Politic

Capitalismul de stat și de cumetrie: Ce bonus are fosta cumnată a primarului Robert Negoiță, râmniceanca Cristina Arghir, de la una dintre firmele Primăriei Sectorului 3

Cele nouă companii municipale înființate de primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, au intrat pe profit în al doilea semestru din 2018, potrivit rapoartelor de activitate obținute de HotNews.ro. Cum au reușit acest lucru? Banii vin în principal din contracte încheiate cu Primăria Sectorului 3, dar și contracte încheiate între aceste companii, banii și bunurile fiind plimbate de la una la alta.

Membrii consiliilor de administrație vor primi un bonus de 10% din profit, din care 80% merge la președintele Consiliului de Administrație, iar restul la ceilalți membri, potrivit unor hotărâri adoptate anul trecut de Consiliul Local Sector 3. Printre beneficiari este și fosta cumnată a primarului Robert Negoiță, râmniceanca Cristina Arghir, președinta Consiliului de Administrație a companiei ,,Internet și Tehnologie S3”. Societatea a avut în 2018 un profit net de circa două milioane lei, iar 80% din cei 10% bonus, reprezintă circa 160.000 lei.

În ultimele șase luni, firma a avut cheltuieli de 8,1 milioane lei și venituri de 10,8 milioane lei, iar profitul net declarat este de 2,1 ­mi­lioane lei.

,,La data de 31.12.2018 s-au înregistrat cheltuieli totale de 8.122.628,22 lei și venituri totale de 10.834.780,48 lei. Pentru anul 2018, din profitul brut înregistrat, se recuperează pierderea din anul 2017 de 140.211,00 lei și pierderea din semestrul I 2018 de 447.026,00 lei și se constituie rezervă legală de 132.639,00 lei rezultând un profit net contabil de 2.133.633,61 lei”, se arată în raportul de activitate al companiei pe ultimele șase luni.

Firma a avut o medie de 25 de angajați în această perioadă, cheltuielile de personal pe ultimele șase luni fiind de 428.000 lei; din această sumă, membrii Consiliului de Administrație au încasat circa 100.000 lei. ,,În al doilea semestru al anului 2018 au avut loc șase ședințe ale Consiliului de Administrație, câte una în fiecare lună, conform prevederilor OUG 109/2011. Aceștia au fost remunerați conform HCLS3 nr. 692/ 28.12.2017, fără bonusuri suplimentare și remunerații pe comisii/ comitete”, se mai arată în raport.

În al doilea semestru al anului 2018 au fost semnate contracte de servicii/ lucrări noi, după cum urmează: un contract de lucrări cu termen de execuție doi ani pentru implementarea proiectului, ,,Creșterea siguranței și prevenirii criminalității în Sectorul 3”, un proiect implementat de Primăria Sector 3; două contracte de servicii/ lucrări pentru implementarea ,,Sistem de supraveghere video pentru platforma Hala Laminor”, administrată de Sectorul 3; un contract de furnizare/instalare videoproiectoare Școală Nicolae Labiș; un contract cu Primăria sectorului 3 având ca obiect principal “Servicii de elaborare a documentației de avizare /SU”, cu termen de execuție 18 luni. În raport nu se precizează cu cine au fost semnate aceste contracte, cu primăria sau cu firmele Primăriei.

Firma a fost înființată la dată de 16 septembrie 2017, acționar fiind Sectorul 3 al Municipiului București prin Consiliul Local Sector 3. Aceasta are un capital social de 10 milioane lei.

De la croitorie de lux la Tehnologia Informației  

Internet și Tehnologie S3, o are ca administrator pe râmniceanca Cristina Arghir-, sora  fostei soții a primarului Robert Negoiță, Sorina-, care are un salariu net lunar de 8.000 lei/net pe lună.

Robert Negoiță s-a căsătorit cu râmniceanca Sorina Docuz în 2013 și a divorțat trei ani mai târziu, însă au împreună un copil. Sorina Docuz  și sora sa, Cristina Arghir, au un atelier de croitorie, Sow Atelier, potri­vit declarațiilor de presă ale primeia. Cele două surori au zeci de poze împreună, atât pe pagina de Facebook a atelierului, cât și pe pagina perso­nală a Cristinei Arghir. Primtre clienții atelierului de croitorie se numără și primarul general al Capitalei, Gabriela Firea.

,,Numele meu este Arghir Cristina, de profesie economist! Am terminat ASE – Facultatea  de Economie, un Master în Comunicare în afaceri, tot în cadrul ASE. Am lucrat o perioadă în marketing, după care am preluat activitatea unui SRL încă de la înființare și, în ultimii doi ani, am coordonat activitatea din cadrul acestui SRL. Acum, dacă astăzi voi fi votată, sper să reușesc să fac o treabă bună și cu această societate”, a spus Cristina Arghir la numirea în această funcție, în cadrul ședinței Consiliul Local al Sectorului 3 din 25 august 2017.

La vremea respectivă, consilierii Uniunii Salvați România au ridicat problema lipsei de experiență în domeniul IT a noului administrator, însă primarul Robert Negoiță a replicat că nimeni nu s-a născut învățat: ,,Să știți că nu ne-am născut niciunul învățați! Probabil unii dintre noi facem excepție și unii dintre noi s-au născut învățați! Dar, în general, lucrurile se învață! Și, cu experiența în domeniul ăsta de IT și Tehnologia Informației în general, mă rog… că IT asta înseamnă, sa știți că nu prea se găsesc și să fie și manageri și pe tehnic bun! Dar, eu zic că o să ne descurcăm! Ne ocupăm pentru asta!”, a spus prima­rul Robert Negoiță.

Citește AICI articolul HotNews.ro „Capitalismul de stat: Cu ce s-au ocupat firmele Primăriei Sectorului 3 în 2018, pe ce au cheltuit banii, ce salarii și bonusuri au cei din conducere”

 

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker