Șlefuitorii de cuvinte / Medalion literar – Daniela CRĂSNARU

Daniela-Carmen ­Crăs­na­ru, scriitoare și traducă­toare de pe meleaguri oltenești, s-a născut la data de 14 aprilie 1950 la Craiova, acolo unde și-a făcut studiile generale și liceale. În anul 1973 a absolvit Fa­cultatea de Filologie a Universității din Craiova, secția română-engleză. Pregătirea profesională și-a ­continu­a­t-o prin cursuri postuniversitare de ziaristică și tehnica edițiilor în cadrul Aca­de­miei de Studii Sociale și Ziaristică (București, 1974), apoi la Universitatea din Iowa (SUA), unde a urmat cursuri de Relații Culturale Interna­ționale, obținând diploma „Honorary Fellow in Writing” (1993).

Cu versuri a debutat încă de pe băncile liceului, în revista „Ramuri” și în ziarul „Scânteia tineretului” (1967). Volumul de debut, „Lumină cât umbră”, l-a publicat în anul 1973. După absolvirea facultății a lucrat ca redactor de poezie la Editura „Eminescu”și apoi a condus Editura „Ion ­Crean­gă”. În prezent, este director adjunct al Academia di Romania din Roma.

Concomitent, continuă să fructifice pasiunea pentru literatură, publicând numeroase volume ce cuprind versuri, proză scurtă (nuvele), cărți pentru copii, toate bine primite de critică și public. Câteva tit­luri: „Spațiul de grație” (1976), „Arcașii orbi” (1978), „Crângul hipnotic” (1979), „Vânzătorul de indulgențe” (1981), „Șaizeci și nouă de poezii de dragoste” (1982), „Carte pentru fata Gu, o fetiță cum ești tu” (1982), „Fereastra în zid” (1988), „Bariera de dincolo de zid” (2013) și „Poezii. Antologie” (2016). Numele ei a apărut destul de des în revistele literare, precum „Luceafărul”, „Ateneu”, „Contemporanul”, „Cronica” ș.a. Volume de-ale sale au fost traduse în aproximativ 15 limbi, între care engleză, olandeză, ma­ghiară, italiană și sue­deză.

S-a remarcat și ca un bun traducător din limba ro­mână în engleză.

Ca urmare a activității fructuoase și a valorii ­vo­lumelor sale, Daniela Crăs­naru a obținut numeroase premii naționale și internaționale. Dintre ele ­amintesc: Premiul Uniunii Scriitorilor pentru poezie (1979 și 1992), Premiul Academiei Române pentru întreaga operă (1991), Premiul Fundației Rockfeller pentru literatură (1994), Diploma de Cavaler de Onoare al scrisului (Iowa, 1995) și Premiul Cartagia (Spania, 2003). O altă distincție pe care a primit-o este Ordinul „Meritul Cultural” în grad de comandor oferită de Președinția României. Este membră a Uniunii Scriitorilor din România.

I-a intuit valoarea poetică și Laurențiu Ulici, cel care a inclus-o în cunoscutul său volum „Antologia poeților tineri” (1978–1982). După părerea mea, lăsând la o parte anumite pete de natură ideologică din viața sa, mai ales din tinerețe, avem în Daniela Crăsnaru un poet deosebit de înzestrat din toate punctele de vedere. Poezia sa rezistă în ani grație modernismului și științei autoarei de a transfigura emoțiile. Imaginile sunt într-o continuă miș­care, ceea ce le conferă o vivacitate și o forță de expresie deosebite. Vor mai rezista versurile sale la tendințele și influențele actuale din domeniul poeziei? Eu cred că da, pentru că poeta ține cu brio pașii cu acestea, ceea ce le oferă forță și capacitatea de a interacționa cu cititorul. Să-i dăm cuvântul.

Nu te mai pot aștepta

Nu mai am vreme.

Ca o desfrânată mă voi purta

Când vor veni

Cavalerii totali.

Somnul, abisul

Întunericul desăvârșit.

Ce curtezani pătimași

Vor fi ei. Fără egal.

Fără egal îmbrățișările lor,

amestec desăvârșit

De grație și ferocitate.

Ecorșeu

Eu care am reușit

Eu care i-am dezamăgit pe toți.

Eu care n-am fost în stare

să mă urăsc în ziua în care m-a

cunoscut.

Eu mie îmi mi –

Cu tot cu memorie cu tot cu trecut.

Ah,

mie cu mine

din ce în ce mai bine îmi este, mai greu.

Eu care nu mai pot recunoaște în

nici un cuvânt

pseudonimul lui Dumnezeu.

***

Ți-am uitat numele

mirosul și gustul.

Seninătatea grecească

A trupului

Curba perfectă a torsului imperial

Am uitat-o.

M-am vindecat de tine

Cum se vindecă

De lumină

Sau

de agresiunea unui peisaj

dumnezeiesc

ochiul care orbește.

***

Ca un medicament

homeopatic –

imaginara noastră poveste

de dragoste.

Cu cât se topește mai mult

în amintire

cu atât subjugă mai tare

cuvintele care o neagă

reconstruind-o la infinit.

***

Curând ai să vezi cum alerg prin

zăpadă spre tine,

cum brusc mă izbesc

de zidul de sârmă ghimpată,

cum pe filigranul me­ta­lic acoperit

de ninsoare

sângele pieptului meu sfârtecat

lasă o pată roșie.

Ea înghite repede, repede

întregul zid,

ea cuprinde cu vremea tot albul din jur,

ea urcă la cer

ca o imensă pânză fierbinte.

De dincolo de zidul acela ochii tăi văd:

un pumn de cuvinte.

Scrisoare

Mai ții minte ceva din tulburatul april?

Mai știi alfabetul acelor frenetice zile?

Turnu-n flăcări de unde săream amândoi

Îți mai joacă și-acum în pupile?

Ții minte? Sângele tău se vindea bucuros

Pe-o monedă de aer, pe-o frunză, pe-o părere…

Ca să poți auzi în mij­locul codrului

Pe cerul scorburii dulci, cum toarce îngerul miere?

Numele meu, mai schimbă el echilibrul luminii?

Îți lunecă-n sânge, corabie cu mirodenii din cer?

Te mai temi cum să nu mă mai strivească amurgul

Sub o-nroșită petală, petală de fier…

Mai ții minte ceva din tulburatul april?

Mai știi alfabetul acelor frenetice zile?

Câte clipe, câți ani, și vremea…și vremea…

Mai ții minte ceva din tulburatul april?

Mai ții minte?…