Actualitate

Municipiul Buzău nu scapă de restricții

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a decis astăzi să mențină restricțiile în municipiul Buzău având în vedere că în ultimele două săptămâni incidența cazurilor COVID 19 nu a scăzut sub pragul de 3 la mia de locuitori, potrivit datelor de astăzi fiind de 4,33 infectări/1000 locuitori. Astfel, municipiul Buzău rămâne în scenariul roșu.

În schimb, patru comune buzoiene scapă de restricții. Este vorba despre Scutelnici, Buda, Stâlpu și Pârscov unde incidența cumulată în ultimele 14 zile este sub 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat, în ședința de astăzi, 02 decembrie 2020, hotărârea privind  validarea ratei de incidență aferentă perioadei 18.11 – 01.12.2020 la nivelul localităților Buzău, Stâlpu, Scutelnici, Pârscov și Buda. Membrii CJSU Buzău au hotărât:

  • Începând cu data de 03.12.2020 pentru municipiul Buzău (4,33/1000), unde rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile este mai mare de 3 cazuri la 1.000 de locuitori, se mențin măsurile prevăzute în anexa nr. 3 din H.G. nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, după cum urmează:

– interzicerea organizării şi desfăşurării spectacolelor de tipul drive-in, precum și desfășurării în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, este interzisă;

– activitatea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau a altor unități de cazare este permisă doar persoanelor cazate în cadrul acestor unități;

– activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

  • Măsurile stabilite vor fi aplicate pentru 14 zile, cu evaluare la finalul acestei perioade.
  • Începând cu data de 03.12.2020, se ridică măsurile stabilite la nivelul localităților Stâlpu (1,30/1000), Scutelnici (0,95/1000), Pârscov (0,74/1000) și Buda (0,34/1000), având în vedere că incidența cumulată în ultimele 14 zile este sub 1,5 cazuri la 1.000 de locuitori„, au anunțat reprezentanții Prefecturii.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker