Monden

Ce are în comun Buzăul cu Alifantis, Gyuri Pascu și Aurelian Andreescu

Trei mari artiști născuți în orașe diferite sunt legați de Buzău printr-un lucru comun. Nicu Alifantis, considerat unul dintre cei mai importanți folk­iști, s-a născut la Brăila, iar regretații Gyuri Pascu (membru al grupului Divertis, actor și solist), la Brașov, respectiv Aurelian Andreescu (una dintre cele mai mari voci ale muzicii ușoare), la București. Toți trei însă au făcut armata la Buzău, în aceeași unitate, în ani diferiți.

Amănunte amuzante des­pre această coincidență au fost dezvăluite de Nicu Alifantis în cadrul unui interviu acordat Digi24. Celebrul folkist a povestit că a ajuns în armată doar ca să le închidă gura părinților care îl voiau student la Medicină și nu artist așa cum își dorea el.

„Că să le închid gură alor mei, am dat de două ori – o dată în vară și o dată în sesiunea de toamnă – la Medicină, le-am demonstrat că sunt incapabil să fac treaba asta. Eu văzându-mi, discret, în continuare, de treaba mea cu muzica, lucru care nu-i încânta foarte tare. Până la urmă, că să scap de gura lor, m-am cerut în armată. Și am plecat la oaste. Ăia nu voiau să mă ia, erau drăguți cu mine, încercau s-o amâne un pic, așteptau să întru și eu, dra­cu­lui, la facultate, odată, să nu fac un an și 4 luni, ci 9 luni, câte trebuia făcute la studenți. (…) Eu, nu și nu, că vreau la oaste. Și-au zis <Bine, mă, dacă eșți fraier, hai!>. Și am ajuns la Transmisiuni, la Buzău”, povestește cu mult umor Alifantis.

Aici, la Buzău, folkistul ca­re avea să debuteze pe scena Cenaclului Flacăra a învățat codul Morse, bucurându-se că a găsit niște oameni minunați. „Eu m-am dus la Cenaclu, am debutat, săream gardul la unitate, mă duceam la București, cântam la Cenaclu, mă-ntorceam, de parcă nimic nu se-ntâmpla. Eram prost de-a dreptul, pentru că n-am realizat că o să apară revista Flacăra, unde se scria de chestia asta. Și aveam un caporal, unul Deliu îl chema. Și avea ăsta o bucurie să mă pună să spăl WC-uri, după ce mă întorceam de la Cenaclu, de la cântări…  Am dormit și la <țambal>, o dată… <Țambal> e arestul, unde dormi fără pătură, fără saltea, fără nimic. M-au prins o dată sărind gardul”, a mai detaliat folkistul.

 

„Băi, soldat! Tu știi, bă, cine a făcut armata în unitatea asta?”

Cu ocazia unui conflict avut cu un superior de la Transmisiuni din Buzău, Alifantis avea să afle că prin aceeași unitate a trecut un alt mare artist. La fel cum mai târziu, după el, să fie urmat de un altul.

„Locotenentul Iacob m-a chemat într-o zi și-a zis: <Băi, soldat! Tu știi, bă, cine a făcut armata în unitatea asta?>. <Nu știu, să trăiți!>. <Aurelian Andreescu! Bagă-ți mințile-n cap!>. După un timp, Gyuri Pascu povestea, Dumnezeu să-l odihnească, că el a ajuns și-a făcut armata în aceeași unitate. Tot Iacob l-a luat: <Băi, soldat! Tu știi cine a făcut armata aici?>. <Nu știu, să trăiți!>. <Alifantis, bă, bagă-ți mințile-n cap!>”, a mai povestit Alifantis.

 

„Tatăl lui Boșcodeală era comandantul meu”

De asemenea, regretatul Gyuri Pascu avea să vorbească cu ocazia unui concert la Buzău, în 2013, despre experiența lui de soldat în unitatea de Transmisiuni.

„Mai este domnul Boș­codeală primar (n.r., anul 2013)? Da ? Păi înseamnă că s-a schimbat ceva în Buzău. Pe vremuri, tatăl lui era comandantul meu, acum fiul lui este comandantul dumneavoastră. Un prieten de-al meu din armată obișnuia să spună: <aveți grijă, copiii șefilor noștri vor fi șefii copiilor noștri>. A avut dreptate”, a spus Gyuri Pascu la Buzău.

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker