Opinii

Când profesorul devine complice în acoperirea imposturii

Scandalul de plagiat legat de numele ministrului de Interne Lucian Bode – încă unul de pe deja lunga listă deschisă, în 2012, de fostul premier Victor Ponta – vine cu o premieră: complicitatea făţişă a coordonatorului tezei cu încercările de blocare a demersurilor de confirmare oficială a plagiatului.

Scriam în urmă cu ceva timp că liantul între CV-uri trucate într-un fel sau altul – veritabile trambuline pentru cariere în politică sau chiar în sistemul de securitate al statului –, este impostura cu gir academic. Efecte ale acesteia sunt şi semidoctismul licenţiaţilor, şi incompetenţa drapată de diplome, şi plagiatele, şi girarea de false opere ştiinţifice scrise în puşcării ca pretext pentru eliberarea înainte de termen a unor infractori de drept comun, în general condamnaţi în dosare de mare corupţie.

La unison cu doctorul Lucian Bode – care a dat în judecată Universitatea „Babeş Bolyai” din Cluj, cerând suspendarea deciziei Comisiei de Etică de a analiza încă o dată teza, pe baza dovezilor aduse în spaţiul public de jurnalista Emilia Şercan –, coordonatorul său, profesorul Adrian Ivan, a solicitat UBB să revoce, pe motiv de „nelegalitate”, decizia de autosesizare a Comisiei de Etică şi să stopeze analiza tezei. Mai mult, a contestat şi competenţa unuia dintre experţii internaţionali pe care UBB i-a invitat să analizeze probele de plagiat, Corneliu Bjola, profesor la Universitatea din Oxford, pe motiv că nu este expert în securitate energetică; asta, în condiţiile în care nici el însuşi, nici membrii Comisiei de susţinere a tezei de doctorat (profesorii Radu Carp, Dan Lazăr şi Adrian Basarabă), nici ceilalţi membri ai Comisiei de Etică nu au o astfel de expertiză. Şi nici nu era necesară în contextul analizei din Comisia de Etică, întrucât aceasta s-a pronunţat pe forma tezei, nu pe fondul acesteia. Invocarea acestui motiv nu vine din vreo confuzie făcută de Adrian Ivan, care are şi experienţa coordonării de doctorate, şi a conducerii unei şcoli doctorale, ci denotă disperarea sa de a se agăţa de orice posibil argument pentru a preîntâmpina dezastrul şi a-şi salva reputaţia. Nu numai că nu a reuşit, dar prin aceste manevre de complicitate făţişă la impostură, adânceşte acest dezastru.

Înainte de a ieşi la iveală plagiatul, ministrul Lucian Bode a refuzat să-şi publice lucrarea de doctorat pe platforma administrată de Ministerul Educației (rei.gov.ro), deşi trecuseră aproape trei ani de la susţinerea ei, în 2018, motivând că și-a publicat-o la editura CA Publishing. Nu, lucrarea nu era publicată pe atunci, iar Şcoala Doctorală a UBB i-a ţinut spatele la un astfel de tertip cu iz de impostură. Nu a fost de găsit în biblioteci nici luni de zile mai târziu. Ca informaţii de fundal: această editură a fost înfiinţată, în 2008, de Adrian Ivan şi de Claudiu Nicuşor Marian. În 2014, Adrian Ivan a ieşit din acţionariatul SRL-ului care are în proprietate editura. În 2015, editura apărea pe lista Ministerului Justiţiei şi, implicit, a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor ca editor de lucrări ştiinţifice scrise în penitenciar. Niciunul dintre autorii de opere „ştiinţifice” scrise în puşcărie şi pe care i-a publicat CA Publishing – adică, Dorinel Mucea, Marin Măciucă şi Dan Voiculescu, toţi condamnaţi în dosare de corupţie – nu apare însă pe site. Dar problema acestor opere „ştiinţifice”  – care scurtau perioada de detenţie a autorilor –, a ceea ce am numit frăţia penal-academică, este deja un subiect neoficial închis. Oficial, dosarul, deschis de DNA în 2016, ajuns apoi, în 2019, la Secţia de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, după care, în 2022, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti este tot „în curs de soluționare”, deşi nimeni nu a mai comunicat nimic oficial din ianuarie 2016.

Revenind la plagiatul din teza lui Lucian Bode, spre deosebire de majoritatea celorlalţi conducători de doctorate care au girat teze copiate, dar care, mai prudenţi – pentru că unii dintre ei aveau, s-a dovedit, aceeaşi vulnerabilitate academică –, nu s-au expus public să facă front comun cu doctorii plagiatori, pe Adrian Ivan scandalul s-ar putea să-l coste. Tocmai din cauza ieşirii ostentative în decor. Pentru că imaginea lui se suprapune, de câţiva ani, peste cea a Academiei Naţionale de Informaţii a SRI, pe care o conduce la cel de al doilea mandat şi unde a fost adus, în 2017, pentru a o reforma, mandatul fiind însă câştigat nu e clar în ce condiţii, întrucât a refuzat să comunice şi numele contracandidaţilor, şi ale membrilor comisiei de concurs, pe motiv că sunt secrete. În plus, în această funcţie ajungea la câteva luni după ce fusese numit la conducerea Şcolii Doctorale a ANIMV, deşi nu fusese conducător de doctorat al respectivei şcoli, cum cere Codul Studiilor Universitare de Doctorat şi, în plus, ocupa aceeaşi funcţie la două universităţi diferite: era, într-un cumul de funcţii nu e permis, şi director al Şcolii Doctorale a ANIMV („coordonator al activităţii şcolii doctorale”, cum a fost numit, deşi nicio lege nu prevede această titulatură), funcţie asimilată directorului de department, şi director al Departamentului de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană de la UBB Cluj.

Este previzibil ca, prin ricoşeu, implicarea, de pe poziţie combatantă, a lui Adrian Ivan în scandalul de plagiat al lui Lucian Bode să se repercuteze şi asupra imaginii ANIMV, instituţie trecută la rândul ei, în urmă cu câţiva ani, printr-un şir de scandaluri de plagiat, de pactizare cu cei acuzaţi de furt intelectual şi de lipsă de transparenţă, în urma cărora imaginea publică i-a fost făcută ţăndări, fiind chiar pe punctul de a rămâne fără şcoală doctorală. Şi, tot prin ricoşeu, a avut şi poate avea de suferit şi imaginea SRI.

Text publicat în „Puterea a cincea

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Articole similare