Sport

Calculele profesorului Pustai: FC Buzău, cu un pas în play-off

Locul 5, 21 de puncte și un program relativ accesibil în ultimele opt etape din sezonul regulat, FC Buzău se poate considera, în mare măsură, sigură de locul din play-off. În plus, trupa din Crâng este avantajată atât de golaveraj, cât și de rezultatele directe față de formațiile aflate în zona de play-off. Astfel de calcule a făcut și antrenorul Cristi Pustai, profesor de matematică, iar rezultatul înclină spre o prezență în Top 6 la finalul primei părți a campionatului. ,,În acest moment, față de toate echipele care sunt în spatele nostru, avem și rezultatele directe, și golaverajul. Cred că suntem îndreptățiți să sperăm la play-off. Având în vedere că am ajuns la 21 de puncte, că am trecut de bariera a doua, acum depinde de noi. Mai sunt patru jocuri pe teren propriu. Sunt mul­țumit, dar se putea și mai bine. Avem o medie de peste două puncte pe meci, asta e o medie de primele trei-patru locuri”, a spus Cristi Pustai. Până la finalul sezonului regulat, FC Buzău mai are de jucat, în Crâng, cu Unirea Dej, FC Brașov, Astra Giurgiu și Concordia Chiajna, iar în deplasare cu Ripensia Timi­șoara, CSC Șelimbăr, Steaua București și Pe­trolul Ploiești, ultimele două, alături de Chiajna, fiind și ele, în acest moment, pe locuri de play-off. Între timp, mâine, de la ora 15.00, FC Buzău va juca împotriva Dunării Călărași pentru un loc în sferturile de finală ale Cupei României.

Articole similare

Adblock Detected

Please consider supporting us by disabling your ad blocker