Opinii

Când moare un coleg de spital

Când moare un coleg de spital, jocul cu viața îți arată cartonașul galben.

Ieri jucați în aceeași echipă, în același echipament și cu aceeași emblemă pe piept, venerată, respectată sau hulită de public, după înțelegerea și umorile fiecărui spectator.

Ieri vă dublați pe flancuri la câte o șarjă ofensivă a bolii unui pacient sau intrați împreună prin alunecare să deposedați câte un dribling acut pe la UPU. Ploaie sau caniculă, cu tribune pustii sau aglomerate, în carnea dimineții sau în nocturnă după miezul nopții, jucați jocul pe care vi l-ați dorit și pe care l-ați învățat ani de zile.

Ieri vă coordonați din priviri în tactica operatorie care vă ducea la victorie sau stabileați împreună strategia pentru câștigarea tuturor meciurilor posibile.

Ieri alergați, transpirați sau zâmbeați împreună în fața nepotrivirilor unui spectator ori când dădeați mingea printre picioarele unui diagnostic.

Ieri gazonul era proaspăt, soarele strălucea iar echipa era completă.

Astăzi, colegul s-a prăbușit în iarbă. A primit apoi cartonașul roșu de la arbitrul în negru, mereu în negru, și s-a îndreptat încet spre vestiare, în liniștea spectatorilor și stupoarea colegilor.

Cumplit e să știm să jucăm dar să nu putem întoarce rezultatul indiferent de tehnica și tactica noastră. Rămânem într-o nesfârșită inferioritate numerică dar continuăm, regulile și spectatorii ne-o cer. Centrăm în continuare cu sufletul, ne înălțăm uneori pentru superbe lovituri de cap. O vreme aruncăm un ochi și către gazon, să nu alunecăm la rândul nostru.

Domnule arbitru, în jocul ăsta nu simulează nimeni accidentarea. Nici măcar medicii sau asistentele.

Costin DUȚU
este doctor în Medicină, medic primar Chirur­gie generală la Spitalul Militar Central

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker