OpiniiSoroca

Când buturuga mică răstoarnă carul mare, iar socoteala de acasă nu corespunde cu realitățile din târg

Ziceam ceva vreme în urmă că războiul din Ucraina s-ar putea termina doar atunci când fiecare dintre părțile beligerante va considera că a obținut victoria. Acum, recunosc că nu mai gândesc la fel, fiindcă într-un război chiar nu pot fi învingători, decât numai perdanți. Or, dacă sunteți de acord cu mine, între distrugerile materiale (suferite de Ucraina) și schilodirea morală (suferită de Rusia) nu poate fi pus alt semn decât semnul egal. Care din aceste distrugeri este mai gravă și mai costisitoare, în sensul direct și indirect al cuvântului, va arăta timpul. Astăzi însă am impresia că războiul este pe sfârșite, fiindcă toată lumea a înțeles că vorba înțeleaptă despre buturuga care răstoarnă carul mare are „substanță” și că nu întotdeauna socoteala de acasă corespunde cu realitățile din târg.

Astfel, în acest context, vreau să spun că totuna cei doi președinți, Vladimir Putin și Volodimir Zelenschi, vor trebui să apară în fața națiunilor lor nu doar pentru a justifica un posibil armistițiu și o eventuală îngropare a securii războiului și nu oricum, dar cu argumente care le-ar da dreptate și care le-ar mângâia orgoliile. Bănuiesc că fiecare dintre Dumneavoastră, la fel ca și mine, a încercat să se pună în locul celor doi și să încerce să găsească cuvintele care ar ajunge la inimile și sufletele oamenilor – dacă, bineînțeles, în cazul acestui război mai avem dreptul să vorbim despre suflet și inimă. Cu siguranță, la această „judecată omenească” președintele ucrainean va veni pe cai albi și în favoarea acestei supoziții vine și faptul că acesta nu și-a părăsit țara și poporul în vremurile grele și astăzi este recunoscut drept unul dintre cei mai apreciați lideri politici mondiali, iar oponentul lui de la Kremlin se află într-o poziție puțin spus șifonată, iar etichetările și blestemările atribuite lui mă scutesc de orice fel de comentarii. Și totuși…

Dacă eu aș fi Zelenschi, argumentele mele forte ar fi următoarele: am zădărnicit blitzkrieg-ul rușilor și l-am transformat într-un război de uzură și am demonstrat că am o armată curajoasă și un spirit patriotic al cetățenilor de invidiat. Dacă aș fi Putin, m-aș autoliniști cu faptul că mi-am păstrat controlul, într-un fel sau altul, asupra celor trei regiuni și că am demilitarizat statul care îmi era ca o bubă în coaste. Nu știu dacă aceste argumente ar fi de ajuns, deoarece poftele și ambițiile oamenilor sunt diferite. Ba mai mult, știm fiecare dintre noi că obida și durerea provocată „de al tău” este incomparabil mai greu de suportat și de iertat, fapt valabil și în cazul fraților slavoni, așa-zisei „lume ruse”. Despre aceea că pagubele aduse de război Ucrainei se estimează la peste 500.000.000.000 de dolari sau despre izolarea Rusiei și ruperea relațiilor frățești dintre cele două popoare pentru mulți ani înainte vor fi trecute, probabil, la capitolul „și altele”.

În favoarea scenariului că războiul ar putea să se termine în curând sunt și tratativele dintre cele două părți, care au început săptămâna aceasta la Istanbul, sub înaltul patronat al președintelui Erdogan (se mai gândea cineva vreodată că un turc va fi mediator între frații ruși și ucraineni?). Cum și era de așteptat, negociatorii caută formulele cele mai puțin dureroase pentru a ieși cu onoare (???) din acest război și pentru a nu cădea la pământ în propriii ochi. Să zicem, într-o conferință de presă acordată ziarelor din Serbia (și această țară considerată de Moscova frățească), ministrul de externe rus Serghei Lavrov a declarat că „există oportunități pentru un acord” – pentru a-și justifica, într-un fel, pasul înapoi, dar mai departe trimisul lui Putin încearcă să demonstreze cumva că tot ei sunt cei drepți, cică „partenerii occidental ai Rusiei încep să înțeleagă greșelile grave făcute de-a lungul multor ani”. Aceasta nu înseamnă un fel de gângureală gen „și oaia întreagă, și lupul sătul”. Cică, „Dați o șansă diplomației!”… La rândul său, și Volodimir Zelenschi a declarat, în fața unor jurnaliști ruși, că la o eventuală întâlnire, față în față, cu omologul de la Kremlin „războiul ar putea fi încheiat rapid”. Ce-i drept, liderul de la Kiev are și o condiție, greu de digerat de Putin, dar extrem de importantă – „avem nevoie de un acord cu președintele Putin. Garanții nu vor însemna nimic dacă pe teritoriul nostru mai sunt trupe”. Apropo, mai multe surse afirmă că Rusia nu-și mai dorește „demilitarizarea” și „denazificarea” Ucrainei, precum și protecția limbii ruse – pe de o parte, iar pe de altă parte – cele două părți discută posibile acorduri, în baza cărora Kievul să renunțe la aderarea la NATO în schimbul garanțiilor de securitate și a perspectivei de a adera la UE.

În fine, deznodământul acestui fratricid război este, vreau să cred, aproape, dar ruptura dintre Moscova și Kiev este atât de mare, încât prognozele de durată sunt nelalocul lor. Or, chiar nu cred că în acest caz este valabilă zicala care spune că „dacă te bate, înseamnă că te iubește”. Mai cu seamă dacă ținem cont de faptul cine și pe cine a bătut…

 

Articole similare