Opinii

Căzuți de pe piedestal

Adrian Năstase și Liviu Dragnea sunt foști preșe­dinți ai PSD și șefi, de jure sau de facto, de Guvern, pe care le-au condus discreționar și în interes propriu sau al clientelei de partid.

În epoca PSD Năstase, s-a consolidat oligarhia, iar baronii de partid au pri­mit bani și putere de la stăpânii de atunci ai țării, legându-se unii de alții printr-un sistem de complicități perfide, prin îndatorare și tolerare reciproce. Aceea a fost epoca în care deschiderea de dosare penale și arestările importante se decideau la sediul PSD. Aceea a fost perioada în care, în țară, corupția devenise endemică.

În epoca Dragnea, PSD i-a dat acestuia mână liberă să-și numească premieri de paie, să-și docilizeze o majoritate parlamentară care vota doar ce îi cerea stă­pânirea, să-și pună la picioare Guvernul, Parlamentul și o serie de instituții ale statului, să dicteze schimbarea legislației penale în funcție de propriile interese.

Și unul, și celălalt au fost condamnați pentru fapte de corupție. Dublu condamnați: Adrian Năs­tase, la două pedepse privative de libertate, Liviu Dragnea, la una cu suspendare și la una cu executare; în plus, acesta este vizat de încă două dosare penale care îi ame­nință libertatea. Și unul, și celălalt au pozat, fără jenă, în deținuți politici, în lideri martirizați; sunt, fără e­chivoc, doar infractori de drept comun.

Există, însă, și diferențe între cei doi, date mai cu seamă de modul în care partidul s-a poziționat față de condamnarea lor. Dacă lui Adrian Năstase, PSD îi ținuse isonul, susținând public ideea de condamnare politică, dacă, după elibe­rarea sa, a fost întâmpinat, la un congres, în aplauze, ovații și pe acordurile ,,Odei bucuriei”, în cazul lui Liviu Dragnea lucrurile s-au schimbat. PSD – ,,noul PSD” cum îl prezintă actuala conducere… –, s-a debarasat oficial de Liviu Dragnea care nu mai este decât un fost președinte, corupt și condamnat, al partidului. În timp ce unele voci, Marcel Ciolacu, Vasile Dîncu și purtătorul de cuvânt al partidului, s-au îndepărtat de el prin declarații reci, alți lideri social-democrați, extrem de vocali altădată – cum ar fi Gabriela Firea sau Olguța Vasilescu –, au ignorat pur și simplu momentul eli­berării din pușcărie a fostului lor lider. Acum, Liviu Dragnea mai are alături doar câteva voci din PSD, periferice însă, printre acestea fiind Codrin Ștefă­nescu, Carmen Dan sau baronul PSD de Neamț, Ionel Arsene.

Adrian Năstase a rămas în PSD, în relații relativ amiabile, dar nu – cel puțin, nu oficial – ca voce care să conteze; chiar dacă interdicția judiciară de a candida se apropie de final, este greu de imaginat că acesta va mai avea un cuvânt de spus în partid și în politica mare. În relația dintre Li­viu Dragnea și PSD lucrurile stau însă diferit; eticheta pe care a acesta lipit-o PSD, chiar la ieșirea pe poarta penitenciarului, ,,partid de lași și de marionete”, este un indiciu nu numai pentru faptul că nu va rămâne în relații cordiale cu foștii colegi de partid, ci  un indiciu pentru părăsirea PSD. Ceea ce duce spre probabilitatea de a-l vedea, în viitorul apropiat, în fruntea unui partid sau al unei alianțe suveraniste, idee cultivată intens de Moscova. Care, prin vocile propagandei în limba română, susține o alianță suveranistă, coali­zată în jurul ,,liderului martirizat de sistem” Liviu Dragnea.

Teren fertil pentru ultranaționalism și extre­mism există în țară. Culoarul extremist, ultranaționalist a fost, politic vorbind, lăsat liber, de câțiva ani, de PRM-ul va­dimist, chiar dacă PSD, mai cu seamă sub conducerea lui Liviu Dragnea, a asumat parțial retorica acestuia. Din decembrie 2020, acest culoar este ocupat de AUR – un partid cu un discurs legionaroid, ultranaționalist, anti-sistem, suveranist, homofob – și de politicieni ai Neamului Românesc, a­junși în Parlament pe listele AUR. Rămâne de văzut dacă Liviu Dragnea va avea energia și capacitatea de a construi de la zero un partid sau de a se coaliza într-o alianță și, mai ales, dacă va avea răgaz, judiciar vorbind, din pricina celorlalte două dosare penale în care este cercetat, pentru un astfel de proiect. Care, potrivit propagandei ruse, ar trebui să-l includă și pe Adrian Năstase în rol de președinte al României în 2024.

Momentan, nici Adrian Năstase, nici Liviu Dragnea, ambii prăbușiți zgomotos de pe soclu, nu mai reprezintă nimic. Nici mă­car pentru partidul care i-a urcat pe piedestal.

(Text publicat în ,,Puterea a cincea”)

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker