Sport

Internaţional român, revenit la Gloria!

Poate cea mai importantă mutare reuşită de Gloria în campania estivală de transferuri! Internaţionalul român U19 Sergiu Pîrvulescu a revenit după 2 ani în Crâng şi va evolua pentru noua Glorie în următorul sezon. Sergiu a promovat în această vară cu Petrolul Ploieşti în Liga 1, însă nu a mai continuat cu echipa ploieşteană, care nu s-a înţeles la bani cu clubul de care tânărul jucător aparţine contractual, Kids Tâmpa Braşov, după cum a dezvăluit liga2.ro. În sezonul recent încheiat, Sergiu Pîrvulescu a fost om de bază la Petrolul, evoluând în 27 din cele 29 de meciuri, 26 ca titular, totalizând 2.235 de minute pe teren. A fost utilizat de antrenorul Nae Constantin în special ca fundaş dreapta, însă şi ca mijlocaş dreapta, vârsta sa fiind un atu pentru titularizare în echipa prahoveană. Pe fir a intrat Gloria, care a ajuns la un acord cu cei de la Kids Tâmpa pentru un împrumut pe durata unui sezon. „Pîrvulescu va juca la Buzău, pentru că cei de acolo l-au dorit foarte mult, iar acordul este avantajos şi pentru noi”, a spus pentru liga2.ro Ciprian Anghel, unul dintre conducătorii clubului braşovean. Graţie evoluţiilor sale de la Petrolul, Sergiu Pîrvulescu a devenit un jucător de bază şi în naţionala U19 a României, cu care, luna trecută, a evoluat la EURO U19, fiind integralist cu Italia, utilizat din minutul 53 cu Franţa U19 şi schimbat în minutul 90+3 cu Slovacia. În precedenta experienţă de la Buzău de acum 2 ani, Sergiu a evoluat pentru SCM Gloria în 22 de jocuri, 21 ca titular, şi a marcat un gol.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker