Administrație

În ce condiții primești ajutorul pentru încălzirea locuinței

Primăriile din județ încep acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței, care se oferă pentru patru tipuri de surse de încălzire: energie termică, gaze naturale, energie electrică și alte surse de încălzire (lemne, combustibili solizi sau petrolieri). Cu excepția ajutorului pentru energie termică, în cazul căruia compensarea se calculează în funcție de consum, valorile maxime ale celorlalte ajutoare care pot fi acordate sunt: 250 lei (gaze naturale), 500 lei (energie electrică) și 320 lei (alte surse de încălzire).

Cu toate acestea, cei ce doresc să beneficieze de acesta, trebuie să îndeplinească mai multe condiții, cum ar fi să aibă venituri maxime de 1.386 lei/membru de familie (în cazul familiilor) și de 2.053 lei (persoane singure). Totodată, beneficiarii trebuie să dovedească și componența familiei, printr-o serie de documente, cum ar fi actele de identitate, certificatele de naștere ale copiilor, certificatele de căsătorie sau de deces, precum și actul din care să rezulte calitatea de tutore sau curator.

Și în ce privește dovedirea veniturilor sunt necesare mai multe documente, precum adeverința de salariat, cuponul de șomaj, de pensie, de indemnizație burse școlare, studențești sau certificat de încadrare în grad de handicap. Beneficiarii trebuie să mai dovedească și faptul că au o locuință, iar acest lucru se face cu contractul de vânzare-cumpărare, certificatul de moștenitor, contractul de închiriere sau cel de comodat. Mai trebuie și acte doveditoare pentru bunurile deținute în nume propriu, precum și copie după ultima factură de furnizare a energiei electrice.

Ce bunuri pot duce la neacordarea ajutorului de încălzire

Există și situații care pot duce la excluderea de la acordarea ajutorului de încălzire, cum ar fi deținerea unor clădiri sau a altor spații locative în afara locuinței de domiciliu și a anexelor gospodărești. La fel se întâmplă și în cazul în care terenurile de împrejmuire a locuinței și curtea aferentă, precum și alte terenuri, depășesc 1.000 metri pătrați în zona urbană și 2.000 metri pătrați în zona rurală. Din această categorie fac excepție terenurile din zonele colinare sau de munte care nu au potențial de valorificare prin vânzare/construcție/producție agricolă.

În categoria bunurilor mobile, este menționat că persoanele care au unul sau mai multe autoturisme și/sau motociclete cu o vechime mai mică de zece ani nu se încadrează în criteriile de acordare. La fel se întâmplă și în cazul persoanelor care dețin autoutilitare, autocamioane de orice fel, șalupe, bărci cu motor, tractoare, combine, utilaje de prelucrare agricolă sau cele de prelucrat lemnul, aflate în stare de funcționare.

Nici cei care au depozite bancare cu valoare peste 3.000 lei, cu excepția dobânzii, nu se încadrează în criteriile acordării ajutorului de încălzire. În documentul clarificator mai este menționat faptul că suprafețele de teren, animalele și păsările a căror valoare netă de producție anuală depășește suma de 1.000 euro pentru persoana singură și 2.500 euro pentru familie, duc, de asemenea, la neacordarea ajutorului de încălzire.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker