Actualitate

Ce spun foștii comandanți ai Diviziei 2 ,,Getica” a căror carte a fost plagiată de premierul Ciucă

Unul dintre generalii din a cărui lucrare ar fi plagiat premierul Nicolae Ciucă este generalul în rezervă Teodor Frunzeti, care a ocupat funcția de șef de Stat Major al Forțelor Terestre și, ulterior, a fost și rector al Universității Națio­nale de Apărare „Carol I”. Acesta a scris împreună cu un alt general aflat acum în ­re­zervă, Eugen Bădălan, fost șef al Statului Major al Armatei, lucrarea „Forțe și tendințe în mediul de securitate european”, apărută în 2003 la Editura Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu.

Teodor Frunzeti a vorbit la Radio „Europa Liberă” despre plagiatul premierului. „Nu știu cât la sută e plagiată lucrarea. Nu am pus la softul antiplagiat lucrarea respectivă, nu știu ce scor are (…) Ar trebui văzut cât la sută se consideră plagiat din lucrarea aceea. Trebuie să ținem cont că, în anul respectiv, în 2003, nu existau sisteme antiplagiat și nu se ocupa nimeni de chestia asta. Acum, să judecăm cu sculele pe care le avem în 2022 ceea ce s-a întâmplat acum 18 ani, mi se pare un pic…”, spune Teodor Frunzeti.

Fost șef al premierului, Frunzeti susține că ge­neralul Ciucă ar fi trebuit să citeze corect, mai ales „că era băiat deștept pe vremea aceea”: „Nu e bine că s-a întâmplat, asta e clar. Că e neglijență, că a făcut-o cu bună știință, e greu de spus acum. Eu cred că la data respectivă putea să fie și el mai atent. Dacă dădea un citat, OK, dar nu dădea citat pe trei pagini. Putea să citeze jumătate de pagină, restul putea să comenteze el, că era băiat deștept pe vremea aia, și presupun că e și acum”, a spus Frunzeti, fost rector al Universității Națio­nale de Apărare „Carol I”.

„Poate că nu este el din clasa celor mai puri intelectuali”

Celălalt autor plagiat de premierul Nicolae Ciucă în teza de doctorat, gene­ralul cu patru stele (r) Eugen Bădălan, care a fost și referent în comisia care a decis să-i acorde actualului premier titlul de doctor în științe militare, a declarat, într-un interviu pentru ,,Pressone”, că Nicolae Ciucă ,,poate fi arătat cu degetul” pentru plagiat. Bădălan îl consideră, totuși, pe Nicolae Ciucă „un tip cinstit”.

Sursa citată mai arată că, la momentul susținerii tezei, calificativul pe care Bădălan i l-a dat lui Ciucă, consemnat în documentele oficiale de la Universitatea Națională de Apărare „Carol I” (UNAP), a fost „Bine”. Într-un interviu pentru PressOne, Bădălan susține că nu și-a dat seama că a fost plagiat de docto­randul pe care l-a evaluat și că nici nu-și aduce aminte să fi făcut parte din comisia de referenți. „Din ce-am văzut un articol, pe actualele reglementări, este clar că poate fi arătat cu degetul pentru plagiat. Dar, repet, pe actualele reglementări și pe ce am citit în articolul dumneavoastră. Am înțeles că el s-a adresat Comisiei de Etică de la Universitatea Națio­nală de Apărare și, să sperăm, Comisia de Etică va face lumină”, i-a declarat Eugen Bădălan Emiliei Șercan, cea care a devoalat plagiatul premierului.

Generalul (r) Eugen Bădălan a mai declarat că la momentul în care Nicolae Ciucă a susținut doctora­tul, doctoranzii parcurgeau obligatoriu un curs care se chema „Reguli academice de redactare”: „Nu știu ce s-a întâmplat. Din câte îl cunosc eu pe Ciucă, și am pretenția că-l cunosc bini­șor, e un tip cinstit. Poate că nu este el din clasa celor mai puri intelectuali, dar e un tip cinstit. Îmi ima­ginez că a fost, efectiv, o chestie de neatenție. Nu din intenție a făcut el chestia aia, a făcut-o din ­nea­tenție în cadrul studiilor de pregă­tire a tezei, pentru că un doctorand citește sute de cărți în problema care îl interesează”, a mai declarat Eugen Bădălan pentru Pressone.

În perioada 1 decembrie 2004 – 15 martie 2006, generalul-maior dr. Teodor Frunzeti a îndeplinit func­ția de comandant al Comandamentului 2 Opera­țional Întrunit „Mareșal Alexandru Averescu”, fosta Armată a 2-a și, în prezent, Divizia 2 Infanterie „Getica”. În această calitate, el a condus acti­vitățile detașamentelor românești din teatrele de operații și a coordonat planificarea, organizarea și conducerea exercițiilor naționale și multinaționale. La data de 15 martie 2006, este numit în funcția de director adjunct al Statului Major General.

Celălalt autor al lucrării „Forțe și tendințe în ­me­diul de securitate european”, generalul Eugen Bădălan, a îndeplinit funcția de comandant al Armatei a 2-a în perioada 18 octombrie 1995 – 12 septembrie 1997.

Articole similare