Sport

Favoriți cerți! HC Buzău – CSM Botoșani, vineri, de la 10.15, în Sala Polivalentă

Liga Națională de handbal masculin revine în prim plan cu etapa a 12-a, cele șapte partide ale rundei rămase în program urmând să se dispute tot sub forma unui turneu, în București, în Sălile Polivalentă și ,,Rapid”. Locul 8 după 11 etape, ultimul care asigură prezența în play-off la finalul sezonului regulat, HC Buzău o va întâlni pe CSM Botoșani, în chiar primul meci al zilei, în Sala Polivalentă, de la ora 10.15. Buzoienii vin după o victorie foarte importantă obținută în urmă cu ­exact o săptămână, în Sala ­Ra­pid, împotriva celor de la CSM Bacău, când au reușit o revenire spectaculoasă pe parcursul unui joc abordat cu absențe de lot din cauza cazurilor pozitive, dar și fără antrenamente într-un ritm măcar apropiat de cel normal. Între timp, situația s-a mai îmbunătățit, iar Pero Milosevic a putut pregăti partida de vineri cu antrenamente în formulă mai extinsă, la care au parti­cipat și jucătorii ieșiți din izolare. La prima vedere, adversara de vineri n-ar trebui să pună probleme majore buzoienilor. Nou promovată în primul eșalon, CSM Botoșani resimte din plin impactul cu Liga Națională, unde ocupă ultimul loc după 11 etape, fără să fi acumulat măcar vreun punct. HC Buzău nu vrea, însă, surprize neplăcute și mizează pe cele trei puncte, obligatorii în perspectiva păstrării poziției de play-off pe care o ocupă în prezent. „Nu vrem să facem surprize neplăcute! Magnum Botoșani este o echipă nou promovată, dar dacă vă uitați pe evoluțiile lor din ultimele meciuri, a reușit să facă față cât de cât echipelor cu tradiție în Ligă, exemplu fiind meciul de săptămâna trecută, în care au pierdut la trei goluri (n.r., 22-25) cu echipa din Vaslui, mult mai experimentată și mai titrată”, a declarat președintele lui HC Buzău, Georgian Băducu. Până la închiderea ediției, o singură partidă era clar că nu se va juca, Dinamo – Dunărea Călărași, din cauza focarului de COVID-19 declarat la formația din Călărași.

Liga Națională, Etapa a 11-a, rezultate:

  • HC Buzău – CSM Bacău 26-23
  • Potaissa Turda – CSM Reșița 35-25
  • CSM Vaslui – CSM Botoșani 25-22
  • CSU Suceava – CSM București 27-35
  • Politehnica Timișoara – CSM Focșani 24-32
  • Steaua București – Minaur Baia Mare 25-25
  • Dinamo București – Dobrogea Sud Constanța 22-19
  • CSM Făgăraș – Dunărea Călărași 10-0 („masa verde”)

Liga Națională, Etapa a 12-a, vineri, 4 decembrie:

Ora 10.15: HC Buzău – CSM Botoșani (Sala Polivalentă)

Ora 13.00: Minaur Baia Mare – CSM Făgăraș (Sala Polivalentă)

Ora 13.45: Dobrogea Sud Constanța – CSU Suceava (Sala Rapid)

Ora 15.40: CSM Focșani – CSM Bacău (Sala Polivalentă)

Ora 16.30: Poli Timișoara – Steaua București (Sala Rapid, TVR 2)

Ora 18.25: CSM București – Potaissa Turda (Sala Polivalentă, TVR 1)

Ora 19.15: CSM Reșița – CSM Vaslui (Sala Rapid)

Dinamo București – Dunărea Călărași 10-0 (,,masa verde”)

Clasament

  1. DINAMO 33 p.
  2. Potaissa 27 p.
  3. Constanța 27 p.
  4. CSM București 24 p.
  5. Baia Mare 22 p.
  6. Steaua 21 p.
  7. Timișoara 21 p.
  8. HC Buzău 19 p.
  9. CSM Făgăraș 15 p.
  10. CSM Vaslui 13 p.
  11. Călărași 12 p.
  12. CSM Focșani 12 p.
  13. CSU Suceava 11 p.
  14. CSM Bacău 3 p.
  15. CSM Reșița 0 p.
  16. CSM Botoșani 0 p.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker