Duminica cea de pe urmă din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor.
Sărbătoarea Floriilor reprezintă cea mai importantă sărbătoare care vestește Paștele. Ea rememorează intrarea Domnului Iisus în Ierusalim, unde a fost aclamat de locuitorii oraşului şi întâmpinat cu frunze de palmier. Cu câteva zile înainte de răstignirea Sa, Domnul Iisus Hristos a fost primit de mulțimile care Îl slăveau și Îl cinsteau, la intrarea Sa în Ierusalim, călare pe un mânz de asină (măgăruș), ca pe Mesia și Împăratul lui Israel. Mulțimile, în semn de bucurie, aruncau înaintea Lui frunze de palmier sau de smochin (finic), simbolul biruinței, și chiar și copiii Îi strigau cuvinte de laudă, „Osana! Binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului’’, așa cum menționează Sfântul Evanghelist Ioan. (cap. 12, 13). Sărbătoarea care comemorează acest eveniment este menționat de către toate cele patru Evanghelii (Marcu, Matei, Luca, Ioan) drept intrarea lui Iisus în Ierusalim în zilele dinaintea patimilor. Numeroși evrei credeau că Hristos este Mesia cel anticipat de prooroci și sperau că Acesta îi va elibera de sub stăpânirea romană. De aceea, cei mai mulți așterneau hainele pe cale, iar alții îl întâmpinau cu flori și ramuri de finic.
După modelul mulţimii din cetatea Ierusalimului care l-a întâmpinat pe Mântuitorul cu frunze de palmier, Biserica Ortodoxă a rânduit ca, după săvârşirea Sfintei Liturghii, în Duminica Floriilor, prin rugăciune şi stropirea cu agheasmă, să se sfinţească ramurile de salcie aduse de credincioşi. Slujitorii Bisericii citesc rugăciuni de sfinţire a salciei, ţinând în mâini aceste ramuri înmugurite sau bine înverzite cu lumânări aprinse, ca simbol al biruinţei vieţii asupra morţii.
Înainte de a intra în Ierusalim, Hristos l-a înviat pe Lazăr. Învierea lui Lazar este simbolul învierii viitoare a neamului omenesc.
În ziua Floriilor, oamenii merg cu ramuri de salcie la biserică, pentru a-L întâmpina tainic pe Hristos. Ele sunt sfințite și puse la icoane. Oamenii le puneau și pe pomii fructiferi, pentru a-i ajuta să rodească. Se spune că nu se plantau pomi înainte de Florii, de teama ca aceștia să nu rămână fără rod.
