Politic

Ce spune președintele Lucian Romașcanu despre foarte probabila plecare de la conducerea Consiliului Județean

La doar câteva luni după ce a devenit președintele Consiliului Județean, social-democratul Lucian Romașcanu se pregătește pentru un nou capitol important în cariera sa. După ce a trecut cu succes de audierea din comisia de control bugetar a Parlamentului European, Romașcanu a primit un vot favorabil pentru a deveni membru al Curții de Conturi Europene.

Într-o intervenție la Focus TV, acesta a declarat că și-a dorit să discute mai întâi cu colegii săi din administrație și din partid înainte de a face anunțul oficial. „Este o poziție extrem de onorantă, de responsabilitate europeană, și sunt onorat că am fost nominalizat. Sunt și mai onorat că am primit votul în comisie. Statistica spune că sunt primul care a obținut aviz favorabil, cu 22 de voturi pentru, două împotrivă și cinci abțineri, ceea ce mă onorează și mai mult și îmi arată că sunt pe drumul corect. Pentru ocuparea acestui post sunt trei pași procedurali. Primul și cel mai important este audierea aceasta de care am trecut. Urmează votul în Parlament (European, n.r.), decizia Consiliului UE, iar dacă toate merg bine, noul job va începe la 1 iulie. Se întâmplă în viață lucruri care sunt greu de refuzat.”

Până atunci, Romașcanu își continuă activitatea la Consiliul Județean și în cadrul PSD Buzău, menționând că despărțirea de echipa sa a fost una emoționantă.

„A fost un moment destul de emoționant și deși nu am foarte mult timp de când sunt aici, am reușit să ne legăm destul de bine în echipă și unii de alții. Au fost exprimate și regrete că plec, dar și multe felicitări pentru succesul pe care dumnealor îl văd a fi. Și eu cred la fel, că a fost un succes trecerea de comisie și nominalizarea. A fost o muncă lungă până am ajuns președinte al Consiliului Județean, am beneficiat de încrederea buzoienilor, dar cred că e o poziție în care dacă ajung îi voi face la fel de mândri. Cu domnul Ciolacu trebuie să discutăm ca președinte al partidului care este viitorul poziției de președinte al Consiliului Județean și de președinte al PSD Buzău, dar e timp, toate aceste lucruri le vom discuta după alegerile prezidențiale. Ceea ce am avut eu de făcut pentru Luxemburg e făcut deja, iar toată activitatea mea se va derula pentru Consiliul Județean și PSD Buzău”, a mai spus Romașcanu pentru sursa citată.

Odată cu această poziție, Romașcanu va renunța și la viața politică, deoarece funcția de la Curtea de Conturi Europeană impune independență totală față de orice ingerințe politice. „Eu am visat întotdeauna la o carieră europeană, funcția este asimilabilă celei de comisar european. Sigur, nu am visat la asta, dar Dumnezeu le așază de așa natură încât să-ți iasă lucrurile dacă te porți cum trebuie. Eu mi-am citit cărțile când a trebuit, mi-am făcut treaba și am ajutat fără să încurc și să supăr, iar când le faci pe-astea probabil vine trenul și oprește și în gara ta. Eu am fost și ministru când lumea punea la îndoială asta, dar tot ce am făcut și am acumulat s-a dovedit că m-a ajutat pentru acea poziție. Cum și acum, tot ce am acumulat sunt convins că mă va ajuta pentru poziția de la Luxemburg, mai ales că e o poziție extrem de importantă. Acolo nu mai ai voie să fii om politic, ești fundamental independent de toate ingerințele politice, dar în fond, având un român care să performeze acolo, și buzoienii vor fi mândri și dl. Ciolacu”, a mai spus președintele Consiliului Județean.

În ceea ce privește viitorul instituției pe care o conduce, Romașcanu este convins că vicepreședintele Adrian Petre va prelua interimar conducerea instituției. O decizie finală în privința viitorului conducerii Consiliului Județean și a PSD Buzău va fi luată după alegerile prezidențiale din mai.

Reamintim că Lucian Romașcanu a fost propus de România pentru funcția de membru al Curții Europene de Conturi. Nominalizarea sa a ajuns pe masa oficialilor europeni încă din luna februarie, iar acesta a susținut deja o audiere în fața Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European. În cadrul discuțiilor, Romașcanu a declarat că este pregătit să renunțe la cariera sa politică „fără ezitare” dacă va fi confirmat în noul rol european. Decizia finală privind numirea sa aparține Consiliului Uniunii Europene.

În data de 12 februarie 2025, Consiliul Uniunii Europene a trimis Parlamentului European o scrisoare prin care solicita consultarea în ceea ce privește numirea lui Romașcanu. În urma audierii sale, decizia finală va fi luată de Consiliul Uniunii Europene, avizul Parlamentului European fiind doar consultativ.

Realizările profesionale invocate în timpul audierii

Pentru a fi numit în această funcție, Lucian Romașcanu a trebuit să parcurgă o serie de audieri în fața Comisiei pentru control bugetar a Parlamentului European. În cadrul acestor discuții, el a fost întrebat despre realizările sale profesionale și despre modul în care își va menține independența în noua funcție.

Printre reușitele sale, Romașcanu a menționat creșterea bugetului Ministerului Culturii cu 47% în primul său mandat de ministru, gestionarea eficientă a bugetului fără avize negative din partea Curții de Conturi a României și implicarea în aprobarea la timp a bugetelor anuale ale țării. De asemenea, a subliniat rolul său în gestionarea resurselor financiare necesare în timpul pandemiei COVID-19. „În primul meu mandat de ministru, am reușit să măresc bugetul Ministerului Culturii cu 47% și am supravegheat o rată de execuție de peste 98% fără niciun aviz negativ din partea Curții de Conturi a României. În calitate de lider al grupului de senatori ai Partidului Social Democrat, am fost un actor cheie în negocierea și votul de succes a bugetelor anuale ale României la timp. În calitate de deputat în Parlament în perioada crizei COVID-19, am putut, împreună cu colegii mei, să asigur – prin deciziile Parlamentare necesare – toate resursele de care avea nevoie statul pentru a lupta împotriva pandemiei și a urmări modul în care au fost alocate și cheltuite resursele”, a spus acesta.

Garanții privind independența politică și transparența financiară

Pentru a îndeplini cerințele de independență impuse membrilor Curții Europene de Conturi, Romașcanu a fost întrebat cum va asigura imparțialitatea în deciziile sale, scrie „Libertatea”.

„În ultimii opt ani de carieră, am fost în serviciul public în urma alegerilor generale sau locale și am fost numit de două ori ministru al culturii. Toate funcțiile au fost deținute ca membru al Partidului Social Democrat. Nu voi căuta și nici nu voi accepta instrucțiuni de la niciun guvern sau altă instituție, birou sau entitate. În același timp, mă voi abține de la orice acțiune incompatibilă cu îndatoririle mele viitoare, străduindu-mă să dau exemplu prin conduita mea personală. Chiar și după încetarea atribuțiilor mele, mă angajez să asigur confidențialitatea informațiilor și să respect regulile privind numirile și beneficiile”, a declarat Romașcanu.

De asemenea, el a spus că nu are nicio implicare în afaceri care ar putea duce la un conflict de interese și că este dispus să facă publice toate interesele sale financiare: „Nici eu, nici vreun membru al familiei mele nu avem interese comerciale sau financiare care ar putea da naștere unui conflict de interese cu îndatoririle și responsabilitățile asociate cu rolul de membru al Curții de Conturi Europene (…) Da, sunt gata să dezvălui toate informațiile solicitate și să ofer o declarație de interese în conformitate cu Codul de conduită al Curții de Conturi Europene și cu orientările etice, asigurând transparență și responsabilitate completă”, a răspuns el.

Renunțarea la cariera politică pentru funcția europeană

În timpul audierii, Romașcanu a fost întrebat dacă este dispus să renunțe la toate funcțiile politice în cazul în care va fi confirmat în noul rol european. „Da, fără nicio ezitare. A deveni membru al ECA înseamnă că voi pune capăt carierei mele politice”, a răspuns acesta. El a menționat că în prezent este lider al organizației județene PSD Buzău și purtător de cuvânt al partidului. Prin urmare, în cazul numirii sale la Curtea Europeană de Conturi, va renunța la aceste poziții.

Veniturile unui membru al Curții Europene de Conturi

Un aspect important al acestei funcții este salariul generos. Conform datelor oficiale, un membru al Curții Europene de Conturi primește un salariu de bază de 27.000 de euro lunar. Acest venit este scutit de impozitul național, dar supus impozitului european. În plus, anumite indemnizații pot fi adăugate la acest salariu, în funcție de situația personală și familială a fiecărui membru al instituției.

Procesul decizional și posibilele scenarii

În prezent, Parlamentul European trebuie să emită un aviz consultativ asupra nominalizării lui Lucian Romașcanu. Totuși, decizia finală privind numirea sa aparține Consiliului Uniunii Europene.

Întrebat dacă își va retrage candidatura în cazul unui aviz nefavorabil din partea Parlamentului European, Romașcanu a precizat că ar lua în considerare acest aspect doar dacă ar exista îndoieli privind integritatea sau independența sa. Acesta a mai adăugat că va respecta întregul proces și va urma deciziile instituțiilor europene implicate.

Un comentariu

  1. Bucurosi vor fi membrii familiei- 27 000 E/luna e ceva, cel care va fi nominalizat de psd pentru alegerile partiale, in rest nu stiu de ce ar trebui sa ne bucuram ca se vor face alte alegeri, alti bani publici.
    La psd repetarea unor alegeri incepe sa devina obisnuinta

Articole similare