Actualitate

Calendarul Zilei – 30 aprilie

Creștinii ortodocși sărbătoresc Sfânta şi Marea Marţi și îl pomenesc pe Sfinții Apostol Iacov, Ignatie Briancianinov, Clement și Donat (episcopul Evriei), Mucenicii Maxim, Vasile (episcopul Amasiei) și Arghira, iar credincioșii romano-catolici îi celebrează pe Sfinții Ioan Bosco și Marcela.

  • Ziua Infanteriei Române
  • Ziua cooperării civili-militari
  • 1858 – S-a născut Mina Minovici, medic legist, fondatorul şcolii româneşti de medicină judiciară şi întemeietorul Institutului medico-legal şi al Serviciului antropometric din Bucureşti. (m. 25 apr. 1933)
  • 1877 – Senatul a votat o moţiune prin care se declara starea de război cu Imperiul Otoman, la o zi după ce Adunarea Deputaţilor adoptase o moţiune similară.
  • 1897 – Mihail Sadoveanu a debutat în ziarul umoristic „Dracul” din Bucureşti. Sub pseudonimul Mihai din Paşcani, viitorul romancier publică o schiţă umoristică de 40 de rânduri, sub titlul „Domnişoara M. din Fălticeni”.
  • 1915 – A murit medicul Grigore (Romniceanu) Râmniceanu, membru corespondent al Academiei Române. (n. 5 dec. 1845)
  • 1923 – S-a născut, la Bucureşti, regizorul, scenaristul şi graficianul Ion Popescu-Gopo. (m. 29 nov. 1989) A fost artist plastic, creatorul a numeroase filme de desen animat – în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale -, actor, editor de film, scenarist și regizor de film. Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul „Palme d’or” la Festivalul de Film de la Cannes, cu filmul de scurt metraj „Scurtă istorie”. A primit titlul de Artist Emerit. Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu. Ion Popescu-Gopo s-a născut la data de 1 mai 1923 în orașul București. A debutat în presă în anul 1939, publicând caricaturi. A studiat la Academia de Arte din București, pe care nu a absolvit-o. A urmat în schimb la Moscova un curs de animație pe care l-a absolvit. În animație debutează în anul 1949 alături de tatăl său și de Matty Aslan cu scurt-metrajul de animație „Punguța cu doi bani”. Din anul 1950  începe să lucreze la Studoiul Cinematografic București, în cadrul secției de animație. Primele desene animate erau zoomorfe și constituiau fabule educative în spiritul epocii. Fiind un spirit inovator și nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depășească barierele tehnice și modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. „Omulețul lui Gopo”, sau, mai simplu, „omulețul”, creația lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud și schițat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane. Mai târziu, Gopo a mărturisit că, nereușind să realizeze desene animate de perfecțiunea tehnică a filmelor americane, a inițiat o revoltă anti-Disney.
  • 1933 – A murit scriitoarea franceză de origine română Anne-Elisabeth de Noailles (născută Brâncoveanu), membru de onoare al Academiei Române. (n. 15 nov. 1876)
  • 1939 – România a inaugurat pavilionul propriu, cu care a participat la Expoziţia mondială de la New York. (85 de ani)
  • 1944 – S-a născut inginerul Andrei P. Silard, membru corespondent al Academiei Române. (m. 30 iun. 1993) (80 de ani)
  • 1947 – S-a născut regizorul Nicolae Opriţescu.
  • 1956 – S-a născut Florin Bârză, artist plastic. 1966 – A murit medicul Nicolae Gh. Lupu, membru titular al Academiei Române (n. 24 febr. 1884)7
  • 1979 – A murit Pan (Pantelimon) Halippa, publicist şi om politic, patriot şi fruntaş al luptei pentru cauza Unirii Basarabiei cu România, membru corespondent al Academiei Române. (n. 1 aug. 1883)
  • 1992 – Prin decizia Tribunalului Municipal Bucureşti, aripa pro-Iliescu, desprinsă din FSN, este înregistrată ca partid politic, sub denumirea de Frontul Democratic al Salvării Naţionale (FDSN).
  • 1994 – A murit actorul Dorin Dron. (n. 27 febr. 1920) (30 de ani)
  • 1999 – Are loc, la Tbilisi (Georgia), a 13-a reuniune a miniştrilor de Externe ai statelor participante la Cooperarea Economică a Mării Negre (CEMN), la care participă şi ministrul de Externe al României, Andrei Pleşu. Intră în vigoare Carta care prevede transformarea oficială a CEMN în Organizaţia Cooperării Economice a Mării Negre (OCEMN). România preia preşedinţia Băncii pentru Comerţ şi Dezvoltare a OCEMN
  • 2000 – A murit Ovid S. Crohmălniceanu (Moise Kahn), prozator, critic şi istoric literar. (n. 16 aug. 1921)
  • 2003 – Comisia de Afaceri Externe a Senatului SUA s-a pronunţat în unanimitate pentru ratificarea acordurilor de integrare în NATO a celor şapte ţări din Europa Centrală şi de Est (Bulgaria, România, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia).
  • 2004 – Echipa feminină de gimnastică a României a câştigat titlul continental la Campionatele Europene de la Amsterdam, acumulând 112,772 de puncte.
  • 2006 – Ceremonia întronizării Arhiepiscopului Major Lucian Mureşan şi a ridicării Mitropoliei Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, la rangul de Biserică Arhiepiscopală Majoră, la Blaj.
  • 2014 – Alpiniştii români Horia Colibăşanu şi Justin Ionescu au escaladat vârful Shisha Pangma din Himalaya, cu o înălţime de 8.027 m, realizând această ascensiune fără oxigen suplimentar şi fără şerpaşi. (10 ani)
  • 2021 – A murit profesorul Ioan Pop de Popa, considerat fondatorul şcolii moderne de chirurgie cardiovasculară din România. (n. 6 oct. 1927)

Sursa: „Agerpres”

 

Articole similare