Actualitate

Cât i-a costat pe membrii clanului Pasăre răzbunarea sângeroasă de la barul Garofița

După nici două luni de cercetări, agresorii de la barul Garofița, de pe Bulevardul Unirii, au fost trimiși în judecată pentru tentativă de omor, acuzație care i-ar putea trimite mulți ani după gratii, pentru această infracțiune li­mi­tele de pedeapsă fiind cuprinse între 5-10 ani închisoare. Dosarul în care Carol Mărgărit, Pantilimon Dulcă și Florin Leonard Mărgărit au fost cercetați inițial pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violente și distrugere urmează să primească un termen în camera preliminară.

În luna mai, cei trei au bătut un tânăr cunoscut ca făcând parte din Clanul Sportivilor, Bogdan Toma zis “Tomiță”, după ce acesta ar fi agresat un membru al clanului din care aceștia fac parte. Răfuiala sân­geroasă a avut loc în pro­ximitatea și în incinta barului Garofița, de la intersecția Bulevardului Unirii cu strada Patriei. După ce a încasat o ploaie de lovituri, Tomiță s-a refugiat în local însă atacatorii l-au urmărit și l-au bătut până a leșinat. Imediat după atac, agresorii au fugit iar personalul barului a anunțat poliția. Victima a fost preluată de ambulanță în stare de inconștiență și transportată la spitalul din Buzău, cu răni la cap, față și torace. Medicii l-au stabilizat, ulterior fiind transportat la un spital din București.

La câteva ore de la incident, polițiștii de investigații criminale de la Inspectoratul de Poliție Județean Buzău l-au prins și condus la audieri pe unul dintre agresori, Pantilimon Dulcă, de 24 de ani.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tulburarea ordinii și liniștii publice”, „lovire sau alte violențe” și „distrugere”. Cei­lalți doi au fost inițial arestați în lipsă apoi prinși pe rând, în timp ce intenționau să fugă din țară, și trimiși în arest preventiv, alături de cel reținut la scurt timp după comiterea faptei. Cei doi, frați – în vârstă de 20, res­pectiv 27 de ani, Florin Leonard Mărgărit și Carol Mărgărit, intenționau să părăsească țara. Ultmii doi arestați sunt verii celui agresat în pensiunea din Mă­răcineni.

„(…) În baza mandatelor de arestare preventivă emise în lipsă de către Judecătoria Buzău pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere, cei doi au fost încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă de la Inspectora­tul de Poliție Județean Buzău.

Cei doi au fost prinși succesiv, la data de 23 mai, respective 30 mai a.c. în zona de vest a țării, exis­tând suspiciuni că intenționau să părăsească teritoriul Ro­mâniei pentru a se sustrage urmăririi penale.

Reamintim că o altă persoană, cu privire la care s-a stabilit a fi implicată în altercația din ziua respectivă, a fost prinsă la mai puțin de 24 de ore, pe numele său fiind emis mandat de arestare preventivă pentru aceleași infracțiuni enumerate mai sus.

Activitățile au beneficiat de suportul de specialitate al D.O.S. din cadrul Poliției Române”, se arată în comunicatul de presă al IPJ Buzău.

Războiul între cele două clanuri rivale s-a reluat, după ce pe 20 mai un tânăr de 24 de ani, din clanul Pasăre, Gilbert, ar fi fost agresat de Tomiță în ca­mera închiriată la o pensiune din Mărăcineni. Rudele victimei au jurat răzbunare iar, în după-amiaza aceleiași zile și-au pus planul în aplicare.

Poliția a demarat o anchetă în urma producerii acestui incident grav, cercetările fiind coordonate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău.

Războiul dintre cele două clanuri a fost declanșat în urmă cu șase ani, după o bătaie generală izbucnită într-un bar din cartierul Do­robanți 2 din municipiul Buzău.

Scandalul dintre familia Pasăre și gruparea lui „Tomiță”, cel agresat în barul Garofița – așa-zisă a „Sportivilor” –  mocnea de mult timp, iar manifestări ale aversiunii dintre cele două au mai avut loc, de-a lungul timpului. Paharul s-a umplut însă când Tomiță ar fi dat nas în nas cu cla­nul Pasăre la un club din județ. A ieșit deranj, s-au împărțit câțiva pumni, dar mai ales s-a plecat acasă cu orgoliile șifonate și cu promisiunea că lucrurile nu vor rămâne așa.

Un comentariu

  1. Vaii ce agresivii Periculoşilor , cã umblaţii Numai în Clanurii..

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker