. Aceas­ta este promisiunea pe care  ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, a făcut-o săptămâna trecută în cadrul unei conferințe de presă, susținută la sediul Ministerului.

Acesta a precizat că, pentru anul 2023, lucrează la un program împreună cu mai mulți cercetători din domeniul horticulturii, astfel încât să stimuleze cultivarea soiurilor și hibri­zilor românești de legume, nu doar în câmp, ci și în spații protejate. Printre acești cercetători se numără și buzoianul Costel Vînătoru de la Banca de Gene.

,,Din păcate, timpul scurt pentru lansarea programului din 2022 nu a făcut posibilă utilizarea de soiuri românești timpurii în cadrul acestui program, dar împreună cu domnul Vînă­toru de la Banca de Gene Buzău și alți cercetători și specialiști din domeniu, lucrăm la un program ca, din 2023, programele de sprijin pentru legumicultori să vizeze utilizarea cu preponderență a semin­țelor și soiurilor românești. Tuturor ne e dor de gustul roșiilor din copilărie; din păcate, ele nu sunt soiuri timpurii, se realizează în general în spațiu liber, în grădina fiecărei gospodării și apar mult mai târziu. Dacă vă uitați în program la perioada de comercializare, 1 martie–10 iunie, vizăm tocmai acea perioadă în care se pot realiza roșii cu gust, dar fără să se intervină asupra lor și să ne trezim cu soiuri olandeze sau alte soiuri care nu au gustul roșiei românești cu care noi suntem obișnuiți”, a subliniat Adrian Chesnoiu în cadrul conferinței de presă susținută la sediul MADR.

Din 2023 legumele se vor putea vinde doar prin cooperative

De asemenea, Adrian Chesnoiu a mai precizat că, din 2023, legumicultorii care beneficiază de ajutoare de stat trebuie să-și vândă producția pe toate formele de sprijin pe care ministerul le va acorda prin intermediul cooperativelor și grupurilor de producători.

,,La Programul Tomata am avut în analiză finanțarea acestui program prin condiționarea comercializării producției prin cooperative, însă, la evaluarea de impact realizată, pentru că nu poți lansa un asemenea program fără să faci o analiză de impact, am ajuns la concluzia că timpul este foarte scurt ca să punem la punct mecanismul necesar pentru anul 2022 de comercializare a producției prin cooperative”, a mai punctat ministrul.

„Usturoiul era deja un program care a fost pornit în anii trecuți și a dat roade, deja puteți să observați și dumneavoastră dacă ­mer­ge­ți în marile lanțuri de ­ma­gazine, puteți vedea usturoi românesc tot mai prezent pe rafturile magazinelor. E un program care a dat roade, trebuie continuat. De cealaltă parte, la producția de cartofi, vedem că avem probleme în sensul asigurării necesarului de consum intern”, a mai declarat Chesnoiu.

De asemenea, un alt program de susținere pentru fermieri este cartoful, iar sprijinul va fi complementar cu programele de investiții în zona de depo­zitare și pregătire pentru comercializare prin viitorul Program național strategic.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker