Economic

Când va fi inaugurat Lotul 2 de pe Autostrada Ploiești – Buzău

Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28 km) de pe Autostrada A7 Ploiești – Buzău va fi inaugurat la sfârșit de martie sau început de aprilie, a anunțat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. Anterior, ministrul spunea că lotul construit de Coni-Trace va fi dat în circulație în decembrie, deși avea termen în octombrie, însă constructorul a avut întârzieri cu tablierul metalic de pe două pasaje. Drept urmare, anul trecut, în ultimele zile din decembrie, a fost inaugurat doar lotul 1 Ploiești – Mizil (21 km) de pe secțiunea Ploiești – Buzău, construit de Pizzarotti – Retter. La Mizil a fost instalat un sens giratoriu pentru descărcarea traficului.

După inaugurarea lotului 2 Mizil – Pietroasele, doar lotul 3 mai lipsește pentru ca șoferii să circule integral pe autostradă de la București la Buzău.

Lotul 3 din Autostrada Ploiești – Buzău ajunsese în decembrie la un stadiu fizic de 21 la sută. Tronsonul 3 Pietroasele/Spătaru – Buzău are o lungime totală de 13,9 km, lucrările au început în data de 1 martie 2024 și au termen de finalizare 20 de luni, adică în noiembrie 2025.

Articole similare