Administrație

Centura oraşului Pogoanele intră în construcţie în maxim două săptămâni

Primarul oraşului Pogoanele, Florin Dumitraşcu, dă o veste bună locuitorilor şi anunţă că înainte de instalarea timpului rece vor începe lucrările la construcţia străzii ce va ocoli localitatea, astfel încât tot traficul rutier ce tranzita oraşul spre şi dinspre Bucureşti să fie deviat pe o variantă în partea sud-vestică a oraşului.

Proiectul pentru construcţia centurii ocolitoare a depăşit etapa de licitaţie, a fost atribuit unui constructor care, cu o finanţare de 16 milioane de lei, de la Ministerul Dezvoltării, prin programul naţional „Anghel Saligny”, va executa lucrarea. Noul drum care va ocoli zona rezidenţială a oraşului Pogoanele va fi un tronson între DJ203 I şi Drumul Naţional DN2C, pe o lungime totală de 5,5 kilometri. Primarul Dumitraşcu spune că cel târziu săptămâna viitoare va fi obţinut şi ultimul aviz de construire, de la CFR, iar în următoarele două săptămâni constructorul va face şi proiectarea, pentru că la licitaţie şi-a adjudecat şi această etapă.

Pentru primarul Florin Dumitraşcu şi administraţia locală, următoarea provocare în materie de investiţii de interes public este înfiinţarea reţelei de distribuţie a gazelor naturale, deopotrivă în oraşul Pogoanele şi satul Căldărăşti. La acest moment, proiectul se află în faza de realizare a documentaţiei tehnice, etapă ce se va derula începând cu primăvara anului viitor, urmând ca dosarul să fie trecut pe lista de evaluare, apoi transmis spre aprobarea finanţării. Primarul Dumitraşcu spune că, în total, costurile proiectului pentru gaze în oraşul Pogoanele şi satul Căldărăşti se ridică la 80 de milioane de lei, iar pentru consumarea etapelor înaintea atribuirii contractului de execuţie, a fost deja alocată suma de 35 de milioane de lei.

Articole similare