Monden

Cea mai nouă piesă Amadeus, „botezată” cu ajutorul fanilor

Buzoianul Xenti Runcea­nu a compus recent o piesă special pentru fetele de la Amadeus, trupă condusă chiar de sora compozitorului, Andreea Runceanu. Cele patru artiste au fost impresionate de piesă, iar fanii din lumea întreagă la fel. Exista însă o singură problemă: piesa nu avea un nume. Așa că Amadeus a început, pe rețelele de socializare, campania „The Song Without A Name” (Cântecul fără nume). Mii de fani ai trupei, din lumea întreagă, au venit cu ­su­gestii care mai de care mai inspirate.

Xenti:„Închizi ochii, nu știi ce urmează, te predai, pentru muzică”

„De la primele acorduri care mi-au răsunat în minte, înainte să le pun în scris, am simțit că acest cântec este ca un tablou suprarealist. Este un dialog între violoncel (vocea rațiunii care se învecinează irațional), pian (total scăpat de sub control, aripi de fluture), tobe (starea febrilă când totul în jurul tău pare să se amestece într-un rollercoaster emoțional, căutând cu disperare legătură perfectă între cele două elemente ), viorile și orchestra. Respiri adânc și  închizi ochii, nu știi ce urmează, te predai, pentru muzică”, a scris Xenti Runceanu despre inspirația care a dus la compunerea piesei.

Odată urcată pe rețelele de socializare „piesa fără nume” a stârnit admirația fanilor. „Ascultați-ne piesa recent lansată și spuneți-ne povestea pe care o creează în sufletul vostru și dați-i un titlu melodiei, pentru că va vom răsplăți cu o surpriză specială. Des­chideți-vă sufletele la mu­zică!”, a fost mesajul fetelor de la Amadeus.

Andreea: „Un dans, a două suflete care se caută cu sete”   

La rândul lor, cele patru membre ale trupei, Andreea, Patricia, Laura și Bianca au mărturisit fiecare ce simt când ascultă piesa compusă de Xenti.

„Când nu eram în izolare, și mă plimbam pe străzi, stăteam la o cafenea în piață sau mergeam cu metroul, îmi plăcea mult să mă uit la oameni și să încerc să deslușesc povestea fiecăruia, să intru dincolo de mască și să îi văd sufletul. Iubește? Suferă? E fericit? De fiecare dată când cânt piesa asta, simt zbaterea, ca un dans, a două suflete care se caută cu sete și apoi încearcă să se atingă. E o piesă despre dor, despre dragoste, dar în același timp și despre singurătate”, a mărturisit Andreea Runceanu.

Patricia: „Simți că visul te cheamă înapoi”  

„Mi-am dat seama că eu ascult de cele mai multe ori muzică pentru a-mi imagina tot felul de scenarii și pentru că îmi place să-mi stimulez imaginația. Treaba asta o fac de când eram mică. Dansam precum balerinele și pictam pe muzica Enyei. Aveam patru casete pe care le cam toceam zilnic. Balerină n-am ajuns, nici pictor, dar atât de frumos mă poartă ­mu­zica și violoncelul printre armonii, lăsându-mă să mă bucur în cel mai plăcut mod de ceea ce fac. Trăiesc, văd și simt cântând! Uite ce-mi spune mie piesa aceasta: Deschizi ochii amorțiți ca dintr-un vis încercând să focalizezi ceva, orice, dar îi închizi la loc suspinând tăios pentru că <visul> te cheamă înapoi. Gândurile și lupta interiorului tău o iau din nou razna. Vor să demonstreze, vor să fugă, să se combată, dar se amăgesc una pe alta, iar tu rămâi buimac în urma lor încercând să le auzi și înțelegi”, a descris la rândul ei piesa Patricia Cimpoiașu, cealaltă buzoiancă din trupa Amadeus.

„Esperanza”, sugestia câștigătoare  

Printre sugestiile de ­tit­luri venite din parte fanilor s-au regăsit: Magic Music Box, Midnight Rain, Waves of the Heart, Enchanment in the Rain, River Flowing sau Loving Instruments In Spring. Andreea, Patricia, Laura și Bianca au ­ana­lizat toate propunerile care au „curs” câteva zile la rând și au ales-o pe cea a fanului Johnny Nicke, cel care a sugerat ca piesa să se numească „Esperanza”.

„Am ales acest nume pentru că întruchipează un sentiment pe care ar trebui să-l avem cu toții în această perioadă și nu numai: SPERANȚA. De asemenea, ne-a plăcut de la bun început pentru că este în spaniolă și sună foarte asemănător cu cuvântul românesc <speranță>. Vă mulțumim tuturor că ați răspuns la această provocare, poveștile voastre ne vor inspiră pentru melodiile viitoare!”, au concluzionat fetele.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker