Actualitate

Ce au găsit polițiștii în autobuze și în microbuzele școlare? Zeci de sancțiuni aplicate în câteva ore, unele pentru nerespectarea normelor sanitare

A fost acțiune de amploare, vineri, în tot județul. În intervalele orare 07:00-09:00 și 11:30-13:30 polițiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, împreună cu polițiști locali, au desfășurat activități de control al transportatorilor rutieri, atât a celor autorizați pentru transport școlar, cât și a mijloacelor de transport în comun care ar putea fi utilizate de către elevi.

Cei peste 70 de polițiști și polițiști locali au organizat acțiuni pe raza județului pe linia verificării modului de respectare a normelor sanitare instituite pentru prevenirea infectării cu SARS-COV 2, dar și în vederea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane.
Astfel, au fost oprite în trafic și controlate aproximativ 60 de mijloace de transport dedicat exclusiv deplasării elevilor și peste 50 de mijloace de transport în comun.

Au fost consiliați atât șoferii mașinilor, cât și pasagerii școlari care fie se deplasau către unitățile de învățământ, fie reveneau acasă.

În cadrul acțiunilor au fost aplicate 59 de sancțiuni contravenționale, din care 10 pentru nerespectarea normelor sanitare. Valoarea totală a sancțiunilor a fost de 4.275 lei.

Pe timpul acțiunilor nu au fost constatate aspecte care să constituie un risc ridicat asupra siguranței și sănătății elevilor deși mai mulți șoferi nu purtau mască de protecție corespunzător, mulți având acoperită doar gura.

Polițiștii recomandă încă o dată părinților, elevilor și personalului care desfășoară transport persoane să nu uite de importanța și necesitatea respectării prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, de faptul că numai printr-un efort comun vom trece cu bine de perioada pandemiei și că oamenii legii sunt prezenți în permanență pentru a veghea la siguranța și sănătatea lor.

De asemenea, Poliția atenționează părinții să îndrume copiii spre a nu folosi pentru transport vehicule de ocazie. În primul rând nu puteți cunoaște starea tehnică a vehiculului, identitatea și calitatea șoferului, capacitatea acestuia de a conduce pe drumurile publice. În plus, vă expuneți unor pericole asociate care pot avea urmări din cele mai grave.

Utilizați doar mijloace de transport autorizate, microbuze școlare sau vehicule care efectuează curse autorizate și respectați cu strictețe prevederile instiutite în perioada stării de alertă„, precizează reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Buzău.

Și în perioada următoare, poliţiştii din structurile de prevenire, siguranță școlară, proximitate și polițiști rutieri vor desfășura constant activități de informare și responsabilizare în comunitățile locale.

Un comentariu

  1. „Romulachii”, cred ca virusul dor prin gura poate ajunge in corp, ei cred ca asta se mananca din atmosfera, atunci cand deschid gura. Altii cred ca virusul se lipeste doar de barba. Ca-i sofer sau orice, pensionar senil, muncitor, lichea, trebuie sa inteleaga ca virusul il capata mai mult prin respiratie, atacand fara mila plamanul. Asti indivizi care nu respecta normaele (romulachii), de ce nu poarta masca pe piept, sau sub burata aia mai dolofani, ba poate sa o poarte si la slit. Masca trebuie sa acopere nasul si nu trebuie ridicata mereu cu mana cum face premierul nostru Orban. Ea are o banda metalica si un elastic care se pot regle f. usor.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker