Politic

Care este bilanțul celei de-a treia sesiuni parlamentare a deputatului Gabriel Avrămescu

Gabriel Avrămescu, președintele Partidului Național Liberal, filiala Buzău, a încheiat încă o sesiune parlamentară, a treia de când a fost ales deputat de Buzău din partea PNL. Se pare că sesiunea încheiată a fost una productivă, iar, pe lângă aceasta, Gabriel Avrămescu și-a desfășurat și activitatea din postura de vicepreședinte al Comisiei pentru administrație publică și membru al Comisiilor pentru politică economică sau pentru tineret și sport.

„Mi-am continuat și în această sesiune mandatul de vicepreședinte al Comisiei pentru administrație publică, dar din luna martie am devenit membru și în Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare. De asemenea, mi-am continuat activitatea și în cadrul Comisiei pentru tineret și sport”, a transmis Gabriel Avrămescu, într-o postare pe Facebook.

Președintele PNL Buzău a adresat 14 întrebări Guvernului, în principal privind problemele cu care se confruntă Buzăul și a luat cuvântul de 12 de ori în plen, susținând 10 declarații politice. De asemenea, acesta a inițiat și co-inițiat 47 de propuneri legislative, fiecare aflându-se în diferite stadii pe circuitul legislativ.

DN2 – E85, una dintre preocupările lui Gabriel Avrămescu

„Drumul morții”, cum mai este numit DN2-E85, din cauza numeroaselor accidente mortale care au loc aici, s-a aflat în centrul atenției deputatului buzoian, pentru care a adresat mai multe solicitări Ministerului Transporturilor, în vederea reconfigurării acestuia.

Accidentul de săptămâna trecută, de la Căldărușanca, soldat cu două victime, a reprezentat un nou motiv pentru ca Gabriel Avrămescu să se adreseze ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, solicitând instalarea unor parapeți care să delimiteze sensurile de mers, dat fiind că mulți șoferi se angajează în depășiri periculoase, care duc la tragedii.

Accidentul de la Sinești, care a avut loc la sfârșitul lunii iunie, pe același drum fatidic, atunci când cinci buzoieni și-au pierdut viața, după ce șoferul unui autoturism a intrat pe contrasens în timpul unei depășiri, este încă un motiv pentru care autoritățile trebuie să ia măsuri grabnice. Tragedia ar fi putut fi evitată dacă drumul, cu configurația 2+1, ar fi avut parapeți de delimitare instalați, care să nu permită încălcarea benzii opuse.

„Nu trece aproape nicio zi fără o tragedie pe DN2-E85. Două mașini s-au lovit frontal și două persoane au fost rănite. Accidentul a avut loc pe raza localității Căldărușanca, județul Buzău. Asta după ce, zilele trecute, cinci persoane și-au pierdut viața și patru persoane au fost rănite tot pe același «drum al morții». Mă întreb oare câte accidente mai trebuie să aibă loc pentru ca ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, și șeful CNAIR, Cristian Pistol, să decidă că trebuie intervenit de urgență pe această șosea?! Am cerut zilele trecute Ministerului Transporturilor și CNAIR și revin și astăzi (2 iulie, n.r.) cu solicitarea de a instala parapeți prin care să fie separate sensurile de mers, astfel încât să poată fi interzise depășirile neregulamentare și mai ales cu viteză, și reconfigurarea șoselei pe profil 2+1 alternativ”, a mai scris Gabriel Avrămescu, pe pagina sa de Facebook.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker