Sănătate

În ce constă testul de creatinină serică și când trebuie să-l faci?

Creatina este o substanță sintetizată de ficat, aceasta fiind preluată aproape în totalitate de musculatură. Este folosită pentru stocarea energiei musculare. Atunci când, în urma metabolismului, organismul are nevoie de mai multă energie musculară, fosfocreatina eliberează creatinina. Important de reținut este faptul că raportul dintre creatina convertită și masa de țesut muscular se menține constant.

Testul creatininei serice evaluează funcționarea corectă a excreției renale a pacientului și reprezintă o modalitate prin care medicul poate afla ce cantitate de creatinină este excretată de organism pe parcursul unei unități de timp (zile). Această cantitate depinde de mai mulți factori precum: 

  • masa musculară;
  • vârsta pacientului;
  • dieta alimentară;
  • starea generală de sănătate;
  • sexul.

Creatinina serică este folosită ca test de screening pentru evaluarea funcției renale a pacientului/diagnosticarea disfuncțiilor renale. Pentru diagnosticare este posibil ca medicul să recomande investigații suplimentare. 

În ce situații se recomandă testarea creatininei serice

Creatinina serică este considerată un marker specific funcției renale (este un marker mai sensibil decât ureea serică) și este o analiză obișnuită care se recomandă în cazul în care există bănuiala că pacientul ar suferi de disfuncții renale, în cazul în care se dorește o monitorizare a eficienței tratamentului pentru afecțiuni renale, sau în cazul pacienților care sunt supuși dializei.

Testul de creatinină serică se efectuează la recomandarea medicului și de obicei acesta solicită această analiză atât la pacienții simptomatici, cât și la cei asimptomatici, cele mai multe cazuri în care este recomandată această analiză fiind următoarele:

  • infecții urinare;
  • hipertensiune arterială;
  • afecțiuni renale acute;
  • traumatisme multiple;
  • hemodializă.

Valori normale și interpretarea analizei

În cazul unei persoane trecute de 18 ani, valoarea normală a creatininei serice este cuprinsă între 0,6-1,2 mg/dl. Valorile sunt puţin mai scăzute în cazul femeilor. De asemenea, valorile pot să difere ușor în funcție de laboratorul unde s-a făcut analiza. 

Nivel crescut al creatininei serice

În general, nivelul crescut al creatininei serice indică faptul că activitatea renală este perturbată. Se pot înregistra creșteri temporare ale creatininei în cazuri de deshidratare, dacă nivelul de sânge este scăzut, dacă pacientul are o dietă alimentară bazată pe carne, dacă urmează anumite tratamente. Afecțiunile de care poate suferi pacientul dacă se constată un nivel crescut al creatininei serice sunt: 

  • inflamația glomerulilor renali (glomerulonefrita);
  • afecțiuni ale prostatei;
  • pietre la rinichi;
  • reducerea circulației sanguine la nivelul rinichilor;
  • pielonefrită;
  • nefrită;
  • nefropatie diabetică;
  • insuficiență cardiacă;
  • deshidratare;
  • obstrucții ale tractului urinar;
  • rabdomioliză;
  • acromegalie, gigantism: în acest caz, creșterea creatininei este asociată unei mase musculare crescute, ceea ce determină creșterea creatininei;
  • traumatisme.

Un alt aspect important legat de analiza creatininei serice este acela că valorile creatininei sunt interpretate în corelație cu alte analize de sânge (proteine, microalbuminurie). 

Nivel scăzut al creatininei serice

Un nivel scăzut al creatininei serice nu este des întâlnit, dar nu reprezintă un motiv de îngrijorare. În cele mai multe astfel de cazuri, nivelul scăzut al creatininei serice are legătură cu scăderea masei musculare (acest lucru se întâmplă în cazul persoanelor în vârstă) sau cu situația în care pacientul suferă de o boală hepatică în stare avansată.

Un nivel scăzut al creatininei serice s-a observat şi în sarcină.

Pregătirea pentru testul creatininei serice

Pacientul nu necesită o pregătire specială pentru această analiză. Creatinina poate fi dozată din sânge (creatinina serică) sau din urină (creatinina urinară). În cazul creatininei serice, sângele este recoltat din braț. Analiza se face pe nemâncate. 

În cazul creatininei urinare, urina se recoltează pe parcursul unei zile. Dacă este necesar, medicul va informa pacientul cu privire la alimentele pe care nu trebuie să le consume în cursul zilei în care recoltează urina. În anumite situații, în funcție de starea de sănătate a pacientului, medicul poate solicita și alte pregătiri sau investigații.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker