Cea mai bună ligă secundă din lume

Nemții sunt buni la multe chestii. Sunt eficienți, fac mașini bune, bere și mai bună. Despre drumurile lor… să nu mai vorbim. Germania ultimilor 75-80 de ani e, de altfel, o poveste extraordinară a succesului. Ce se-ntâmplă pe stadioanele lor în ultimul timp depășește, cel puțin din perspectiva unora, toate performanțele de mai sus. Bundeliga este demult recunoscut ca fiind campionatul cu cel mai mare procentaj de ocupare a tribunelor. Și cu cei mai mulți spectatori per etapă. Da, peste Premier League. Pentru că se joacă de fiecare dată cu casa închisă, iar majoritatea arenelor depășesc capacitatea de 35 000. Greu de surclasat, nu?

Ei bine, nu. Bundesliga, divizia de elită a nemților, tocmai a fost întrecută. De Premier Leagu ? Nț! Serie A? Nici pe departe. Zweite Bundesliga, al doilea eșalon valoric, a întrecut prima ligă nemțească la numărul de fani! S-a întâmplat în etapa cu numărul 22, atunci când la meciurile din „B”-ul nemțesc au venit mai mulți spectatori decât la cei din prima lor ligă. Iar diferența de asistență n-a fost infimă, ba tocmai considerabilă! 23.000 de suflete. La cele nouă partide jucate în Zweite au asistat 284.643 de fani, cu o medie formidabilă de peste 31.000/meci, comparativ cu Bundesliga, care a raportat „doar” 261.099.

Ar putea exista o explicație. Cluburile de tradiție din liga secundă au avut meciuri acasă. Se știe, Schalke, Hamburg sau Hertha joacă în fața tribunelor ticsite, având medii de peste 50.000 de fani la fiecare meci. Adevărul e pe undeva pe la mijloc, întrucât și celelalte grupări contribuie cu tot ce au la dispoziție. Se joacă cu stadioanele pline peste tot, de la Kaiserslautern până la Dusseldorf, Rostock sau Osnabruck.

Cum s-a ajuns la o asemenea performanță? Rețeta e compusă din toate ingredientele corecte: are suspensie independentă și solidă… ăăă… pardon! În primul rând, spectacolul. Fotbalul nemțesc, de cele mai multe ori direct, lipsit de subtilități precum tiki-taka, generează o medie mare de goluri și faze de poartă. Jocurile care se termină cu 2-1 sunt adesea considerate plictisitoare, iar nebunia din minutul 90 este garantată aproape în fiecare săptămână. Ca un bonus suplimentar, echilibrul. Faptul că oricine poate bate pe oricine oferă încă un motiv pentru nemți de a veni în weekend, pe stadioanele din Zweite.

Ar mai fi și prețul sub medie al biletelor, mult mai ieftine, de pildă, decât cele din Anglia sau din prima ligă germană. Nu în ultimul rând, cultura creată în jurul cluburilor: se spune că odată scăpați din birouri, nemții (cel puțin cei care merg la fotbal), dezbracă pielea de robot și devin niște oameni cât se poate de sociabili, care râd destul de des, spre deosebire de imaginea pe care și-au creat-o în restul Europei în cele câteva decade de după război.

Spiritul de comunitate e, de asemenea, unul al naibii de bine dezvoltat. O poveste rezumă ceea ce se întâmplă în jurul cluburilor, fie ele cu sau fără tradiție: prin 2008, An der Alten Fosterei, arena celor de la Union Berlin, era în paragină. Clubul era aproape de faliment, deși promovase în Liga Secundă, de unde risca să fie exclus, tocmai din cauza stadionului care nu corespundea standardelor. Așa că fanii s-au apucat de treabă, săpând șanțuri și turnând betoane, în ciuda faptului că majoritatea voluntarilor nu știau vreo iotă despre construcții. În total, în jur de 2.500 de berlinezi au muncit peste 140.000 de ore pentru a reconstrui stadionul, transformându-l într-o minunată bijuterie, cu o capacitate de 22.000, o arenă care sufocă adversarii și amplifică pasiunea suporterilor fervenți de acasă. Între timp, Union a părăsit liga secundă, iar anul ăsta a jucat în Champions League.

P.S.: Articolul de mai sus nu se vrea a fi vreo pildă în variantă text. A fost scris în timpul partidei dintre Chiajna și Dumbrăvița, meci extrem de plictisitor, dar în timpul căruia s-a auzit din tribune cel mai amuzant atac exprimat vreodată pe stadioanele din România: „Băăăă, exploda-ți-ar butelia!”. Ei bine, măcar din punctul ăsta de vedere, nemții n-or să ne întreacă niciodată.